Până în prezent, regizorul Andrei Ujică a realizat trei lungmetraje, strânse tematic într-o trilogie a sfârșitului perioadei comuniste în Europa de Est, și lucrează de câțiva ani la un nou film care tratează tot un eveniment întipărit în memoria colectivă: concertul the Beatles de la Shea Stadium, New York, din data de 15 august 1965. Toate acestea pornesc de la filmări deja existente, pe care regizorul le organizează în structuri discursive noi.
Probabil că cel mai degrabă aceste filme, în special primele două, Videogramme einer Revolution / Videogramele unei revoluții (1992) și Out of the Present (1995), pot fi descrise drept eseuri cinematografice – și nu ca documentare, chit că sunt constituite din imagini de arhivă înfățișând evenimente publice, sau imagini ale acelorași evenimente documentate de amatori, cu camere de filmat personale. Totuși, o încadrare a filmelor lui Ujică devine aproape neputincioasă din cauza tendinței tot mai evidente – și nu prea explorate în cinema până acum – spre personalizarea și ficționalizarea momentelor emblematice din istoria recentă. Din punct de vedere teoretic, discuția se complică tare cu ultimul film lansat de Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), și se anunță foarte interesantă și în ceea ce privește filmul despre the Beatles, încă în lucru, în care regizorul intenționează să insereze chiar în imaginile de arhivă cu celebrul concert din deceniul al șaptelea, prin intermediul tehnologiei digitale, o intrigă parțial fictivă, inspirată de însemnările unor tineri care au asistat la concertul real, dar reconstituită în prezent cu actori.
Pe primul dintre filmele sale, Videogramele unei revoluții, Andrei Ujică l-a realizat împreună cu regizorul german Harun Farocki. Filmografia acestui autor, foarte cunoscut în rândurile unui public interesat să reflecteze la felul în care anumite fenomene sunt ilustrate de mass-media, cuprindea deja câteva zeci de instalații artistice și de eseuri cinematografice ce mergeau într-o zonă estetică similară cu cea a filmelor lui Chris Marker și Jean-Luc Godard (în cazul celui din urmă, mai ales în Letter to Jane: An Investigation About a Still, din 1972 și în eseurile de mai târziu, care cuprind, ca într-o mare enciclopedie a sunetelor și imaginilor existente, reflecții asupra cinema-ului și, în general, asupra ideilor despre lume). Până la momentul realizării Videogramelor…, Andrei Ujică era cunoscut în calitate de coautor, alături de Șerban Foarță, al versurilor cântecelor cuprinse în albumule Mugur de fluier (1974) și Cantofabule (1975) ale formației Phoenix. El a studiat mai întâi literatura la Timișoara, la București și mai apoi și la Heidelberg, după ce a emigrat în anul 1981 în Germania. Aici a obținut, la Universitatea din Mannheim, un post de asistent universitar într-un departament ce combina studiul teoriei literare și al teoriei de film. Farocki l-a contactat pe Ujică la începutul anilor ’90, interesat să realizeze un film despre Revoluția Română din 1989 și inspirat fiind de o carte pe care Ujică o publicase împreună cu Hubertus von Amelunxen sub titlul Television / Revolution: The Ultimatum of the Images – Romania in December 1989.
Cei doi regizori ai Videogramelor… și-au propus – conform afirmației lui Ujică dintr-un interviu1 pe care i-l acorda în 2011 (la 19 ani de la lansarea filmului) lui Rob White pentru revista Film Quarterly – să „descâlcească mulțimea de imagini și să ordoneze secvențele în așa fel încât să sugereze că cineva se mută de la o cameră la alta filmând totul pe o aceeași unică bobină de film”. Cu acest scop ei au adunat de la arhiva Televiziunii Române și din surse independente – cameramani amatori sau profesioniști care au filmat pe cont propriu evenimentele la care au fost martori – o cantitate mare de materiale înregistrate pe parcursul a șase zile. Cel mai adesea, filmările sunt organizate cronologic, pornindu-se cu o filmare din data de 20 decembrie, din Timișoara, de unde începuseră cu câteza zile înainte protestele, și încheindu-se cu o filmare din data de 26 decembrie, când Televiziunea Națională transmitea, la o zi după ce Nicolae și Elena Ceaușescu fuseseră executați, imaginile înfățișând cadavrele lor.
Cel mai adesea, documentarele care au abordat subiectul Revoluției din 1989, în cazul căreia intrigile de culise și chiar interesele și identitățile grupărilor care s-au opus rămân necunoscute, au încercat să avanseze ipoteze sau să prezinte, măcar, cât mai logic parcursul desfășurării evenimentelor. Filmul lui Ujică și Farocki aduce mai puține informații punctuale despre situațiile create în acele zile, ceea ce semnalează faptul că miza lui rezidă altundeva. Videogramele unei revoluții caută să adune amintiri și emoții particulare față de evenimentele politice, precis localizabile temporal în cadrul celor câteva zile, alături de imaginile oficiale înregistrate de televiziune, și să le restituie într-o viziune de ansamblu, în care caracterul personal și cel oficial se întretaie. Un comentariu din off este cel care recompune, în linii mari, schița întâmplărilor de la Revoluție astfel încât și un spectator care nu cunoaște acest capitol din istoria României să-și formeze o idee generală asupra versiunii larg consfințite despre succesiunea momentelor-cheie. Însă, cel mai adesea, această voce se oprește pentru a analiza în parte bucățile filmate.
