Chantal Akerman: O voce aparte în cinemaul feminin/-ist 2.

Chantal Akerman: O voce aparte în cinemaul feminin/-ist 2.

Într-un interviu pentru Camera Obscura, Akerman declara: „Cred că este un film feminist deoarece fac loc unor lucruri care nu au mai fost niciodată, aproape niciodată, arătate astfel, cum ar fi gesturile zilnice ale unei femei. Acestea ocupă cel mai de jos loc în ierarhia imaginilor de film. Un sărut sau un accident rutier se găsesc mai sus, şi nu cred că acest lucru este întâmplător. Este pentru că această categorie de gesturile ale unei femei nu contează pentru ei.”

Dogma românească şi legitimitatea independenţei

Dogma românească şi legitimitatea independenţei – Adrian Sitaru: Ilegitim

La şase ani după ce a fost distins în competiţia de scurtmetraje cu Colivia, Adrian Sitaru a revenit în cadrul Festivalului de la Berlin, de data aceasta în secţiunea „Forum”, cu al patrulea lungmetraj al său, Ilegitim. O producţie independentă (altfel spus, realizată fără finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei), la fel ca şi lungmetrajul de debut al regizorului, Pescuit sportiv (2008), filmul a avut premiera mondială, în cadrul Berlinalei, pe 13 februarie a.c.

Adevăraţii supereroi

Adevăraţii supereroi

Oricât de mult ni s-ar părea că undeva sus în cer cunoscătorii şi amatorii de benzi desenate cu supereroi încearcă din răsputeri să-i facă pe plac pasionaţilor de justiţiari în mantii-pelerine, însă acest lucru este déjà astăzi o înduioşătoare iluzie naivă.

Fugari postmoderniști și evazionism clasic prin ochii spectatorului de cinema hollywoodian

Fugari postmoderniști și evazionism clasic prin ochii spectatorului de cinema hollywoodian

În faimosul eseu despre Bonnie and Clyde (1967) al lui Arthur Penn publicat The New Yorker în anul apariției filmului – un eseu vizionar și extrem de savuros –, Pauline Kael susținea, în mod izolat, o pledoarie în favoarea filmului lui Penn, discutând impactul acestuia asupra publicului american din epocă și contracarând pas cu pas argumentele detractorilor filmului, iar pledoaria sa era construită cu precădere în jurul „sensibilității contemporaneˮ a acestuia. Raționamentul interpretativ expus mai jos se dorește a fi o extindere teoretică a liniei de argumentare a lui Kael, problematizând diferențe și asemănări între manifestări ale clasicismului și ale postmodernismului în cinema.