Pe banda rulantă a Hollywoodului anilor ’20–’30 au apărut şi s-au şlefuit clişeele westernului: colaborarea dintre D. W. Griffith, William S. Hart, Tom Mix, John Cruze. John Ford şi John Wayne marchează perioada westernului „major”. Iar în anii ’50 ramura americană a acestui gen devine deja atât de faţetată şi complexă, încât pentru revitalizarea lui este nevoie de „ajutor din exterior”.
Chiar dacă s-a exprimat destul de dur, Charlton Heston a reliefat contradicţia esenţială a westernului. Este vorba despre opoziţia dintre un Vest real şi un Vest Sălbatic mitic-mitizat; de Vestul real nimeni nu este interesat, toţi cinefilii / telespectatorii râvnind mitul care se naşte dintr-un nucleu al realităţii.
Greta Garbo, Bette Davis, Ingrid Bergman, Joan Crawford: doar câteva dintre starurile care şi-au înscris numele pentru totdeauna în istoria genului cu prestaţia lor. Cea de-a doua parte a seriei vă prezintă evoluţia melodramei prin rolurile lor până în 1950.
Inocenţă atrasă în capcană, căsătorii nefericite, pasiuni dezlănţuite, iubire trădată – sânge, traspiraţie şi lacrimi, lacrimi, lacrimi. Melodrama nu şi-a pierdut din popularitate nici în zilele noastre şi este unul dintre cele mai apreciate genuri ale istoriei cinematografice . Prima parte a seriei, fără pretenţia tratării complete, prezintă începuturile, filmele mute până în anul 1930.
Oscarul pentru cel mai bun film în limbă străină acordat de Academie în anii 1947–1955 în mod rapsodic, fără competiţie, ca un onorariu, sub denumirea Special sau Honorary Awards, a devenit o competiţie adevărată la ceremonia din anul 1957, când a primit şi numele oficial actual. (Academy Award for Best Foreign Language Film, adică Premiul pentru cel mai bun film în limbă străină). Primul câştigător a fost filmul lui Federico Fellini: La Strada (1954).
Filmul intitulat Poveste din cartierul de vest (West Side Story, r. Robert Wise, Jerome Robbins, 1961) – musical distins cu cele mai multe premii Oscar din toate timpurile – l-a înfrânt cu cele 10 statuete pe predecesorul său, Gigi (Gigi, r. Vincente Minnelli, 1958) în 1962, la a 34-a ediţie de decernare a Premiilor Oscar. Însă cu acest rezultat creaţia lui Jerome Robins şi Robert Wise a devenit competitivă nu numai în genul musicalului, deoarece până în ziua de azi trei filme au câştigat mai multe (11) premii Oscar: Ben-Hur (Ben-Hur, r. William Wyler, 1959), Titanic (Titanic, r. James Cameron, 1997) şi Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui (Lord Of The Rings: The Return Of The King, r. Peter Jackson, 2003).
În data de 21 august 1968, trupele ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia (cu excepţia României) au invadat Cehoslovacia, un eveniment care a încetinit (aproape a paralizat) evoluţia cinematografiei pentru mai mult de 20 de ani.
Ar fi o exagerare să spunem că istoria cinematografiei slovace a început cu anul 1896. Cert este însă că prima proiecţie de filme după Paris, Viena şi Budapesta a avut loc la Bratislava, în sala de scrimă a Hotelului Pálugyay la data de 25 decembrie 1896. După această dată, cinematografele au fost deschise unul după celălalt.
Deşi nu au avut nici Sjöström, nici Bergman, danezii s-au aventurat în tainele noilor tehnologii de film încă de la sfârşitul anilor 1800. Stat izolat din punct de vedere geografic şi ideologic, Danemarca a muncit enorm pentru buna funcţionare a industriei sale de film, şi după o activitate de un secol, putem afirma: a meritat.
Nu e uşor să rămâi studio producător de filme de gen în afara Hollywoodului, mai ales dacă publicul ţintit este cel american. Istoria Hammer Film Productions-ului britanic este exemplară şi din acest punct de vedere, deoarece pe lângă practicile financiare inovatoare a reuşit să ia filmelor (de groază) americane sume însemnate cu ajutorul realizărilor de calitate.
