Filme turnate la Cluj în perioada comunistă


Clujul a fost ales în perioada comunistă pentru a se filma scenele exterioare a trei pelicule românești: Corigența domnului profesor (1958-1966), Gaudeamus Igitur (1964) și serialul Pistruiatul (1973). Dincolo de poveștile care au prins viață aici, orașul a devenit el însuși un personaj, de multe ori mai atrăgător decât narațiunile pe care le-a găzduit. Multe dintre scene pot fi considerate imagini document care surprind transformările prin care a trecut urbea de-a lungul timpului. Acțiunea filmelor se petrece în perioade diferite: în interbelic (Corigența domnului profesor), anul 1944 (Pistruiatul) și anul 1964 (Gaudeamus Igitur), dar scenografia și recuzita sunt potențate de minunatele locuri care atrag magnetic atenția.

Decorul Clujului interbelic și obsesia bivolițelor

Corigența domnului profesor sau Două bivolițe (r. Haralambie Boroș), adună o suită de mari actori (Marcel Anghelescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jules Cazaban, Ion Manu, Draga Olteanu-Matei, Toma Caragiu), utilizați în roluri facile, care nu atrag prin complexitate. De altfel, filmul este unul de propagandă, menit să discrediteze regimul burghezo-moșieresc al perioadei interbelice și capitalismul ros de corupție.

Predând istoria într-un oraș din provincie (și lucrând în timpul liber la un studiu despre libertatea individului), Andrei Mureșanu prezintă elevilor bătălia lui Hannibal cu romanii de la lacul Trasimene, aducând ca un preambul în discuție puterea animalelor (aici taurii) de a schimba soarta unor oameni: „Și animalele pot face uneori așa ceva”. Totul se complică în momentul în care profesorul primește o somație de la Administrația Financiară pentru plata unui impozit de 150 lei pe animale producătoare, pe care nu le deține. După coșmaruri în care este amenințat cu moartea de comisarul de poliție și adjunctul acestuia (într-o alegorie egipteană de sacrificare a unui bivol), bănuit de adulter, rușinat în public de soție: „Ai ajuns să-i cari și lapte, bivol bătrân!” (cumpărase lapte de bivoliță pentru directorul bolnav de gastrită), părăsit de consoartă printr-un bilet în care patrupedele apar din nou ostentativ „Am plecat la mama. Rămâi sănătos cu bivolița ta!”, profesorul cedează nervos și devastează camera administrației financiare, amenințându-i pe funcționari. Este evident trimis la Psihiatrie, unde medicul stabilește că acesta suferă de complexul Oedip și este supus tratamentului cu șocuri electrice, explicația fiind aceea că „Bivolițele sunt instinctele dumitale pe care le negi!”. Clarificarea situației vine de la Vasile Alexandru, proprietarul de drept a două bivolițe care locuiește pe strada Andrei Mureșanu la numărul 32 și care a notat pe solicitarea de impozit în locul numelui, cea a străzii și invers, astfel că profesorul Andrei Mureșanu care locuiește pe strada Vasile Alecsandri la numărul 32 a  primit nefasta înștiințare. Drept răsplată pentru inconvenientul provocat, funcționarii fiscali care ajung la clinică pentru a-l externa pe ghinionist, îi oferă profesorului de istorie… două bivolițe.

Corigența domnului profesor, 1958-1966

Deși filmările au fost realizate în 1958, lansarea tardivă s-a datorat problemelor în justiție ale scenaristului Ion D. Sîrbu (închis trei ani) acuzat în cazul Ștefan-Augustin Doinaș care nu denunțase la Securitate un coleg care avusese în redacția revistei „Teatru” o opinie pozitivă legată de Revoluția din 1956 din Ungaria. Deoarece proiectul cinematografic nu era încheiat, montajul și lansarea au fost realizate în 1966, dar comedia cu poante ușoare și o forțată notă moralizatoare captează azi atenția doar prin prisma marilor actori care au devenit personajele acestei povești și a imaginilor surprinse în cel mai important oraș din Transilvania.

