De cealaltă parte a globului – o ţară cu tărâmuri unice – rezistă cu încăpăţânare în a îşi apăra identitatea culturală… De câţiva ani, în plin boom, Coreea de Sud este marea vedetă a filmului noului mileniu, strălucitoare sub reflectoare.
Azi, Coreea de Sud se situează pe primele trei locuri în clasamentul mondial al producţiei de film. Alături de India, Franţa şi Germania, Coreea de Sud este una din puţinele ţări din lume care au reuşit să opună cu adevărat rezistenţă hegemoniei hollywoodiene.
Cinematografia coreeană a dezvoltat un stil singular şi inimitabil în strict raport cu propria istorie şi tradiţie culturală, inedit ce a propulsat-o fulminant ca reper în Asia şi nu numai: estetism baroc dar şi identitate proprie, amalgam unic de poezie, nostalgie, patimă, înverşunare, tradiţie şi istorie…
Intr-un unic cuvânt – han (한)…
Nu putem înţelege pe deplin istoria filmului sud-coreean, dacă ignorăm spiritul acestui sentiment coreean, singulara emoţie han.
Han… cuvântul ce caracterizează profund filmul sud-coreean. Sentiment fundamental coreean şi parţial intraductibil gândirii occidentale, cu rădăcini adânci în istoria şi conştiinţa poporului coreean: regret, resentiment, amărăciune, sacrificiu, nostalgie, aşteptare, neîmplinire şi vise frânte. Grosso modo putem face similitudini cu dorul sau jalea din tradiţia românească sau cu melancolia lui Beaudelaire (Vezi Spleen de Charles Baudelaire – Les Fleurs du Mal, 1857).
Han este şi sentimentul de demnitate, loialitate, mândrie verticală, patos în faţa vicisitudinilor, revoltă non-violentă şi nu neapărat ca expresie a disperării, ci mai degrabă ca o revoltă demnă împotriva sorţii şi neputinţei.
Arirang – ce va deveni imnul simbolic al filmului independent coreean – ar putea fi chintesenţa… Filmul coreean este strâns împletit cu Istoria sa: Coreea, o micuţă peninsulă strivită etern între colosul continental China şi insulara Japonie.
De-a lungul vremii, Coreea a suportat peste 940 de invazii, din care ultima, a lăsat rănile cele mai adânci în memoria colectivă: asasinarea în 1895 a veneratei regine Min (Myeong-seong) de către serviciile secrete japoneze a fost trăită ca una dintre cele mai teribile drame naţionale. Asasinatul nu a fost decât un prim preludiu (anexarea Coreei la Japonia) la ce urma să amprenteze sufletul unui popor demn şi harnic… 40 de ani de ocupaţie japoneză, de abuz, maltratare, umilire fizică şi psihică. Imperiala Japonie a impus japoneza ca limba oficială poporului coreean, precum şi convertirea la şintoism şi adularea Împăratului nipon… Pe lângă macro-istorie, desigur rămân consemnate cu fierul roşu în memoria ncoelctivă şi micro-istoriile: prostituţia forţată pentru a servi „stăpânul” – soldatul japonez etc.
Înainte de a aborda mari nume de cineaşti sud-coreeni care au făcut istorie, câteva repere asupra cronologiei cinematografiei şi contextului politic sud-coreean:
1889 – Burton Holmes (călător american) aduce pentru prima dată în Coreea, un aparat de filmat pentru a produce propriile documentare în Coreea. Familia regală îl invită cu interes la Seoul şi astfel începe prima pagină din istoria filmului coreean, o istorie ce transcrie realitatea politică, socială şi culturală din Coreea;
1903 – Prima (probabilă) proiecţie de film pentru publicul larg;
1910 – Coreea este anexată oficial Japoniei1;
1919 – Uirijeok Gutu, primul film coreean (kinodrama);
1923 – Primul film mut (lungmetraj), Plighted Love Under the Moon2 de Yun Baek-nam, film supus spiritului propagandistic. Japonezii distrug în masă monumente, opere de artă, arhive, anihilează aproape tot ce este specific naţional coreean. Paralel însă se dezvoltă „filmul de rezistenţă” care încearcă să salveze valorile unei Coree cândva neîngenunchiată;
1925 – militanţii comunişti înfiinţează KAPF (Korea Artista Proletaria Federatio en esperanto) pentru a supravieţuii cenzurii dar cineaştii fondatori sfârşesc în exil sau în închisoare;
1926 – Arirang3 (r. Na Un-kyu); Sub ocupaţia japoneză s-au filmat peste 150–160 de filme coreene, din care azi, doar gloria şi legenda filmul mut Arirang4 a supravieţuit: în închisoare, înainte de-a muri, fratele nebun al unei femei violate, îl ucide pe soldatul culpabil (străin)5;
1926 – A Fool Made Vain Efforts (r.Lee Pil-woo), prima comedie coreeană;
1934 – Turning Point of the Youngsters (r. Ahn Jong-hwa), cel mai vechi film coreean din perioada filmului mut păstrat în negativ original şi care a fost restaurat doar parţial; D.p.v. structural narativ, îmbină îndrăzneţ – pentru acele timpuri – elemente de acţiune cu elemente de melodramă.
