Numele coctailului: sex on the beach

Prima întâlnire dintre ofițerul de grad înalt și soția de ofiter neglijată conține mocnirea pasiunii de mai sus și e cu atât mai urgentă datorită imposibilității, deoarece romanța celor doi nu se traduce doar în infidelitate ci și în trădarea față de un superior. Singurul element inovativ și astfel memorabil al planului general este imaginea semi-nudului bărbătesc (dacă nu adăugăm indicația către poziția Pietà) și nici aceasta nu figurează ca element individual ci își primește semnificația din contextul realizării și proiecției: vorbim despre începutul anilor 1950, despre perioada sistemului de studio hollywoodian profund afectat de război și apariția televiziunii. Amintirile exercițiilor de cenzură motivate de idei politice și etice sunt încă recente și deja se observă eforturi majore pentru a compune, reprezenta și îndepărta (ca să nu folosim termenul „prelucra”) semnificațiile și experiențele extreme ale acestora. Trupul gol așezat în calea valurilor pare un shortcut al acestor încercări.

Atmosfera filmului poate fi caracterizată ca una sufocantă. Această afirmație este validă și pentru locație (Hawaii, respectiv apropierea de Honolulu, cu toată recuzita  mise-en-scène-ei tropicale) și pentru data narațiunii (vorbim despre perioada de dinaintea atacului aerian de la Pearl Harbour din 1941 decembrie 7 care marca începutul celui de-al doilea Război Mondial) totodată și referitor la ambele fire narative clasic hollywoodiene (în sfera publică primim schița agresiunii latente și virulente a armatei iar în sfera privată putem caracteriza două sau trei relații de amor interzise sau sortite eșecului datorită imposibilității cu termenul de sufocant). Iar dacă adăugăm la toate astea perioada în care s-a filmat pelicula, începutul anilor 1950, primim alte argumente (deși stereotipice) pentru termenul de „sufocant”: anii de război au luat sfârșit de mult, ideologia și practica societății consumeriste se răspândește, războiul rece prinde contur, necesarul de capital pentru producția de filme în studiouri devine de neobținut iar între timp micul ecran țintuiește milioanele de spectatori dornici de experiențe noi în minusculele dar comfortabilele lor case.

Ca și majoritatea semnificativă a filmelor de război din perioada clasică, From Here to Eternity este o melodramă din spatele frontului unde toată energia și distrugerea cauzată de  lupte se manifestă pe o scară redusă, aproape ca pe o machetă, apropiată de nivelul uman pentru a trăi și înțelege mai bine anatomia și dramaturgia devastării. Cel mai evident spațiu al distrugerii în film este corpul, personalitatea și în ultimă instanță toată viața soldatului Prewitt. Montgomery Clift, starul masculin al realității autodistructive îl interpretează pe Prewitt, îndepărtat de la unitatea la care a servit precedent, cu o simplitate remarcabilă, care deși este un boxer talentat, a ajuns să refuze participarea la meciuri după suferirea unui accident nefericit. Continuă să facă la fel și la baza unde este transferat și din această cauză este atacat și reprimat de sistemul doritor de medalii și victorii pugilistice: putem ghici cu ușurință cine este umilit, împins, bătut și omorât în final. Prewitt, soldatul-paria devenit puternic în slăbiciune își găsește prechea în Alma, (Donna Reed) gheișa de la periferie care tinde spre acceptare și își dorește o viață obișnuită. O antiteză a celor doi este cuplul arhicunoscut de pe afișe a lui Warden (primul rol adevărat a lui Burt Lancaster) și Karen (soția respectată unui ofițer de mare rang) care vor să evadeze din constrângerile pozițiilor înalte gustând coctailul necunoscut. Primim indicii și despre un al treilea cuplu: Prewitt este centrul atențiilor lui Frank Sinatra în rolul lui Angelo Maggio care îl privește cu înțelegere de tată-fiu și adorare, devenind o altă victimă importantă.

Modul de reprezentare „transparent” al cadrelor alb-negre crează contextul pentru  personaje și spectatori în același timp. Intimitatea plan-detaliului nu se îmbulzește în primplan, nici simbolismul fundalului nu îngreunează înțelegerea și nici mișcarea neindicată deci misterioasă a camerei de luat vederi nu grăbește asimilarea. Pe de altă parte, detalierea personajelor, umorul dialogului și încărcarea cu sens dublu înlărgesc benevolent cele două dimensiuni ale marelui ecran și explică cele 8 Oscaruri¹.

În anii precedenți gala Oscarurilor a răsunat de succesul unor filme precum Un tramvai numit dorință, Un american la Paris, Regina Africii, High Noon sau Moulin Rouge. În 1954 se produce Pe chei (On the Waterfront) sau Revoltă pe Bounty ca să încheiem șirul cu La Est de Eden (East of Eden) din 1955 sau cu filmul lui Nicholas Ray Rebel fără cauză (Rebel without a cause). În 1953 nominalizările pentru cel mai bun film au fost: melodrama de război în alb-negru De aici în eternitate, adaptarea romanului omonim de 1000 de pagini scris de  James Jones, westernul Shane, cea de-a doua parte a așa numitei „trilogii americane” a lui George Stevens, comedia aristocratică de lux Vacanța la Roma a lui William Wyler și două drame istorice  – o adaptare Julius Caesar (în rolul principal cu John Gielgud dar cu nominalizarea lui Marlon Brando în rol secundar) și fenomenul vizual în Cinemascope Haina care este povestea unui soldat roman care trece printr-o transformare completă după ce câștigă haina lui Isus la zaruri și devine într-un final, credincios.

Dacă încercăm schițarea caracteristicilor esențiale din De aici în eternitate în compania acestor titluri, găsim precursorul acestora în adaptarea de efect a dramei triunghiului amoros a lui Tennessee Williams, variația lor tocită  în drama de pe vaporul lui John Houston nuanțat cu istorism și pruderie, și opusul lor extraordinar și luminos în Vacanța la Roma unde nu se simte nevoia de aer datorată presiunii sufocante, traspirația sau disperarea. Dacă în lumea De aici în eternitate scăparea este posibilă doar prin moarte, după doi-trei ani apare și posibilitatea rebeliunii (desigur nu lipsite de pierderi) cu succes mulțumită pumnilor lui Bogart și Brando, atât în lumea vaporului cât și în port. Putem spune că coctailul a explodat în locul și timpul potrivit.