În farmecul tehnicii

James Cameron 2.

Domeniul adevărat al lui Cameron este filmul de aventură sci-fi condimentat cu multă acţiune. Fiecare piesă (cu excepţia filmelor Titanic şi Minciuni adevărate) a operei regizorale compusă doar din 8 filme artistice ne călăuzeşte în lumea fantasticului, în timp ce Cameron a revoluţionat mereu lumea efectelor vizuale, exploatând oportunităţile date de tehnica digitală în curs de dezvoltare, apoi posibilităţile filmelor tridimensionale IMAX.



Înspăimântare apocaliptică

Filmul Terminatorul 2. – Ziua Judecăţii (The Terminator 2.: Judgement Day, 1991) a reformat utilizarea trucajelor digitale în filme, astfel toate premiile Oscar pentru realizările tehnice erau bine-meritate. Stan Winston, creatorul Terminatorului 2. – după Aliens – de această dată a primit statueta Oscar nu numai pentru cele mai bune efecte vizuale, ci şi pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună mască. Acestora le-a urmat şi al patrulea Oscar pentru efectele vizuale din filmul Jurassic Park. (Mai târziu Cameron împreună cu Winston şi un alt prieten, Scott Ross au înfiinţat firma sa proprie de creare a efectelor speciale, numită Digital Domain. Prima sarcină a noii întreprinderi a fost filmul Minciuni adevărateTrue Lies, 1995). Zarva din jurul primei părţi a pus bazele unui nou blockbuster: oamenii se călcau în picioare la casele de bilete, iar copiile au fost transportate dintr-un cinematograf în celălalt cu maşini blindate. (Numai în Statele Unite încasările au fost dulbu faţă de costuri, şi a mai acumulat alte 300 de milioane de dolari în celelalte părţi ale lumii.) Desigur, ideea continuării s-a ivit chiar după primul film, însă posibilităţile profesionale corespunzătoare artistului perfecţionist s-au mai lăsat de aşteptat. Regizorul a considerat că tehnica digitală a ajuns în faza în care ideile sale se pot transpune pe peliculă doar după filmul Abisul. În timp ce primul film a fost realizat manual, cu metode tradiţionale, filmul T2 foloseşte ambele tehnici, atât cea analogă cât şi cea digitală: „În al doilea film scopul lui Cameron a fost atingerea hiperrealităţii. Cu cât mai sălbatică este ideea, cu atât mai realistă trebuie să pară reprezentarea, spune artistul. Astfel filmul T2 nu este sci-fi, ci o dramă reală, vie – atât în ceea ce priveşte imaginea cât şi sunetul.”1

Ambele personaje principale (Arnold Schwarzenegger, Linda Hamilton) se întorc în a doua parte, însă maşinăria cibernetică ucigaşă personificată de Schwarzenegger, de această dată se întoarce în prezent „reprogramat” ca şi un erou pozitiv. Misiunea lui este salvarea tânărului John Connor (Edward Furlong), adversaul său fiind noul model de natură „organoidă” (de tipul T1000), botezat de către Cameron ca şi „mimetic polyalloy” (în româneşte: polialiaj mimetic). Cu alta cuvinte: a fost fabricat dintr-un metal lichid special, care are capacitatea de a se încorpora în mediul său pe bază moleculară, poate să se transforme în orice formă, şi poate să imite orice substanţă. Rolul i-a fost încredinţat actorului aproape necunoscut, Robert Patrick, care a fost din nou o alegere perfectă a regizorului. Aidoma caracterului personificat de Schwarzenegger din prima parte, datorită trăsăturilor faciale puternice, jocului artistic şi desigur atingerii malefice a metalului rece, şi Patrick le dă fiori spectatorilor. Şi caracterul format de Linda Hamilton este supus, la rândul lui, unor schimbări considerabile: în locul personajului fragil şi neprotejat al lui Sarah Connor din prima parte, aici avem de-a face cu un caracter feminin care intră în luptă cu un curaj nemaipomenit pentru salvarea copilului ei şi a omenirii întregi – asemănător eroinei filmului Aliens, locotenentul Ellen Ripley.

