Povestea lui Ion Creanga, scriitorul care a reusit sa impresioneze generatii de-a randul cu basmele si povestirile sale. Continuand un har mostenit de la stramosii sai, Creanga considera povestile lui o simpla sursa de amuzament, lipsita de profunditate. Mihai Eminescu este cel care incearca sa-l convinga ca detine un talent deosebit. Poetul, insa, are alte probleme, fiind implicat intr-o imposibila poveste de dragoste cu Veronica Micle… Respectul pe care il avem in mod firesc fata de marile personalitati Ion Creanga si Mihai Eminescu a devenit, in momentul realizarii acestui film extrem de inhibant. Acesta a constituit principalul handicap pe care l-am avut de trecut. Pentru a deveni personaje de film, Eminescu si Creanga trebuiau sa coboare de pe statui, sa prinda viata imprumutand chipurile unor actori: sa vorbeasca, sa se miste si sa evolueze intr-un chip cat mai firesc. In loc sa pastram un ton solemn, omagial, care ar fi imprimat filmului, cred, un aer sedentios, an incercat sa ne apropiem cu discretie si caldura de personalitatile readuse la viata. Chiar daca primele lor aparitii in film risca sa deceptioneze printr-o fireasca neidentificare cu fotografiile icoana, atat de cunoscute, speram ca personajele sa devina convingatoare pe parcursul desfasurarii povestirii cinematografice. Este un omagiu pe care il aduce cu intarziuere implinirii a 100 de ani de la moartea lui Ion Creanga, Mihai Eminescu si Veronica Micle (Nicolae Margineanu).

Filmul evoca viata unuia dintre cei mai mari pictori romani – Stefan Luchian, o viata inceputa spectaculos sub semnul succesului si al faimei. Al norocului, de asemenea! O mostenire importanta il pune la adapost de grijile materiale. S-ar putea dedica intru totul picturii, dar nu! Firea lui sociabila si imensa pofta de viata il imping spre o existenta mai superficiala, poate, dar cat de stralucitoare… Sportiv de performanta – a castigat prima cursa de velocipede Giurgiu-Bucuresti – nelipsit de la celebrele "batai cu flori" de la Sosea, clien al cafenelei Fialkovsky, loc faimos de intalnire pentru artistii vremii, Luchian face figura de rasfatat al sortii. Pana si momentele de impas profesional se intorc in favoarea lui. Refuzat la Salonul oficial de pictura, organizeaza alaturi de alti tineri o expozitie a "Independentilor" care va provoca scandal, dar le va aduce si succes. Curand insa, visul aluneca in cosmar. Averea mostenita s-a risipit. Luchian se vede nevoit sa-si castige existenta cantand la flaut in orchestra Teatrului National. Apoi apar primele semne ale bolii care il va lasa paralizat. Este inceputul sfarsitului. Iubita il paraseste, prietenii de asemenea… Tot ce-i mai ramane este pictura; asupra ei isi va concentra Luchian putina putere ce i-a mai ramas. Apar primele semne ale gloriei artistice. Cand paralizia ii ajunge la degete, continua sa picteze cu penelul legat de brat. Pastreaza ca model doar florile. Astfel au fost pictate "Anemonele". Inainte ca tumultoasa lui viata, arsa ca o lumanare, sa se stinga, intr-o noapte Luchian primeste vizita lui George Enescu. A venit sa-i cante la vioara spre a-i mai alina suferinta. Este omagiul unui mare artist adus altui mare artist.