1935 – Primul film sonor: Chunhyang-jeon6 (r. Lee Myung-woo); Povestea de viaţă şi moarte a frumoasei Chunyang, care se sacrifică pentru tatăl său orb; Filmul va impune în cinematografele lumii, sentimentul nerostit şi genuin coreean de han. Filmul a fost finanţat în parte de Japonia;
1937 – Japonia invadează China şi foloseşte cinematografia coreeană ca instrument de propagandă;
1945 – Coreea este eliberată, redevine independentă (curând însă se va diviza sub puterea S.U.A.);
1946 – SUA reglementează industria filmului, implicit producţia de filme coreeană cunoaşte o nouă evoluţie. Din lipsă de susţinere materială, majoritatea filmelor coreene sunt mute şi pe 16 mm. Cu toate acestea, filmul sud-coreean începe să impună prin certă calitate estetică şi tematică;
1946 – Hurrah! for Freedom de Choi In-kyu, primul film coreean după eliberare;
1949 – The Women’s Diary de Hong Seong-gi, primul film coreean color;
1950 – Începe războiul coreean; Americanii filmează istoria în direct;
1951 – This is Korea! de John Ford7; Sud-coreeni se familiarizează cu ultimele metode şi tehnici de filmare;
1953 – Acordul de pace de la Panmunjeom;
1954 – Preşedintele Yi Sungman pentru a „reanima” filmul coreean, desfiinţează impozitul pe biletul de cinema, precum mai târziu şi impozitul pentru producţia de film;
1955 – Apar primele asociaţii-uniuni de producători, regizori, distribuitori şi scenarişti (1958); Primul film regizat de o femeie: The Widow (r. Park Nam-ok, 1955);
1955 – Ch’unhyang (r. Yi Kyuhwan); Cineaştii care se afirmă acum vor devenii stindardele filmului coreean din anii 60 şi 70: Sin Sang-ok, Kim Ki-young, Kim Suyong8 etc. Cineaşti prin excelenţă autodidacţi şi receptivi la contactul cu moderna tehnică americană, fac filme cu certe calităţi estetice, implicit sunt apreciaţi, căutaţi şi invitaţi la cele mai importante festivaluri internaţionale de film.
1956 – La Seoul sunt inaugurate cele mai mari studiouri de film din întreaga Asie; apar primele staruri şi fenomenul fani; Se investeşte masiv în tehnologie de calitate;
1956 – A Happy Day of Jinsa Maeng (r.Oh Yeong-jin) primul film care câştigă un premiu internaţional la festivaluri internaţionale (Berlin şi Sidney).
1958 – Life de Lee Gang-cheon, primul film cinémascope;
1958 – Flower in Hell de SHIN Sang-ok9; un film spectacular ce aduce în prim plan motivul femeii fatale în filmul coreean, pe fundal neo-colonialist (oraş de provincie, bază militarizată): dragostea a doi fraţi pentru o tulburătoare femeie;
1959 – apar primele departamente de film în universităţi;
1960 – The Housemaid de Kim Ki-young (poate cel mai talentat, original şi provocator cineast din perioada menţionată, renumit pentru dramele aşa-zise „domestice”, cineast redescoperit în anii 90 şi reabilitat10 ca reper de marcă pentru filmul coreean);
1961 – Obaltan (r. Yu Hyun-mok) este încă considerat de mulţi exegeţi ca fiind cel mai bun film coreean făcut vreodată. În cheie realistă, viaţa grea al unui bărbat sărac alături de fratele său, soţie şi o mamă cu deficienţe mentale, o poveste ce culminează apoteotic cu o crimă;
1967 – Epoca „quota quickies”1 stimulează producţia naţională de film (serie B) cu buget redus, melodrame cu tentă erotică şi filme pentru adolescenţi; Autorităţile impun cultura de masă prin „politica celor 3S”: Screen, Sex & Sport12 .