Corigența domnului profesor, 1958-1966

„Strada în oglindă” (str. Iuliu Maniu) a fost locul ideal pentru a reconstitui atmosfera cafenelelor interbelice și a înțelegerilor ilicite, Clujul oferind acel spațiu elegant și sofisticat care putea prezenta în mod autentic imaginea burgului în care scenaristul ardelean a dorit să plaseze acțiunea filmului. Recuzita în care apar localuri cu denumiri autohtone („Corvin” sau „Ursus”) aduce un plus de valoare și specificitate străzii care devine întruchiparea huzurului dintre cele două războaie mondiale. Scenaristul care cunoștea bine Clujul a avut o sclipire în a introduce în film Palatul Toldalagi-Korda (de pe strada I. C. Brăteanu) cu frumoasele grilaje cu medalion pentru a prefigura internarea profesorului în Clinica de Psihiatrie, altfel, filmul nu se remarcă prin asocierea de simboluri, totul învârtindu-se în jurul puternicelor animale de povară care apar ostentativ chiar și în fața Bibliotecii Universitare, de a cărei poartă sunt legate cele două bivolițe din poveste. Deosebit de important este faptul că filmul surprinde aceste amănunte arhitecturale, azi dispărute (clădirea bibliotecii a fost inițial înconjurată de un gard și poartă de acces).1 Chiar dacă anumite cadre sunt restrânse, este suficient pentru a fi sesizate amănunte interesante despre felul în care uneia dintre piețele aflate în centrul orașului (Piața Lucian Blaga) i-au fost modelate contururile, iar scenele filmate în anul 1958 devin imagini document care ne arată cum a fost inițial gândit să arate spațiul respectiv (sistematizarea pieței așa cum o vedem azi, cu mutarea statuii Sf. Gheorghe a fost realizată în anul 1960). Chiar dacă filmul nu abundă în cadre exterioare, puținele imagini cu Clujul păstrate după montaj sunt totuși relevante atât pentru istoria orașului, cât și pentru cea a cinematografiei.

Corigența domnului profesor, 1958-1966

Casele hoștezenilor din Mărăști și minunatele cadre color din Cluj

Pistruiatul a fost primul serial color produs în România, iar exterioarele au fost filmate în Cluj și Oradea. Regizat de Francisc Munteanu, cu Sergiu Nicolaescu în rolul ilegalistului Andrei, Costel Băloiu interpretând rolul Pistruiatului, băiatul de 13 ani care intră în jocul mișcării antifasciste și Réka Nagy, în rolul profesoarei de istorie. Propagandistic și pueril, filmul se adresează tuturor categoriilor de public, prezentând de-a lungul celor zece episoade (1. Evadarea, 2. Întâlnirea, 3. Vioara, 4. Depoul, 5. Geamantanul, 6. Omul de legătură, 7. Fluturașii, 8. Informatorul, 9. Dolma, 10. Eliberarea) aventurile lui Mihai Pleșa care îl ajută cu abnegație pe Andrei Bogdan. Condamnat la moarte, Andrei reușește să scape după ce comuniștii organizează o diversiune. Intrat pe de terenul de joacă, direct în marele joc al vieții, Pistruiatul, adăpostește în podul casei un adversar al regimului, joacă farse autorităților, induce în eroare funcționari ai Siguranței, transportă o armă și chiar o tiparniță, împrăștie manifeste, transmite mesaje codate și se implică activ în lupta de eliberare. Familia, profesorii, angajații Statului și ilegaliștii gravitează în jurul băiatului roșcovan care scapă de orice problemă fie prin forțe proprii, fie ajutat de fidelul său prieten patruped, câinele Calu. Acesta era în realitate un câine de misiune, dresat, iar numele lui adevărat era Kaloz (= Pirat, în limba maghiară). El avea gradul de maior și cunoștea comenzile doar în maghiară, iar adaptarea numelui său pentru film a fost făcută tocmai pentru ca instructorul care-i coordona mișcările și Pistruiatul să poată să se sincronizeze astfel încât animalul să execute întocmai comenzile pentru scenele pentru care fusese selectat.