Derutantă în receptarea acestui film poate fi structura sa lejeră și neexhaustivă, care nu încearcă cu orice preț să mențină o unitate sau să atribuie imaginilor un sens univoc. Mai degrabă, ea se reinventează cu fiecare nouă secvență, reflectând asupra ei însăși. Chiar în bucata de după genericul de început sunt prezentate imaginile surprinse de un operator amator, ce a filmat dintr-o cameră a unui cămin de studenți din Timișoara mulțimea de protestatari care se îndrepta spre centrul orașului. Vocea din off informează asupra contextului (hotărârea de a-l exila pe pastorului reformat László Tőkés a provocat începutul demonstrațiilor în orașul bănățean), asupra situației cameramanului (care filmează din spatele ferestrei, deoarece ar fi fost mult prea periculos să iasă în stradă ca să consemneze evenimentele) și chiar asupra compoziției imaginii, dovedindu-se o preocupare educativă în ceea ce privește înțelegerea imaginilor ca instrument de cunoaștere în societatea contemporană. După acestă secvență, atenția se mută asupra evenimentelor din București, din 21 decembrie, și se schimbă și strategia adoptată de autorii filmului. Discursul susținut de Nicolae Ceaușescu de la balconul Comitetului Central în fața mulțimii care a fost adusă în Piața C.C. (actuala Piață a Revoluției) pentru a-și ovaționa conducătorul și turnura neașteptată pe care au luat-o evenimentele sunt prezentate în filmul lui Ujică și Farocki prin materialele captate pe benzile video și de sunet de către Televiziunea Română. Parte dintre aceste materiale au fost difuzate live pe post, dar altele nu au putut să treacă de șabloanele stricte care prescriau ce putea fi arătat populației și au intrat direct în arhiva televiziunii, de unde au fost scoase de realizatorii Videogramelor. Acestea nu sunt materiale care pot descifra marile scheme din spatele Revoluției, ci materiale care, folosite așa cum o fac Ujică și Farocki, pot reflecta asupra felului în care este produsă și aservită informația audiovizuală în anumite conjucturi politice. Ei compară, printr-un chenar poziționat în colțul din stânga-jos al cadrului, ceea ce a difuzat Televiziunea în acele clipe ale zilei de 21 decembie, transmisia fiind întreruptă în mod forțat în mai multe rânduri, pentru a fi ascunse spectatorilor întâmplările care aveau loc în piață, și ceea ce camerele de filmat continuau, totuși, să înregistreze. Acest procedeu de comparare a două filmări mai este introdus o dată în film, dar cu un alt scop. Acolo, generalul Ștefan Gușe ordonă prin telefon cum trebuie să se procedeze în cazul unui inculpat, iar imaginile din stânga ecranului dezvăluie identitatea acestuia din urmă: este Nicu Ceaușescu, arestat și condus pe coridoarele Televiziunii pentru a fi prezentat în fața națiunii. Prin suprapunerea planurilor se clădește aici o schemă clasică de suspans, care nu va fi condusă, însă, spre rezolvare.
Probabil că meritul principal al acestui film este de a fi creat o imagine alternativă a Revoluției, neînecată în interpretări ale veșnicelor imagini emblematice, ci având un suflu proaspăt datorat filmărilor de amator, care atestă felul în care indivizi ce nu au fost reținuți de istorie au trăit și au acționat în acele situații, dar, după cum sugerează filmul, nu într-un mod cu totul particular, nereprezentativ pentru restul cetățenilor. Televizorul, cu al său unic post de transmisie la sfârșitul optzecilor românești, este un element ce apare foarte des în imaginile surprinse de amatori, dovedind că, într-o oarecare măsură, veștile despre Revoluție erau trăite la unison. Multe dintre filmările de acest tip incluse în film panoramau de pe televizor, unde evenimentele intrau în istorie chiar în timp ce erau difuzate în direct, în jur, dezvăluind felul în care oamenii primeau știrile. Într-una dintre înregistrări, operatorul a ales să filmeze televizorul – unde se transmitea discursul lui Ceaușescu, care, luat prin surprindere de total neprevăzuta exprimare a nemulțumirii din rândul masele de oameni, încerca să calmeze spiritele promițând o creștere salarială – ca apoi să se mute cu aparatul, într-o mișcare continuă, fără să-l oprească o clipă, la fereastra cu priveliște spre bulevardul Republicii (numit azi Carol I), de unde se putea observa cum mulțimea părăsește centrul orașului și manifestația, înainte ca discursul președintelui să se fi încheiat. Mai este, de asemenea, valoros studiul întreprins aici asupra modului în care televiziunile (cea națională, dar și cele străine, reprezentate de reporterul trimis de BBC la București) au ajuns să contureze istoria prin felul în care au ales s-o înfățișeze. Transmisiunile făcute de acestea apar adesea ca simulacre, ca înscenări pentru public, evenimentele în curs fiind forțate să se plieze pe un tipar deja construit.
1 Interview with Andrei Ujică, de Rob White: http://www.filmquarterly.org/2011/03/interview-with-andrei-ujica/
