Petrini, filozof de profesie, e ridicat de Securitate, din pasnicul sau camin, si supus anchetei, din cauza unei scrisori interceptate pe care unul dintre fostii sai colegi de faculatate o incheia cu un banc stupid, schimbat frecvent intre ei: "Astept ordonante". Experienta de detinut in universul concentrationar si apoi intre zidurile la fel de inchise, ale "libertatii" ii largesc eroului orizontul filozofic.
Drama o constituie imposibilitatea unei iubiri; doctorul Emil Codrescu a reintalnit-o pe Adela cu 20 de ani mai tanara, pe care o cunoscuse pe cand era copila. Intre cei doi se infiripa o idila, dar dupa multe ezitari lucrurile se opresc in acest stadiu. Mircea Veroiu se substituie lui Ibraileanu cu mijloacele cinematografice si cu recunoscutele sale calitati plastice.
Autorul isi ecranizeaza propriul roman, a carui actiune se petrece intr-un mic orasel de provincie. Asasinarea a doi muncitori si a unui elev de liceu declanseaza un sir de anchete la care concluziile se lasa asteptate. Dupa mai multe incercari, un plutonier reuseste sa-l prinda pe criminal. Filmul oscileaza intre cuvant si imagine, regizorul-romancier inaintand cu greu in transpunerea cinematografica a propriului roman.
Ruxandra (Margareta Paslaru), o tanara care a picat examenul la teatru, isi foloseste farmecul personal pentru a dovedi ca poate fi actrita. Astfel ea incearca sa se apropie de mai multi barbati: un regizor de filme publicitare, un inginer descoperit la intamplare in cartea de telefon si un regizor secund.
Adaptare după romanul omonim de Cezar Petrescu.
La câţiva ani după cel de-al doilea război mondial, un bărbat, marcat de experienţa frontului şi de faptul că nu-şi mai regăseşte locul în viaţa normală, se sinucide. În ultimele clipe, prin minte i se perindă întreaga existenţă într-o învălmăşeală de amintiri (iubiri, prietenii, promisiuni, trădări, laşităţi, etc.). Acest puzzle reconstituie destinul tragic al eroului caracterizat printr-un caracter slab şi dezorientat, prin dorinţa de a parveni, şi printr-o imposibilitate de a depăşi zona vorbelor meşteşugite dar fără acoperire practică.
Alexandru Tatos aduce pe ecran o viziune proprie despre experienţa primului război mondial, prin trăirile dramatice ale personajului Comşa. Regizorul subliniază ideea greşită proferată de Comşa, care vede în război un mijloc de recuperare morală a lumii. Preluând obsesia fundamentală a operei popularului prozator, cineastul dezvoltă cinematografic ideea destinului individual şi colectiv acţionând ca o fatalitate asupra societăţii româneşti la început de veac. Rezultatul : o remarcabilă frescă al cărei relief este dat prin drama protagonistului, prototip al "învinsului ".
Într-o Cooperativă Agricolă de producţie dintr-un sat de câmpie, legea o face preşedintele discreţionar al cooperativei asistat slugarnic de acoliţii săi: un contabil aparent bleg, dar uns cu toate alifiile, şi miliţianul satului. În calea lor nu stau decât Radu, un tânăr inginer care nu le face jocul, şi Voica, o fată frumoasă pe care contabilul şi-ar dori-o de nevastă, dar care se iubeşte cu Radu. Acest cuplu de oameni care nu acceptă compromisul trebuie redus la tăcere cu orice preţ.
"Bucuria reîntâlnirii cu regizorul Alexandru Tatos este mare, întreagă, pentru că filmul acesta de televiziune îl reprezintă, îi confirmă interesul major pentru problematica actualităţii, îi confirmă pasiunea pentru adevăr, dezvoltatul simţ civic, luciditatea, profesionalismul exemplar." – Călin Căliman – 1979 (Cinema)
Într-un sat de pe malul Dunării, partizanii români şi sârbi hăituiesc armata germană. Un partizan sârb împuşcat este expus în mijlocul satului, fiind interzisă îngroparea lui, sub ameninţarea cu moartea. Anastasia, tânără învăţătoare, se hotărăşte să-l îngroape şi, în ciuda încercărilor notabilităţilor satului de a o împiedica, îşi duce planul la bun sfârşit. În noaptea următoare, oamenii primarului o ucid, aruncând-o într-un closet.
Un foarte original film anti-războinic, versiune modernă la mitul Antigonei. Ecranizare după povestirea lui D. R. Popescu.
"Anastasia e elementul de contrast faţă de tăcerea ce seamănă a sinucidere prin laşitate. Extrem de dificilă este partitura Anastasiei încredinţată Andei Onesa. Îi reuşesc mai bine momentele de intensitate lirică, de obstinaţie copilărească ori nelinişte şi angoasă a singurătăţii." – Alice Mănoiu – 1980 (Cinema).
Anda Onesa a câştigat Premiul pentru Cea mai Bună Actriţă la festivalul de la Karlovy Vary,1980.
Căsătoria Doinei cu Hans, un tânăr din Germania Federală, este o adevărată surpriză pentru familie şi colegi care o ştiau îndrăgostită de Adrian. Gestul nu este total inexplicabil: Doina provine dintr-o familie modestă şi dintotdeauna a visat să aibă o viaţă îndestulată, să călătorească şi să pătrundă în "lumea bună". Ajunsă în Germania, ea realizează că visul e departe de realitate deoarece familia lui Hans este rece şi distantă, statutul de "străină" o apasă, prietenii îi lipsesc şi, în cele din urmă, singurătatea devine de nesuportat.
"Recunoaştem, în acest film şi sobru, luciditatea şi sensibilitatea regizorului afirmate cu prisosinţă în montările sale teatrale şi confirmate de prima creaţie cinematografică un marcat simţ al echilibrului." (Călin Căliman – Contemporanul – 21 aprilie 1978).
"Neadaptarea, tirania dorului de casă, de sinceritatea prieteniilor lăsate acolo, ameninţarea eşuării sunt pistele pe care cineastul îşi poartă eroina cu o evidentă ştiinţă a discursului epic, pe parcursul căruia răsar autentice momente de captare a emoţiei." (Magda Mihăilescu – Informaţia Bucureştiului – 18 aprilie 1978).
Eroul este un medic talentat repartizat la un spital de provincie, unde se confruntă cu laşităţile şi intransigenţele autorităţilor locale. Sincer şi repezit, dedicat profesiei şi oamenilor, personajul lui Diaconu îşi permite luxul de a mânca un măr roşu făcut cadou şi de a ceda impulsului de a spune adevărul, indiferent de consecinţe. Tatos, un regizor special, cu precepte morale clare, impregnează povestea cu un aparte suflu al candorii (în mare parte datorată şi scriitorului Băieşu), moartea şi reacţiile personajelor fiind, de fapt, o dură radiografie a realităţii româneşti a momentului.
