Prima proiecţie de cinema în Bulgaria se pare că a avut loc la Ruse. A realizat-o croatul Gheorghi Kuzmić pe 27 februarie 1897, după ce cu două zile înainte făcuse o demonstraţie la Bucureşti. Pe lângă tehnicieni austrieci, croaţi şi sârbi, printre întemeietorii filmului bulgar sunt şi doi autohtoni: Vasil Ghendov (1891–1970) şi Boris Grejov (1889–1968) şi-au făcut ucenicia în străinătate. Primul a studiat actoria la Viena iar al doilea a lucrat în studiourile din Viena şi München.
O schiţă a istoriei moderne a Bulgariei
Stăpânirea otomană îndelungată a avut ca rezultat persistenţa unui număr mare de etnici turci, aproape 700 sute de mii, adică 8% din populaţia ţării, ca şi a altor câteva zeci de mii de pomaci (bulgari musulmani).
În ambele războaie mondiale Bulgaria fost de partea Germaniei şi a aliaţilor acesteia. În Al Doilea Război Mondial cea mai mare parte a Macedoniei a fost cedată Bulgariei, la fel ca şi litoralul de nord al Mării Egee. Comuniştii nu se bucurau de popularitate pentru că Bulgaria îşi rezolvase cu ajutorul Axei revendicările teritoriale iar la Moscova se hotărâse constituirea unui stat macedonean. Abia în februarie 1943 au apărut mici detaşamente de partizani antifascişti în munţi. Insurecţia din România de la 23 august 1944 a permis intrarea trupelor sovietice să traverseze Dunărea astfel încât pe 5 septembrie a avut loc o insurecţie şi la Sofia.
Todor Jivkov a condus Bulgaria între 1954–1989. Lui i se datorează o perioadă liberală în anii `60, ca şi o campanie de asimilare forţată a minorităţii turce în anii `80. În februarie 1990 Partidul Comunist Bulgar a renunţat la putere iar în iunie 1990 au avut loc primele alegeri libere.
Începuturile cinematografului bulgar
Prima proiecţie de cinema în Bulgaria se pare că a avut loc la Ruse. A realizat-o croatul Gheorghi Kuzmić pe 27 februarie 1897, după ce cu două zile înainte făcuse o demonstraţie la Bucureşti. Pe lângă tehnicieni austrieci, croaţi şi sârbi, printre întemeietorii filmului bulgar sunt şi doi autohtoni: Vasil Ghendov (1891–1970) şi Boris Grejov (1889–1968) şi-au făcut ucenicia în străinătate. Primul a studiat actoria la Viena iar al doilea a lucrat în studiourile din Viena şi München.
Primul film de ficţiune datează din 1915 şi aparţine lui Vasil Ghendov: Bulgarul e galant / Bălgăranăt e galant, o comedie din păcate pierdută. Ghendov a avut o activitate cinematografică bogată astfel încât în 1917 a înfiinţat primul studio: Ghendov Film.
Pe lângă melodrame, în care a excelat Boris Grejov (Stânca fecioarei / Momina skala, 1922; Morminte fără cruci / Bezkrăstni grobove, 1931), până la Al Doilea Război Mondial au mai fost realizate comedii rurale precum Nastratin Hodja şi Petăr cel isteţ ortaci / Nastratin Hodja i Hităr Petăr (r. Aleksandăr Vazov, 1938) şi filme cu haiduci. Primul a fostGarda cea mai loială / Nai-viarnata straja (r. Vasil Poşev, 1929).
Ca şi în alte ţări, primele filme sonore au fost realizate în coproducţie pentru a putea depăşi anumite obstacole tehnice. În anii `40 au fost realizate trei filme de ficţiune în coproducţie cu Ungaria: Vremea încercărilor / Izpitanie / Alkalom (r. Hrisan Ţankov şi Endre Rodriguez, 1942), Sirena Iva / Iva samodiva / A tenger boszorkánya (r. Kiril Petrov, 1943) şi Rapsodia bulgaro-maghiară / Bălgarsko-ungarska rapsodia / Tengerparti randevú (r. Frigyes Bán şi Boris Borozanov, 1943).
Cineaşti de origine bulgară
Regizorul Stephen C. Apostolof (1918, Burgas – 2005, SUA) a fost un întemeietor al filmelor erotice în SUA. Recent, i-a fost dedicat un documentar biografic (Dad Made Dirty Pictures, Bulgaria-Germania, r. Iordan Todorov). Este interesant că regizorul german de origine bulgară Slatan Dudow (1903, Ţaribrod – 1963, Berlin) pe când lucra la Metropolis ca asistent al lui Fritz Lang păstra legăturile cu ţara natală fiind şi corespondent al unui ziar bulgar. Regizorul francez de origine bulgară Michel Mitrani (1930, Varna – ), nominalizat la Ursul de Aur în 1974, a realizat în 1972 un film autobiografic, Noaptea bulgară / La nuit bulgare, în care şi-a dezvăluit angoasa de emigrant contactat de serviciile secrete din ţara natală.