1973 – Se înfiinţează Korean Motion Picture Promotion Corporation (KMPPC);
1974 – Se înfiinţează Arhiva Naţională de Film la Seoul (Korean Film Archive);
1988 – Apar primele studiouri de film hollywoodiene la Seoul; Cenzura – oficial – ar fi abolită…
1992 – Marriage Story, primul film finanţat de un conglomerat (Samsung), comedie romantică, un cuplu din clasa de mijloc: nuntă, break-up şi reconciliere;
1993 – Sopyonje13 (r. Im Kwon-taek), aduce în prim plan pansori ca instrument narativ, prin povestea simplă şi tristă a unei familii de cântăreţi pansori, ce nu îşi găseşte locul în lumea rece, insensibilă şi urbană;
1996 – Prima ediţie BIFF14 (Pusan), cel mai mare festival internaţional de film din Asia;
1997 – Se inaugurează complexul cinematografic de la Namyangju (Seoul);
1999 – Shiri (r. Kang Jae-gyu) deschide era boomului pentru filmul sud-coreean;
2000 – Il Mare (r. Lee Hyeong-seung) confirmă succesul filmului sud coreean deschis de Shiri, urmînd o suită lungă de comedii romantice cu încasări uriaşe;
2001 – My Sassy Girl (r. Gwak Jae-yong) comedie romantică ce anunţă alt viitor boom, cel al remake-urilor făcute de americani după filme sud-coreene (remake ce păstrează titlul original, în remake-ul regizat de Yann Samuell, 2007);
2002 – filmul de animaţie se impune în forţă pe piaţă: Mari Iyagi (r. Lee Sung-gang), în cheie poetico-contemplativă;
2002 – Pororo the Little Penguin (r. Kim Tak-hoon); deschide o nouă eră pentru desenul animat sud-coreean; exportat în peste 100 de ţări, copiii de pretutindeni au empatizat rapid, filmul place mult pentru desenul, culoarea, muzica, personajele drăgălaşe şi firescul situaţiilor.
2003–2004 – filmele Silmido (r. Kang Woo-suk) şi Tae Guk Gi (r. Kang Je-gyu) deşi cu o tematică de un anume context istoric, sunt primele filme coreene cu încasări record absolut la nivel mondial;
2004 – Oseam (r. Seong Baek-yeop), un expresiv desen animat parabolă cu doi orfani de 5 ani şi un biet căţel, film destinat deopotrivă copiilor cât şi adulţilor;
2011 – Leafie, a Hen Into the Wild (r. Seong-yun Oh), lung metraj de animaţie cu multiple premii internaţionale şi cu o audienţă ce depăşeşte recordurile genului.
2011 – The Front Line (r. Jan Hun), film de război sobru (1953, ultimele luni de luptă dintre cele doua Coree), pledoarie profundă pentru consens, fraternitate şi umanitate.
2011 – War of the Arrows (r. Kim Han-min), film istorico-tragic, despre un erou intrat în legendă dar omis de istorici: 1636, a doua invazie manciuriană, arcaşul de elită Nam-yi, luptă să-şi salveze sora răpită în ziua căsătoriei. Un erou între datoria ostaşului şi cea fraternă, între legendă şi istorie…
2011 (mai) – sub conducerea lui Jeong Young-beom (정영범) se înfiinţează U.A.M. (United Asia Management) ce îşi propune să revigoreze şi gestioneze ceea ce numim generic „Korean Wave”, precum şi să apere drepturile de proprietate intelectuală ale starurilor coreene.
1 După ani de „colonizare”.
2 Promisiune de dragoste sub lumina lunii.
3 Vezi si documentarul Arirang de Kim Ki-duk (regie, scenariu si actor), 2011.
4 Deşi film pierdut, e considerat primul „blockbuster” coreean.
5 Leit-motiv recurent pentru filmul coreean.
6 Legendă cu peste 20 de adaptări cinematografice, vezi 1955.
7 John Ford va reveni în Coreea pentru a filma The Battleground for Liberty (1959).
8 Supranumiţi şi „artiştii civici”; sunt foarte apreciaţi de public pentru înţelepciunea promovării culturii coreene.
9 Numit şi prinţul filmului coreean.
10 Remake cu acelaşi titlu în 2010, regia: Im Sang-soo.
11 Filme cu buget mic şi care încurajează producţia locală, filme destinate pentru orele cu audienţă scăzută, ore la care nu rulează filmele americane…
12 Ecran, sex şi sport.
13 Numit şi Cântăreaţa de Pansori.
14 Ajunsă la ediţia a XVII-a în 2012.
