Nici de atunci nu a reuşit nimeni de pe aceste plaiuri să îi depăşească popularitatea şi performanţele. Cariera sa bidirecţională este cu adevărat unică, atât ca actriţă de teatru şi actriţă de film, cât şi ca apariţii în genuri muzicale şi în proză pe scena teatrului şi în producţii cinematografice româneşti şi maghiare, respectiv apariţii televizate la emisiunile maghiare din România de la vremea respectivă.
De la un zâmbet la covorul roşu de la Cannes
A pornit ca o carieră actoricească „normală”, adică s-a angajat la un colectiv de teatru, de limbă maghiară, după terminarea Institutului. Ana Széles a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală Szentgyörgyi István de la Târgu Mureş în anul 1961. Însă la un moment dat, ca în fiecare an, au apărut producătorii români de film să realizeze un casting. Şi toată lumea s-a gândit că nu îl vor alege pe niciunul din studenţii maghiari, aşa cum se întâmplase şi în anii anteriori. Şi din acest motiv, Ana Széles, studentă în anul I, s-a aşezat în faţa camerelor cu calmul caracteristic persoanelor fără nicio şansă şi a râs uşurată când a reuşit, într-un final, să înţeleagă cu puţinele sale cunoştinţe de limba română, că de fapt, asta i se cerea. Poată că a fost acel râs care a propulsat-o până la studiourile de la Buftea, direct în rândul actorilor principali ai filmului Vacanța la mare, 1962. Acesta a fost primul film color românesc de cinema, de fapt, un film de imagine cu poveşti delicioase, care era menit să facă publicitate litoralului românesc aflat în plină construcţie la vremea respectivă. A fost tineresc şi a fost un succes… Ana Széles a pornit şi ea, la rândul ei, pe calea succesului, care nu s-a dovedit sinuoasă pentru ea datorită frumuseţii, amabilităţii, umorului său înnăscut şi nu în ultimul rând, sârguinţei sale de excepţie. Primul film a fost urmat de îndată de al doilea: un film în scopuri educative La vârsta dragostei, 1963, urmat fiind de succesul covârşitor al filmului Pădurea spânzuraților, 1964, în regia lui Liviu Ciulei, creatorul şcolii româneşti de regie de teatru şi film.
Széles Anna/Ana Szeles, care devenise „Anikó” cea mult iubită de toţi, era încă la institut atunci când a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Naţional de Film de la Mamaia, pentru rolul Ilonei din film şi tot studentă era şi atunci când a făcut parte din delegaţiile de actori care îl însoţesc pe Ciulei la festivalurile de la Cannes, Acapulco şi din Mexic. Festivalul de Film de la Cannes din 1965 a reprezentat un moment important în istoria cinematografiei româneşti, Liviu Ciulei câştigând premiul cel mare pentru regia filmului Pădurea spânzuraților, ziariştii numind scena finală dintre cele două personaje principale, Apostol Bologa (Victor Rebengiuc) şi Ilona (Ana Széles) ca „cea mai frumoasă scenă de dragoste” a festivalului.
Acţiunea dramei de conştiinţă, realizată pe baza romanului lui Liviu Rebreanu, are loc în perioada Primului Război Mondial. Personajul principal, Bologa, este român ardelean şi ofiţer K und K, atunci când trebuie să se întoarcă împotriva alor lui, de aceea, acesta evadează, însă este prins şi condamnat la moarte. Scena lirică de dragoste are loc în închisoare, în noaptea din dinainte de execuţie când Ilona îi duce logodnicului ei cina şi îl priveşte tăcută, pur şi simplu îl priveşte cum se apropie de moarte cu fiecare îmbucătură, ducând cu el spre nimicire visul de dragoste al unui suflet inocent…
La teatru şi în filme, în maghiară şi în româneşte
Studenta „la teatru”, diva aclamată a festivalurilor de film, care nu participă la cocteilurile din străinătate, în timpul liber, ci învaţă în camera de hotel pentru examenul de licenţă, termină, cu brio, facultatea în 1965 şi se angajează la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, cel mai prestigios teatru maghiar din ţară. Prima şi de îndată cea mai de succes interpretare a sa a fost rolul lui Emily din Oraşul nostru de Thornton Wilder, rol în care Anikó intră pe scena, care reprezenta lumea pentru ea, şi totodată în istoria teatrului clujean, la braţul lui Héjja Sándor, ca întruchipare a frumuseţii şi inocenţei lirice. Şi îşi păstrează această faţă încă multă timp după aceea, fie victorioasă, fie învinsă, de la rolul lui Magdó din Pasărea cântătoare a lui Tamási Áron (Énekesmadár, 1968) şi până la rolul Nataşei, jucat cu mai mult de un deceniu mai târziu în piesa Azilul de noapte, în regia lui Görgy Harag (1979) (fiind partenera lui Héjja în ambele). Este interesant jocul sorţii şi anume că acest „mariaj” de pe scenă se desăvârşeşte cu câteva decenii mai târziu în cinematografia maghiară (după ce ambii actori s-au stabilit în Ungaria). Cuplul Széles-Héjja interpretează cuplul de bătrâni, părinţii lui Ábel, în filmul după Tamási, Ábel în codru (1994), în regia lui Sándor Mihályfy.
