Introducere

Introducere – Istoria filmului iugoslav 1.

Chiar şi pentru cei care sunt familiarizaţi în domeniul culturii filmului slav, este foarte greu să disocieze fostul corpus iugoslav de filme în funcţie de necesităţile naţional-cinematografice ale statelor ulterior formate. După destrămarea Iugoslaviei, activitatea studiourilor naţionale nou create este cât se poate de elocventă.

Scene decorative

Scene decorative – Chipul vedetei

Chipul vedetei în prim-plan: suprafaţă, mască alcătuită din farduri, lumini şi umbre – totuşi, imaginea reprodusă tehnic nu reduce, ci creează aura personalităţii.

Filme de pe ţărm

Filme de pe ţărm – Istoria filmului portughez 1.

În anii ‘70 Portugalia e năpădită de inovaţiile tehnice – în primul rând camerele de 16 mm, care pot să înregistreze imagine şi sunet în acelaşi timp. Aceste camere revoluţionează atât tehnologia, cât şi limbajul filmului, deoarece facilitează şi mobilizează turnajele şi scad costurile de producţie.

De la curentul nou până în zilele noastre

De la curentul nou până în zilele noastre – Filmul francez este superputere 3.

Dacă regizorul e tânăr, îşi spune propria poveste sau viziune despre lume, dacă îşi scrie singur scenariul, dacă filmează în locaţii originale, dacă sunt multe improvizaţii şi mulţi amatori, sau actori începători – atunci face un film ieftin. Vorbeşte limba contemporanilor săi şi probabil că se adresează unui public larg, deci producătorul îşi asumă riscul.

Filmul francez clasic. Următorii 35 de ani

Filmul francez clasic. Următorii 35 de ani – Filmul francez este superputere 2.

Anul 1929 este unul dezastruos, se fac doar 59 de filme franceze (sunt prezentate pe ecranele franceze 437 de pelicule), actorii, producătorii, proprietarii de cinematografe şi comercianţii sunt îngroziţi. Încercările francezilor cu filmul sonor de la începutul secolului şi din anii 1910 au speriat producătorii datorită costurilor ridicate.

Primii 35 de ani ai filmului francez, când filmul încă nu vorbeşte

Primii 35 de ani ai filmului francez, când filmul încă nu vorbeşte – Filmul francez este superputere 1.

Le film français – cu acest titlu apare de decenii săptămânalul industriei filmului francez. Format mare, A4, colorat, cu efect. Primele 20 de pagini conţin ştiri, evenimente, portrete, reportaje, celelalte 20 de pagini cuprind o cantitate copleşitoare de date statistice şi nu numai despre filme pentru cinema, ci şi despre filme destinate pentru micul ecran – planuri, pregătire, filmare, post-producţie – , patru pagini sunt consacrate premierelor cinematografice, apare lista de top 40 conform filmelor, cinematografelor din capitală şi din provincie, apare top 10 internaţional, vânzările de DVD-uri, rating-ul posturilor de televiziune. Fiecare rând al său sugerează că producerea filmelor este o industrie naţională în Franţa, care produce constant, şi chiar dacă listele stricte cu cifre arată altceva, industria filmului francez este neîntrerupt în top. Este o superputere în producerea filmelor. 

Film noir a trăit, trăieşte şi va trăi: neo-noir-ul

Film noir a trăit, trăieşte şi va trăi: neo-noir-ul – Film noir 3.

Deşi conform evidenţelor oficiale pelicula The Touch of Evil (1958) a lui Orson Welles (cu Welles, Charlton Heston şi Janet Leigh) a încheiat seria film noir-ului, chiar şi până în ziua de azi putem să ne întâlnim cu descendenţii săi. Atât interesul regizorilor cât şi cel al publicului au rămas neschimbate, şi nu a avem nici un motiv să credem că popularitatea şi forţa de atracţie a film noir-ului ca scădea în viitor.

Regizori noir: Lang, Siodmak, Wilder, Ulmer

Regizori noir: Lang, Siodmak, Wilder, Ulmer – Film noir 2.

Aşa cum am mai menţionat, film noir este în primul rând ecranizarea unei atmosfere puternice. Tonul este ameninţător (şi nu fără motiv) şi pesimist, căderea pluteşte în aer, destinul apare din ce în ce mai evident. Deci accentul cade pe crearea atmosferei şi la acest capitol „complicele” indispensabil al regizorului este cameramanul.

Film noir: seria neagră

Film noir: seria neagră – Film noir 1.

Schimbările survenite în stilul de viaţă, în rolurile şi normele morale; răspândirea corupţiei; regizorii europeni care au fugit de război până în America şi importul în America al principiilor freudiene (eu-l divizat) au dat naştere unui nou curent estetic în anii 1940: film noir, adică filmul negru.