Pistruiatul (1973)

Numele scenografului nu apare pe generic, acesta fugind în Occident (în perioada comunistă, părăsirea țării însemna eliminarea totală de pe canalele media), dar meritul filmului este că a recreat cât se poate de fidel atmosfera anului 1944, iar locurile în care s-a filmat în Cluj atrag atenția prin armonia pe care o conferă poveștii. Apar Cazinoul și fântâna din Parcul Central, dar și străzile Bolyai și Victor Babeș, Cetățuia, câteva case ale hoștezenilor2 din zona viitorului cartier Mărăști, dar și multe alte locuri cum sunt Biblioteca Centrală Universitară (întruchipând un tribunal, de unde ilegalistul Andrei este scos după ce a fost condamnat la moarte), Fabrica de Cărămidă ori Canalul Morii.

Pistruiatul (1973)

Deosebit de importantă este însă casa Pistruiatului, aflată pe strada Ciocârliei la numărul 2. S-a păstrat în film denumirea reală a străzii, dar casa și zona au supraviețuit puțin după realizarea acestor filmări. La începutul anilor 1980 s-a dat startul demolării caselor hoștezenilor din actualul cartier Mărăști și sistematizarea zonei prin construirea blocurilor și a străzilor care trebuiau să înlăture aerul rural al vechii periferii a Clujului.

Pistruiatul (1973)

Spațiile cele mai frecventate în film sunt sediul Siguranței, amplasat în clădirea Universității, dar la intrarea de pe strada Emmanuel de Martonne și „Strada în Oglindă”.3 Locuința profesoarei de istorie și unul dintre locurile în care se ascunde Andrei este într-una dintre curțile interioare ale corpului sudic al Palatelor Statusului Romano-Catolic (care formează „Strada în Oglindă”), astfel că gangul, scara și culoarele de acces apar în scene relevante din film,4 dar și magazinele aflate pe cealaltă parte a străzii au fost surprinse și integrate în poveste. Cimitirul Hajongard, Cetățuia, Fabrica de Cărămidă, strada Cardinal Iuliu Hossu, Turnul Croitorilor, zona Uzinei 16 Februarie sau zona intersecției 7 Străzi au fost folosite pentru turnarea unor scene importante din film, astfel că există o diversitate care conferă poveștii un aer mai complex, rupând monotonia prin introducerea spectatorilor în cele mai neașteptate locuri din Cluj.

În cele aproape cinci ore și jumătate cât însumează episoadele serialului Pistruiatul, orașul de pe Someșul Mic este etalat în imagini care azi fascinează, provocându-ne să redescoperim Clujul în secvențe memorabile care trăiesc prin ele însele în afara intrigii destul de seci a filmului.

Pistruiatul (1973)

Gaudeamus igitur – viața studențească din Clujul anului 1964

Titlul inițial al filmului a fost Examene… examene… însă a fost aleasă varianta mai academică, în dauna celei care suna mai popular. Filmul în regia lui Gheorghe Vitanidis, după scenariul scriitorilor Vasile Rebreanu și Mircea Zaciu, surprinde tumultul din timpul admiterii la universitate, în care o mulțime impresionantă de absolvenți de liceu, cu visuri și așteptări mărețe de la viață, vin în Cluj pentru a urma studii superioare. De altfel, unul dintre primele dialoguri ale peliculei este „Ce frumos oraș e Clujul!”, iar acesta nu dezamăgește, căci exterioarele sunt extraordinare.

Gaudeamus igitur (1963)

Zona centrală apare din abundență, astfel că imaginile cu Clujul surprinse în perioada ultimilor ani ai Republicii Populare5 sunt o adevărată delectare. Orașul universitar este impresionant și animat, plin de locuri care mai de care mai atrăgătoare, dar urbea este pictată și cu contururi cenușii în viața de noapte, cu amenințări și personaje suspecte, elemente specifice marilor metropole. Filmul este oarecum blând și dulceag, așa cum trebuiau făcute filmele cu tineri în acei ani, dar putea fi prezentat ca un ambasador al vieții studențești din capitala Ardealului sau ca un clip mai lung de promovare al Clujului universitar: noile cămine din „Orășelul Studențesc”, cantina modernă, terasele și localurile pline de tineri voioși, dar care se închid la ore decente, universitățile, sălile vaste de curs ale facultăților sau sala mare a Bibliotecii Centrale Universitare, magazine cu produse atrăgătoare, palate și străzi care clocotesc de viață ori locuri pitorești de promenadă, apar ca elemente pe care orice tânăr le dorea cu ardoare și pe care Clujul le oferea cu ostentația unui oraș de vis în care aspirațiile pot deveni realitate.