În anii 60, tânăra Ana Széles face o încercare îndrăzneaţă şi pe scena lirică de la Cluj: rolul lui Iluska din János vitéz,pus în scenă la Opera Maghiară de Stat, i-a venit ca o mânuşă, datorită graţiei sale de fetiţă şi părului său blond atât de gingaş. A fost o lecţie bună învățată, pe care a fructificat-o ulterior în rolurile sale din emisiunile muzicale de divertisment şi în spectacolele de televiziune, care o găsesc pe ea în contextul înfiinţării televiziunii de limbă maghiară din România în 1968 şi a periplurilor ei cu Florin Piersic prin ţară şi prin lume.
În tot acest răstimp, în anii 60, continuă să joace în filme la Buftea, în două-trei producţii sau cel puţin o producţie pe an, în cele mai diverse genuri cinematografice: drame moderne (Zodia fecioarei, 1966), filmele pentru copii (Fetița cu chibrituri, 1967, Tinerețe fără bătrânețe, 1968), comedie (Balul de sâmbătă seara, 1968).
1968 a fost anul în care numele „cu sonoritate maghiară” al noii stele ale cinematografului românesc atrage atenţia breslei cinematografice din Ungaria, şi mergând pe urmele Anei Szeles, cinematografia maghiară o descoperă pe Széles Anna. Primul rol i-a fost oferit de Miklós Markos, regizorul filmului Pokolrév, pentru rolul tragic al personajului principal, Maria Pille, din filmul său despre Republica Sovietică Ungaria. În acest film, ea ajunge să joace în faţa camerelor cu mai marii cinematografiei din Ungaria: Elma Bulla, Antal Páger, András Kozák, Gábor Koncz…
Acest gen de reprezentare a „sufletului puternic într-un corp fragil”, ca o profanare umană a unei purităţi aproape divine, se regăseşte în cariera Anei Széles – fie în teatru, în rolul Nataşei din Azilul de noapte, amintit mai sus, fie în alte producţii cinematografice ulterioare din Ungaria (figura lui Ágnes Kertész în serialul de televiziune Îndurare (Irgalom), realizat pe baza romanului cu acelaşi titlu al lui LászlóNémeth, 1973) sau în filme româneşti (De bunăvoie și nesilit de nimeni, 1974). Însă, anterior joacă, în mod credibil, şi un rol negativ în filmul Égi bárány/Agnus Dei (1970) a revoluţionarului regizor, Jancsó Miklós: blondă, fragilă, în haine albe, interpretează antiteza dintre un fizic frumos şi un suflet hain.
Întorcându-ne la Îndurare: Ana Széles primeşte rolul principal absolut în serialul format din 6 episoade, ajungând să fie recunoscută la nivel naţional şi în Ungaria. Figura lui Ágnes Kertész este un fel de Electra modernă, care îşi aşteaptă tatăl de pe frontul de răsărit, în timp cel mama sa (Mari Törőcsik) îşi găseşte alinarea în braţele tânărului său amant. În distribuţie s-au regăsit personalităţi marcante ale teatrului şi cinematografiei maghiare: László Mensáros, Mari Törőcsik, Mária Sulyok, şi pe atunci tinerii, István Sztankay, Sándor Oszter, Vera Vencel …
Anikó a primit un rol la fel de greu în producţia românească De bunăvoie și nesilit de nimeni, amintită mai sus,filmată aproape în paralel cu serialul: ca tematică, acest film a fost un fel de „ghiocel timpuriu”, insistând asupra problemelor etnice dintre maghiarii şi românii din Transilvania şi care, în principiu, a rămas inegalat în arta cinematografică din România. Este un Romeo şi Julieta rural, al cărui final, regăsirea dintre cei doi îndrăgostiţi, este definit de accidentul grav şi dragostea unguroaicei, Ágnes şi perseverenţa flăcăului român, Matei (Romeo Pop).
În acest răstimp, repertoriul bogat al Anei Széles este presărat şi de apariţii televizate. Ca o adevărată schimbare de paradigmă în cultura maghiară din România, în anul 1968, a fost lansat programul în limba maghiară al Televiziunii Române (în fiecare luni), a cărui primă emisiune de lansare a fost prezentată de Anikó Széles. Iar, ulterior, ea devine figura permanentă a emisiunii: interpretează melodii şi şlagăre în limba maghiară şi va fi personajul principal feminin al primului spectacol de teatru de televiziune (fiind iar una din „premierele” care îi urmăresc întreaga carieră artistică) în limba maghiară din România, în drama Ursul de Cehov (1975), în regia lui György Harag.
