Datorită succeselor din anii 70, horror-ul a revenit în categoria principală, nu mai era un lucru rușinos pentru un star de seria A să accepte un rol într-un film de acest gen. Pe măsură ce a devenit o afacere profitabilă, horror-ul a început să câștige teren în cinematografele prestigioase și nu în teatre grindhouse dezafectate ca să redevină un gen desconsiderat în anii 90.
Sunt puține genuri filmice care își pot atribui o moștenire și un copac genealogic atât de vast precum genul horrorului, disprețuit de mulți. Nu există alt gen în afară de porno care să fie desconsiderat în egală măsură, totodată puține au atâția fani: genul cel mai josnic al istoriei filmului este și unul dintre cele mai populare.
Studiourile Universal au realizat în 1941 producția cu titlul Omul Lup cu Lon Chaney, Jr. în rolul principal, care cocheta cu melodrama și avea din plin scene cu un ușor gust de burlesc, aplicând toate elementele care în timp au decăzut în sabloanele filmelor cu vârcolaci dar încasările au dovedit că sezonul de horror după declinul din a doua parte a anilor 30 este din nou o afacere profitabilă.
Deşi în anii 1960 Alfred Hitchcock a fost şi el regizorul studioului Universal datorită schimbării radicale a publicului american, datorită faptului că şefii studiourilor şi întregul sistem de studiouri au fost depăşiţi de vremuri fenomenul de recesiune a apărut ca o consecinţă normală şi nici Universal nu a fost cruţat. Dar în 1970 când „băieţii grei ai cinematografului” au înviat Hollywood-ul, mulţi dintre pionierii renaşterii – de la Coppola până la Spielberg – au făcut filme pentru Universal.
Oricât de incredibil ar suna, există ţări europene a căror producţie de filme face ca industria filmului din România sau Ungaria să pară gigantic: acestea sunt ministatele europene. Vom vedea prin prisma a patru exemple cum încearcă cele mai mici state ale continentului să-şi construiască o industrie a filmului naţional cu caracter şi cum exploatează la maxim resursele naturale, geografice şi culturale unice în vederea atingerii scopului măreţ.
Răspunsul la întrebarea din titlu este foarte simplu: da, există. În ceea ce priveşte teoria autorului muzicii de film, Jack Sullivan oferă o interpretare împinsă oarecum într-o extremă în volumul său Hitchcock’s Music: în opinia lui muzica filmelor Hitchcock a fost compusă de regizorul însuşi, compozitorul fiind doar un specialist care a pus pe note viziunea maestrului (sau mai degrabă percepţia auditivă, în acest caz).
Se părea că Hitchcock a reuşit să câştige simpatia Academiei cu primul său film american, deoarece Rebecca a câştigat o mulţime de premii la gala decernării Oscar-urilor din 1940. Puţini s-ar fi gândit că regele genului thriller va fi în acelaşi timp şi cel mai mare învins al istoriei Oscar-urilor. Deşi marele maestru al filmelor înfiorătoare ocupă un loc destul de prestigios în „panteonul celor lăsaţi la o parte”.
