În sezonul 2001 al premiilor Oscar, apropiindu-se de linia de finiş, rând pe rând au picat filmele produse de marile studiouri hollywoodiene, lumea vorbind de marele succes al verii (Gladiatorul) şi de reuşita dublă a lui Soderbergh (Traffic şi Erin Brockovich). Lista câştigătorilor potenţiali era dominată de debutanţi, necunoscuţi, respectiv de străini. Dar cel mai mult se vorbea despre Tigru şi dragon, un film produs în coproducţie China–Hong Kong–SUA.
Născut in Taiwan, dar stabilit în America din 1983, Ang Lee şi-a prezentat filmul pentru prima dată la Festivalul de Film din Hawai, după care a primit o invitaţie de participare la Festivalul de Film din Toronto, un eveniment deosebit de important din punct de vedere strategic pentru filme produse în afara Hollywoodului, reprezentând cea mai bună şansă pentru a-şi găsi distribuitor. Tigru şi dragon a cucerit totul, a trimis la pământ Traffic, considerat marele său concurent, şi-a revendicat marele premiu al festivalului, precum şi premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (Zhang Ziyi). Premiul câştigat la Festivalul de Film din Bergen, precum şi la cea mai important gală taivaneză reprezintă doar cireaşa de pe tort. Criticii au vorbit doar la superlativ despre peliculă, au aplaudat în picioare scenele de artă marţială, urmând să facă la fel şi publicul care a vizionat filmul. Înainte să se anunţe nominalizările la premiul Oscar, Tigru şi dragon avea deja câştigate premiile celor mai importante organizaţii profesionale, a fost nominalizat la trei premii Golden Globe, şi-a adjudecat şi titlul pentru cel mai mare blockbuster într-o limbă străină, prezentată în SUA.
Până la urmă filmul a fost nominalizat la zece premii Oscar, care – din nou – reprezintă un record pentru un film produs în altă limbă decât engleza. La rândul ei, Academia a luat o decizie după pilda înţeleptului Solomon: Gladiatorul a câştigat cinci, Traffic şi Tigru şi dragon câte patru-patru premii, acesta din urmă continuându-şi drumul glorios prin Australia şi Asia, îmbogăţind în acelaşi timp colecţia de distincţii şi cu numeroase premii europene.
Filmul are la bază al patrulea roman (cu acelaşi titlu) din ciclul de cinci romane de Wang Da Lu, în care legendarul războinic wudan, Li Mu Bai se pregăteşte să-şi depună pentru totdeauna sabia sa vestită (Destin Verde). El dă sabia legendară la Yu Shu Lien, iubirea sa nedeclarată, ca ea s-o ducă şi s-o predea fostului său maestru. Femeia acceptă misiunea, însă în timpul călătoriei sabia este furată. Sosind la faţa locului, Li Mu Bai îşi dă seama că cel care a furat sabia trebuie să fie un războinic wudan ascuns, drept urmare el va trebui deocamdată să renunţe la visul unei vieţi liniştite după retragere, fiind nevoit în schimb să fie din nou învăţător şi războinic, şi urmând să se confrunte cu Vulpea de Jad, însetat de răzbunare.
Ang Lee a dat dovadă de mare curaj, când şi-a asumat ecranizarea unui gen practic necunoscut în Occident: wuxia. Iniţial, wuxia a fost un gen literar, cu tradiţii vechi de secole, care relatează povestea plină de aventuri a unui războinic care trăieşte după principii străvechi. Ulterior, genul a pătruns şi în arta cinematografică, în desenele animate, până şi în lumea jocurilor video. În Asia se bucură de o popularitate incredibilă, însă în lumea Occidentului rareori ajung opere născute sub egida acestui gen. Drept urmare, Tigru şi dragon a păşit într-o zonă virgină, şi ca orice „pionier”, a fost nevoit să-şi construiască singur drumul, adică pe de-o parte să satisfacă un public care nu a mai văzut niciodată nimic asemănător, şi pe de-altă parte să respecte o tradiţie istorică – astfel încât să satisfacă şi spectatorii din ţara de origine.
Cu cât sunt mai multe genuri îmbinate – cum se întâmplă şi în acest caz –, cu atât mai greu devine totul, în plus fiecare gen are dificultăţile sale. Producătorii au fost nevoiţi să îmbine o poveste de dragoste (chiar două), drama, artele marţiale, investigaţia criminalistică, precum şi evoluţia caracterelor. Iar Ang Lee a rezolvat toate aceste probleme în mod absolut excepţional, centrând filmul asupra caracterelor, şi inserând elementele specifice fiecărui gen cu ajutorul lor. Astfel, firul epic misterios al peliculei, relaţia maestru-discipol şi povestea de dragoste dintre Mu Bai şi Shu Lien se constituie într-un arc narativ, sub egida căreia ni se relevă treptat tragedia individuală a personajelor; astfel, filmul se substituie unei legende din negura timpului care prezintă moralitatea şi sistemul de valori a războinicilor străvechi, incorporată într-o înduioşătoare baladă de dragoste. Scenele de arte marţiale respectă şi ele această tonalitate, ceea ce vedem este mai mult artă decât lupte. Totul pare parcă desprins din basme, sfidând legile fizicii, un balet eteric cu o coregrafie virtuoasă, care se integrează de minune în atmosfera solemnă a filmului.
Singurul aspect negativ care poate fi imputat filmului este acea inserţie flashback, care prezintă povestea lui Jen Yu şi Nor Întunecat. Această scenă se întinde prea mult având în vedere finalitatea sa în acţiunea filmului, şi – deşi are propriile sale merite – devine puţin redundant pentru întregul filmului. Însă, rezultatul final nu este nicicum influenţat de acest aspect, filmul atingând scopul propus şi devenind un succes imens din toate punctele de vedere. Şi, ce este şi mai important: deschide drumul către piaţa occidentală pentru opere similare (Ying xiong / Eroul, Shi mian mai fu / Casa săbiilor zburătoare), care cu siguranţă nu ar fi ajuns atât de departe dacă nu era succesul răsunător al filmului Tigru şi dragon.
