Nici într-un eseu, dar nici măcar într-o enciclopedie nu s-ar putea enumera toate ocaziile în care inspirația venită din pictură s-a arătat pe marile ecrane, de când s-a inventat aparatul de filmat. Iată câteva, din nenumăratele exemple, fără a ne dori să alcătuim o listă exhaustivă, pentru a ilustra conexiunile dintre cele două ramuri de artă.
Următorul său film artistic se poate considera o operă clar buñueliană. Pelicula O passado e o presente din 1971 este o comedie neagră, în care în centrul acțiunii este un cuplu de clasă mijlociu-superioară: femeia își jelește și își adoră primul soț, care a decedat, și își urăște cel de-al doilea soț, cu care trăiește.
În data de 2 aprilie 2015, la vârsta de 106 ani, a decedat Manoel de Oliveira, unul dintre cei mai prolifici și cei mai în vârstă regizori de filme al epocii noastre, care în ultimii 30 de ani a fost distins cu mai multe premii pentru întreaga sa activitate, deoarece nimeni nu se aștepta ca cineva în vârstă de 100 de ani să producă noi filme an de an. Totuși așa s-a întâmplat.
Cimarron a fost primul film care a fost nominalizat în „cele mai importante cinci” categorii (pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi cel mai bun scenariu), câştigând până la urmă în două categorii – toate la ceremonia decernării premiilor Oscar organizată la sfârşitul anului 1931. Pentru noi, filmul astăzi prezintă interes nu atât de mult din punct de vedere cinematografic, ci mai mult din punct de vedere istoric.
Capodopera lui Nicolae Mărgineanu este Priveşte înainte cu mânie (1993), film lucid şi crud, un film al agoniei, o privire dramatică asupra „noii”, adică postdecembristei condiţii umane, printr-o de nedorit – dar reală – simetrie cu „omul nou” de tip comunist.
