Cinematograful a pătruns târziu în Albania, o ţară foarte înapoiată la începutul secolului 20 (doar 1,5% din populaţie ocupată în industrie în 1939). De aceea şi informaţiile sunt puţine şi nesigure căci nici presa nu era foarte dezvoltată.
Proliferarea filmelor cu partizani în Iugoslavia şi Albania se justifică asemănător cu cea a filmelor cu haiduci. Dacă ultimele reprezentau un fel de corespondent al filmelor de capă şi spadă şi ilustrau rezistenţa în timpul lungii stăpâniri otomane, filmele cu partizani au avut un rol similar, ba chiar mai complex.