Regizorul şi producătorul canadian Ted Kotcheff (1931, Toronto – ), laureat BAFTA şi la Cannes, este fiul unor emigranţi bulgari. La rândul ei, actriţa Rita Wilson (Margarita Ibrahimoff, 1956, Los Angeles – ), soţia lui Tom Hanks, este fiica unui emigrant bulgar musulman (pomak) şi al unei grecoaice. Cântăreaţa şi actriţa franceză Sylvie Vartan (1946, Iskreţ – ) s-a născut în Bulgaria într-o familie de armeni.
Cel mai cunoscut actor bulgar, distribuit şi în producţii internaţionale şi mai ales în Italia (precum în La piovra 7 – Indagine sulla morte del commissario Cattani, 1995) rămâne Stefan Danailov. A început ca june-prim, a continuat cu barbă şi a fost o vreme ministru al Culturii (2005–2009).
Premii la marile festivaluri internaţionale
Primele premii la un mare festival internaţional a fost la Veneţia în 1947 pentru documentarul Nuntă sătească (r. Stoian Hristov, 1946), în 1955 pentru lungmetrajul de ficţiune Drum tulburat (r. Dako Dakovski, 1955) şi în 1966 un Leu de Argint pentru filmul pentru copii Cavaler fără armură (r. Borislav Şaraliev). La Cannes au fost mai întâi premii ale unor regizori străini pentru filme cu subiect bulgar: Serghei Vasiliev a obţinut premiul pentru regie cuEroii de la Şipka (1954, URSS- Bulgaria) iar Konrad Wolf a obţinut marele premiu al juriului pentruStele/ Sterne/ Zvezdi (1958, RDG- Bulgaria). Abia în 1985 realizatorii bulgari de animaţie Rumen Petkov şi Slav Bakalov au obţinut Palme d’Or pentru scurtmetraj cu Căsătoria. Unicul premiu până în prezent la Berlin este Ursul de Argint onţinut în 1978 de către regizorul Ghiorghi Diulgherov cu lungmetrajul Avantaj.
Perioadele de liberalism şi limitele acestora
Au existat două perioade de un anume liberalism limitat: la sfârşitul anilor `60 şi începutul anilot `70 când existau încă mandatari (mcii afaceri particulare) şi când se puteau vedea filmele lui Truffaut şi ale Noului Val Ceh şi anii `80ai glasnostului după modelul lui Gorbaciov şi când a crescut numărul de filme occidentale rulate în cinematografe dar au dispărut filmele poloneze neconvenabile.
Pentru filmele care au criticat fie şi indirect regimul s-a utilizat sintagma „film non-conformist”. Viaţa trece liniştit / Jivotăt si tece tiho… (r. Hristo Ganev şi Binka Jeliazkova, 1957) a fost interzis pentru că eroii aveau alte valori decât cele comuniste însă după o interdicţie de 31 de ani nu a mai avut nici un impact în 1988. S-a apelat de asemenea la satiră şi „limbajul esopic”. În plus, a apărut o inovaţie, şi anume filmele care abordau teme ale copilăriei dar de fapt se adresau adulţilor, gen care a înflorit după succesul obţinut la Veneţia în 1966 de Cavaler fără armură / Riţar bez bronia (r. Borislav Şaraliev, 1966).
Ranghel Vălceanov (1928–2013)
Pe mica insulă / Na malkia ostrovconstituie un debut reuşit a lui Ranghel Vălceanov înfăţişând în mod incredibil în 1957 represiunea în timpul unei dictaturi, regimul lui Aleksandăr Stamboliiski (1919–1923). Un grup de 43 de rebeli sunt internaţi într-un lagăr pe Insula Sf. Anastasia din Marea Neagră. Marinarul Kosta Rika plănuieşte să evadeze însă tâmplarul Jeko, Studentul şi Doctorul i se alătură. Kosta Rika este împuşcat din cauza Studentului iar acesta decide să ajungă la ţărm şi să-i ajute pe ceilalţi din urmă însă moare şi el, ca şi Jeko. După moartea celor trei, Doctorul decide să organizeze o evadare în masă. În ultimul moment el cade şi îşi facturează piciorul. Pentru a nu fi o povară pentru ceilalţi, se aruncă în aer. Personajele, deşi implicate într-o acţiune spectaculoasă, rămân umane, cu slăbiciunile şi trăsăturile lor individuale. Tocmai anti-eroismul lor i-a fost reproşat în 1958 lui Vălceanov chiar într-o şedinţă a CC a PCB. Filmul a fost interzis dar după cinci ani a fost proclamat o reuşită a cinematografului bulgar.