Naraţiunile lui Cameron sunt în general viziuni (anti)utopice ale căror coşmaruri apocaliptice sunt plasate în viitorul alarmant de apropiat. De exemplu filmul Terminatorul datează izbucnirea celui de al treilea război mondial pe 29 august 1997, iar filmul Avatar prevesteşte că până la mijlocul secolului următor aproape toate resursele planetei vor fi ireversibil consumate de către războaie imense şi de continua creştere a speciei umane. „Uită-te la lumea noastră!” – se roagă eroul filmului Avatar la Eywa, zeiţa poporului băştinaş Na’vi. „Nu vezi plante. Au omorât zeiţa primordială a pământului. Şi nici aici nu fac altceva. Vor veni din cer tot mai mulţi. Vor veni ca o ploaie torenţială.” Cameron este într-adevăr mare maestru al acestei înspăimântări apocaliptice, povestirile sale sunt fabule de coloratură morală alcătuite din clişee uzate – poate acest lucru este cheia succesului său –, care se adresează omenirii în general, dar mai cu seamă Americii. Un exemplu excelent este filmul Ciudatele zile (Strange Days, 1995), care, deşi nu este regizat de Cameron, poartă amprenta lui ca autor şi scenarist (de altfel regizorul Kathryn Bigelow a realizat acest film de acţiune foarte dinamic cu un profesionalism similar celui lui Cameron). Acţiunea filmului din 1995 se petrece în ajunul mileniului următor, pe 31 decembrie 1999 în Los Angeles. În viziunea haotică de revelion mulţimea amestecată cu forţele de ordine militare aşteaptă pe străzi sosirea noului mileniu. Tensiunea creşte în toată lumea: oamenii urmăresc pe proiectoare uriaşe momentul în care ceasurile vor arăta ora 0:00. O fi aceasta frenezie sau celebrare? Sfârşitul lumii sau începutul unei noi lumi? Această întrebare fără răspuns stă la baza atmosferei indecise care caracterizează acţiunea peliculei.

„Regele lumii”

Atât violenţa cât şi romantismul sunt accesorii de nelipsit din narţiunile lui Cameron alcătuite din şabloane. Deşi în ceea ce priveşte romantismul siropos, filmul Titanic se clasează în frunte, însă şi creaţia sa din 1994, Minciuni adevărate (True Lies) este tipic cazului în care balanţa se înclină în direcţie comercială. Mulţumită pe de o parte bugetului de 110 milioane de dolari, iar pe de altă parte castingului care aliniază numeroase celebrităţi (pe lângă perechea Schwarzenegger-Jamie Lee Curtis, o vedem pe frumoasa şi periculoasa Tia Carrere, dar apare şi Bill Praxton şi Charlton Heston) – filmul a cucerit şi publicul.2 De altfel acest film este un „remake” al peliculei regizorului francez, Claude Zidi Spionaj în familie (Le totale!, 1991), asupra căreia Schwarzenegger i-a atras atenţia. După aceea a urmat Titanicul, care a acumulat un profit uriaş. Combinaţia filmului de catastrofă monumentală şi a melodramei sentimentale, realizată cu o investiţie enormă, şi desigur perechea idilică a lui Leonado DiCaprio-Kate Winslet a emoţiomat publicul – mai ales publicul feminin – după care s-a clasat în topul box-officului încă 15 săptămâni. Cu toate că unora în loc de emoţionare li s-a făcut rău la văzul acestei „mare de kitschuri”, însă chiar şi ei au trebuit să admită că în ceea ce priveşte realizarea imaginii – datorită tehnicii digitale şi a sumelor imense mobilizate –este o producţie fără cusur care a întrecut standardele tehnice ale vremii respective. În ansamblu Cameron a amestecat cu tact romantismul cu acţiune, efectul realistic cu kitschul, iar în final a realizat nu numai cel mai costisitor film (investiţia a ajuns la 200 milioane de dolari), dar şi cel care a produs cele mai mari încasări din istoria cinematografiei (peste 1,8 miliarde de dolari). Filmul Titanic a obţinut 11 premii Oscar, repetând astfel recordul stabilit cu 38 de ani în urmă de pelicula Ben-Hur, iar Cameron punând la o parte modestia sa putea să citeze cuvintele celebre din filmul său: „Sunt regele lumii.”

