Deși se află acum în fruntea CNC, a condus Arhiva Națională de Filme timp de aproape două decenii. Nimeni nu ne poate povesti mai amănunțit despre arhivarea, stocarea și restaurarea patrimoniului național, ori despre răspândirea tehnologiilor digitale în aceste domenii.
Deşi filme ca Avengers: Age of Ultron (2015) sau Jurrasic World (2015), care s-au folosit de un munte de CGI, se bucură de un succes de box office uriaş, atitudinea faţă de CGI a unora dintre marii regizori de la Hollywood s-a modificat în ultima vreme. Unul dintre cei care au ales să folosească CGI-ul doar ca ultimă opţiune, este regizorul Star Wars: The Force Awakens (2015), J. J. Abrams.
Extratereştri, eroi de comic books, dinozauri, monştri, planete noi cu un ecosistem complet diferit de ce vedem pe pământ – nimic nu e imposibil atunci când vine vorba de CGI. Şi totuşi „într-o lume cinematografică dominată de supereroi şi fiinţe extraterestre, cred că mulţi realizatori de filme realizează acum că [poveştile] trebuie să pară tangibile. O păpuşă Yoda va fi mereu mai bună decât un Yoda generat pe calculator”, crede scenaristul Ben Falk.
Nu este deloc întâmplător, mai degrabă e perfect simbolic, faptul că marele preot al filmului postmodern a avut începuturi umile, fiind angajat într-un magazin de închiriat casete video. Filmele sale timpurii sunt remixuri ale unor pelicule uitate, rare și subapreciate. Dar copilul teribil a crescut și le-a dovedit criticilor săi că s-au înșelat în privința lui.
Timp de peste 100 de ani filmele au fost proiectate în sălile de cinema de pe peliculă: o bandă transparentă de plastic, perforată pe margini, cu fotograme înalte de 4 perforații. De la prima sa utilizare, în Kinetoscopul lui Edison în 1891, pelicula cu o lățime de 35 mm a fost de departe cel mai comun suport pentru filme. În toți acești 100 de ani foarte puține lucruri s-au schimbat la pelicula de 35 mm. Desigur a apărut pelicula color, forma imaginii încadrată între cele 4 perforații s-a mai schimbat, și a mai fost adăugată banda de sunet pe margine, dar principiul a rămas același, astfel încât o peliculă din anul 1900 poate rula fără probleme pe un proiector construit în anul 2000.
Chiar dacă umblu în „misterioasa vale nefirească”, nu mi-e frică de rău. Dar cu atât mai mult îmi este frică de un om animat aiurea.
A treia dimensiune îi dă de furcă spectatorilor deja de peste jumătate de secol.
Într-un interviu pentru Camera Obscura, Akerman declara: „Cred că este un film feminist deoarece fac loc unor lucruri care nu au mai fost niciodată, aproape niciodată, arătate astfel, cum ar fi gesturile zilnice ale unei femei. Acestea ocupă cel mai de jos loc în ierarhia imaginilor de film. Un sărut sau un accident rutier se găsesc mai sus, şi nu cred că acest lucru este întâmplător. Este pentru că această categorie de gesturile ale unei femei nu contează pentru ei.”