Mamă în viaţa cotidiană, fetişcană pe scenă
Anul 1975 a fost un punct de cotitură în viaţa particulară a artistei: a fost anul în care s-a căsătorit cu idealul masculin al cinematografiei româneşti, Florin Piersic, cu care se întâlnise, unde altundeva, decât la filmări. (Este important de menţionat pentru cei care au fost tentaţi ulterior să explice popularitatea şi apariţiile frecvente ale Anei Széles prin influenţa pe care a avut-o soţul ei, că Anikó era demult celebră, prin propriile forţe, în momentul în care s-a căsătorit cu Piersic.)
Dincolo de rolurile de televiziune şi teatru, în acest an, a jucat şi în două filme româneşti, interpretând, în paralel, două personaje complet diferite. Unul este o eroină dramatică, în filmul Pe aici nu se trece, 1975, despre evenimentele Celui De-Al Doilea Război Mondial, iar celălalt în comedia Elixirul tinereții, 1975. În acesta din urmă, îl are ca partener pe Florin Piersic. Apoi, ulterior, joacă şi în alte filme, emisiuni televizate şi în turnee în ţară şi în străinătate, cu spectacole de divertisment.
Dincolo de talent şi de smerenia profesională cu care Ana Széles a parcurs această carieră inegalabilă, trebuie să recunoaştem sârguinţa şi puterea de muncă extraordinare ale acestei frumoase femei blonde, fragile, cu privirea inocentă. Ea a rămas fidelă pe vecie scenei clujene. În ciuda filmărilor şi a călătorilor, joacă permanent pe scenă, în spectacole cu abonament. Joacă, mai ales, rolul ingenuei dramatice, al naivei timp de decenii, mama ei pe scenă fiind, cel mai adesea, fosta directoare a teatrului din Cluj, Mária Bisztray, elegantă, zveltă şi blondă, la rândul ei. La fel a fost şi în piesa de Shakespeare, Poveste de iarnă (1969, rolul Perditei), în regia lui Tamás Major, în drama de Gorki Ultimii (1971, rolul Verei), sub bagheta lui Anatol Constantin sau, decenii mai târziu, în comedia lui Szigligeti Aparentă bunăstare, sărăcie lucie (Fenn az ernyő, nincsen kas) din 1981, când Ana Széles dorea să scape de rolurile definitorii de fetişcană pentru care era predestinată ca structură, fiind încă potrivită pentru ele, datorită frumuseţii sale fragede. A fost credibilă în toate genurile, fie în comedii de început de secol (Jenő Heltai: Fetele Tündérlaki, 1969; Gergely Csíky: Uriaşul (A nagyratermett), 1976), fie drame istorice romantice (Jókai-Márton-Dehel: Fiii omului cu inima de piatră (A kőszívű ember fiai, 1978), sau în comediile moderne americane, cum ar fi Desculţ în parc (1978), comedie de Neil Simon.
În timp ce pe scenă şi în filme româneşti şi maghiare (Lúdas Matyi, 1976, Rózsa Sándor, 1979) interpreta încă rolurile unor eroine tinere, în viaţa particulară, i se naşte fiul, Daniel Piersic, în interesul căruia, în 1989 (după ce s-a despărțit de Florin Piersic), decide să se stabilească în Ungaria. Conştientă fiind că îşi va sacrifica statutul de celebritate, îşi ia rămas bun de la mult iubitul său public printr-un montaj care îi pune în valoare multilateralitatea şi talentul (A színésznő/Actriţa, 1986).
Actul II
În Ungaria, a fost membră în colectivul Teatrului Thália până la pensionare. A jucat în continuare în filme şi pe scenă şi a făcut faţă cu naturaleţe şi seninătate trecerii anilor şi rolurilor tot mai rare. Cariera sa este desăvârşită de rolurile secundare interpretate cu profesionalismul potrivit unor roluri principale importante în Fratele Julianus (Julianus barát, 1991), a Descălecatul (Honfoglalás, 1996), rolul bunicii în Şi în a opta zi (És a nyolcadik napon, 2009) şi rolul menajerei, tanti Bori, în serialul TV Iubeşte-mă acum (Szeress most, 2003-2005). Iar acesta din urmă, îi reînvie sentimentul familiar atunci când este recunoscută pe stradă, în magazin sau la piaţă…
Ana Széles nu a fost uitată nici de public şi nici de breasla ei. Acest lucru este dovedit de marele succes pe care l-a avut monografia cu sursă autobiografică (Medgyessy Éva: Széles Anna – Az örök Anikó, Editura Polis, Cluj-Napoca, 2016), respectiv de aprecierile profesionale ale artistei. În 1997, la Întâlnirea Mondială a Oamenilor Maghiari de Film, la care au fost premiate staruri de talie internaţională, Ana Széles a primit premiul Fluturele de Aur (Arany Pillangó), fiind singurul actor de film maghiar căruia i s-a decernat acest premiu. În 2014, a primit premiul Bessenyei György, în 2017, a devenit membru pe viaţă a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, iar în 2018, cineaştii români i-au oferit premiul pentru întreaga carieră în cadrul TIFF (Festivalul Internaţional de Film Transilvania).
Proiect finanțat de Fundația Communitas