Timp de 12 ani, până la turnarea Avatarului (al cărui premieră a avut loc în decembrie 2009) Cameron nu a mai realizat alte filme artistice. În ciuda faptului că a avut câteva proiecte, acestea ori au eşuat ori au fost înfăptuite de alţii. De exemplu de la mijlocul anilor ‘90 a plănuit regizarea filmului Omul păianjen (Spider-Man), care în final a devenit sarcina lui Sam Raimi în 2002. Era vorba că va realiza remake-ul filmului Solaris care a avut la bază romanul sci-fi al lui Andrei Tarkovsky şi Stanislaw Lem, însă în final a luat parte la naşterea filmului doar ca producător, iar regia a fost lăsată în seama lui Steven Soderbergh. Numele său a apărut ca scenaristul mai multor filme (Terminatorul – Războiul continuă / Terminator – The Sarah Connor Chronicles, 2008; Terminatorul –Salvarea / Terminator: Salvation, 2009) şi al unui serial de televiziune: Îngerul întunecatChameleon 3: Dark Angel, 2000). În plus a mai avut timp să se lasă pradă hobby-ului său preferat: vânătorii de epave şi dezvăluirii misterelor adâncimilor. Între anii 2002 şi 2005 a realizat trei filme documentare turnate în mediu subacvatic: primul despre nava de război german Bismarck (Expedition: Bismarck, 2002), al doilea despre epava celebră a Titanicului, intitulată Fantome din adâncuri (Ghosts of the Abyss), căruia i-a urmat documentarul de 100 de minute Aliens of the Deep (2005), în care spectatorii sunt călăuziţi în lumea misterioasă, necunoscută şi întunecată a adâncimilor mării. Concomitent cu acestea, Cameron a manifestat un interes sporit faţă de tehnica tridimensională IMAX. Primul film prezentat în format IMAX a fost documentarul Fantomele adâncului (Ghosts of the Abyss) din 2003, urmat de filmul de mare succes al anului trecut: Avatar.

Scenariul s-a născut chiar după turnarea filmului Titanic, dar Cameron, conform obiceiului său, a aşteptat până când a considerat că progresul tehnic a ajuns într-un stadiu potrivit creării filmului. Producţia realizată dintr-un buget de 230 de milioane de dolari foloseşte numeroase trucaje şi inovaţii tehnice, în mare parte născocite şi aplicate de însuşi Cameron. Turnările filmului de aproape trei ore au durat doi ani. Rezultatul final este primul film în totalitate tridimensional, care în 40% foloseşte personaje vii, iar în 60% utilizează personaje create prin grafică computerizată (CGI). Filmul Avatar, care de curând a obţinut două premii Golden Globe (pentru cel mai bun regizor şi cea mai bună dramă), este ceva asemănător cu acele „chestii” cu care face afaceri Lenny Nero (Ralph Fiennes), vânzătorul de „high-tech-drog”-uri din filmul Ciudatele zile: „Acest lucru nu este ca şi televizorul” – explică unui potenţial client. „Este însăşi viaţa… Vreau să spun că tu eşti de faţă. Tu-l faci. Tu-l vezi, tu-l auzi. Tu-l simţi.” Ne reîntoarcem în gând la frumuseţile planetei Pandora, la plantele fluorescente, la munţii plutitori, la animalele frumoase, la detaliile minuţioase. Chiar avem la ce, deoarece în această lume fantastică totul – până la cel mai mic gândac – a fost creat extrem de fidel realităţii. Numai puţini îşi pot imagina o astfel de lume – a declarat cu apreciere George Lucas despre Avatar revistei The New Yorker: „Mă bucur că Jim se ocupă cu acest lucru. Puţini oameni sunt destul de ţâcniţi pentru aşa ceva. Şi eu l-am utilizat în Războiul stelelor, iar el doreşte să întreacă acele performanţe. Constă în foarte multă muncă. Sunt convins că Jim va ajunge mult mai departe în acest domeniu decât s-ar fi crezut.” Actualmente putem afirma cu certitudine că filmul va mai avea două părţi, astfel opusul va deveni o trilogie (Cameron l-a contractat deja pe Sam Worthington şi pentru rolul principal al următoarelor două părţi). În ceea ce priveşte încasările IMAX (cu succesul său de 52 de milioane de dolari) a bătut orice record anterior, prin aceasta mărându-şi „împărăţia” cu noi domenii.


 

1. Bun Zoltán: Concepţie digitalizată despre lume (Terminatorul contra Terminatorul), revista Filmvilág 2009/07 pag. 40-43

2. Desigur filmul nu a fost primit cu admiraţie peste tot: comunităţile musulmane din Statele Unite au cerut interzicerea filmului deoarece musulmanii erau prezentaţi ca terorişti (sursă: Wikipedia).

3. sursă: : http://est.hu/cikk/74448