Ghetele de lac ale soldatului necunoscut / Lăcenite obuvki na neznainia voin (1979) este o reconstituire a vieţii dintr-un sat bulgar interbelic mai ales din perspectiva amintirilor din copilărie. Evenimente precum nunta, munca la câmp, naşterea, inundaţiile, moartea îşi pierd adevărata cronologie şi apar într-o lumină neobişnuită. Nunta unei mătuşi este motivul central al amintirilor. Pentru copilul de şapte ani mătuşa e albă iar unchiul e negru şi ei devin simboluri ale frumosului şi urâtului. Eroul la maturitate e chiar regizorul care apare în primele secvenţe filmând schimbarea gărzii la Palatul Buckingham. Flashback-ul este declanşat de o melodie populară pe care regizorul o ascultă în căşti.
ÎnAnchetatorul şi pădurea / Sledovateliat i gorata (1975) regizorul a trădat de la început genul poliţist căci ucigaşul este cunoscut din primele scene. În loc să rezolve o enigmă, Vălceanov a redat povestea poliţistă ca pe o dramă socială – o poveste despre o fată săracă de la ţară care comite o crimă din disperare. Simbioza dintre drama poliţistă şi cea socială din anii `70 a deschis poarta spre un nou protagonist – outsiderul sau inadaptatul din societatea comunistă iar moartea devine o consecinţă logică a lipsei de perspective sociale. Elena, eroina indiferentă şi apatică, s-a îndreptat spre autodistrugere.
Ghiorghi Diulgherov (n. 1943)
Filmul lui Ghiorghi Diulgherov Avantaj adaptează o nuvelă despre un individ care nu se poate adapta după 1944 şi devine hoţ.
E poreclit „Cocoşul” căci are o fire de artist, iubeşte aventura şi pericolul şi îşi iroseşte banii în petreceri. Scopul acţiunilor sale a fost mereu obţinerea unui avantaj. Relatarea celor douăzeci de ani din viaţă reprezintă o soluţie compoziţională curajoasă căci permite un flashback subiectiv. Totodată ea conţine o mărturie despre dezamăgiri, inclusiv în dragoste, care explică încercarea sa de a se schimba. Alături de Rumiana, o fiinţă care a suferit mult, trăieşte o târzie poveste de dragoste adevărată. E hotărât să se schimbe, îşi trădează tovarăşii de închisoare dar moare în timpul unei încercări de evadare, nu înainte de a salva viaţa unui copil. Sfârşitul său este absurd căci pune capăt vieţii unei fiinţe asociale tocmai în momentul în care încerca să se integreze. Filmul a reprezentat un unicat în cinematograful bulgar, confirmat de acordarea Ursului de Argint la Berlin în 1978.
Vălo Radev (1923–2001)
Hoţul de piersici / Kradeţăt na praskovi (1964) adaptează nuvela omonimă (1948) de Emilian Stanev. Acţiunea are loc în 1917 la Veliko-Tărnovo. Comandantul garnizoanei oraşului îşi ţine tânăra soţie Liza (Nevena Kokanova) închisă într-un conac înconjurat de o livadă. Într-o zi Liza descoperă un prizonier de război sârb, Ivo Obrenović (Rade Marković), culegând piersici. Cei doi se îndrăgostesc. În urma revoltelor colonelul dispune mutarea prizonierilor în afara oraşului. Ivo este împuşcat de ordonanţa colonelului atunci când vine să-şi ia rămas bun de la iubită. Debutul regizoral îi prilejuieşte lui Radev, până atunci operator, un succes agreat deopotrivă de public şi de critică într-o perioadă de stagnare a cinematografiei bulgare. El a adus nuvelei câteva modificări neagreate de scriitor inventând un personaj, prietenul francez Pierre de Greville (Naum Şopov) al lui Ivo, colonelul nu mai este un tiran grosolan, ci un om de lume deziluzionat de război şi mai ales povestea de dragoste a celor doi se termină brusc din motive exterioare, pe când în nuvelă pasiunea se stinge treptat după câteva episoade fierbinţi. Astfel, povestea de dragoste nu mai este o escapadă cu rezonanţe bovarice, ci capătă o semnificaţie istorică căci cei doi protagonişti devin reprezentanţii a două naţiuni în conflict.
Binka Jeliazkova (1923–2011)
Balonul captiv / Privărjeniat balon (1967) este un film experimental în care zborul necontrolat al unui balon dezvăluie slugărnicia şi obtuzitatea unor reprezentanţi locali ai puterii. Marea baie de la miezul nopţii / Goliamoto noştno kăpane (1980) înfăţişează un joc de vacanţă care se încheie însa tragic şi atunci se înţelege că în plan simbolic e mai mult decât atât.