Gaudeamus igitur (1963)

„Gaudeamus igitur” (lat. „Să ne bucurăm, așadar!”) este un film al emoțiilor și al transformărilor majore care încep în viața unui tânăr în momentul în care pășește pe primele trepte ale unei viitoare profesii. Pelicula întruchipează noua realitate socială, lovind în metehne vechi de tipul credinței (mama lui Mihai a avut o viziune a Fecioarei Maria care i-a vorbit despre un nou eșec la admitere al fiului ei, aserțiune demontată de succesul la examen și locul cu bursă al proaspătului student) sau scrisorile de recomandare între vechi colegi de facultate și corectitudinea admiterii actuale sau caracterul intelectualului de tip nou ce refuză recomandarea ca pe o armă indubitabilă ce scuză absența unor merite: „Stimate Colega, dacă fiul meu ajunge în cele din urmă cu această scrisoare la tine, înseamnă că eu în calitate de profesor și părinte am căzut la examen.”

Gaudeamus igitur (1963)

Timp de trei zile, elevii de clasa a XII-a de la Liceul Emil Racoviță au făcut figurație pentru scenele filmate în fața Universității. Cum în perioada respectivă purtarea uniformei era obligatorie de la grădiniță până în ultima clasă de liceu, de această dată li s-a impus elevilor să nu vină în uniforma de liceeni, ci în haine obișnuite pentru a juca rolul de studenți care așteaptă emoționații să se deschidă porțile universității pentru a intra în sălile de examen.

Gaudeamus igitur (1963)

Cum scenariștii locuiau în Cluj, au inserat anumite elemente specifice: locul de întâlnire de la „coada calului” (zona din spate a Grupului Statuar Matia Corvin), se salută pe alocuri cu „Servus!”, iar Cetățuia proaspăt curățată de maghernițele de odinioară este scoasă în evidență ca locul predilect de unde fiecare nou venit poate admira panorama asupra orașului sau se poate bucura de cea mai plăcută promenadă.

Gaudeamus igitur (1963)

Actorii6 sunt insuficient puși în valoare de dinamica filmului, astfel că focalizarea spectatorului se face pe locurile în care povestea se țese timid și destructurat, cu situații previzibile sau forțat moralizatoare în care grupul studenților silitori reușește să salveze situația, în dauna unor personaje infatuate, profitoare sau prea naive, care însă în narațiune au rolul de a echilibra balanța bine-rău. Studenții serioși sunt prezentați în frumoasele cămine din Hașdeu, în timp ce gangurile relevă o viață mai gri, a perdanților societății care intră în anturajul nepotrivit. Gangul de pe str. Memorandumului, nr. 15 (în film strada Gheorghe Lazăr, nr. 15) este folosit ca loc ce întruchipează dezastrul și pauperitatea. Strada Universității, strada Horea, strada Dragalina, cele patru palate care străjuiesc podul mare peste Someș,5 curtea Liceului Gheorghe Șincai, Piața Unirii, Piața Mihai Viteazul sau gara sunt elementele care contribuie mult la potențarea imaginii Clujului de centru al vieții studențești, prin aglomerația care acaparează la un moment dat orașul. Acesta pulsează și vibrează în ritmul tinereții și al fiorilori primelor iubiri, dar și al zvâcnirilor brutale ale primelor mari eșecuri.

Gaudeamus igitur (1963)

Chiar dacă rolul principal este deținut de un prinț (Șerban Cantacuzino), farmecul orașului îl depășește pe cel al actorului, Clujul reușind, în ciuda transformărilor pe care le trăiește, să fie acel loc cu aer imperial, un oraș magnetic și fascinant, al cărui potențial cinematografic l-a ghicit și exploatat Jenő Janovics și care trăiește efervescența unei noi tinereți alături de studenții care vin aici să-și modeleze viața și cariera.

Gaudeamus igitur (1963)

Clujul în a doua jumătate a secolului al XX-lea prin prisma filmelor

Din mulțimea spațiilor în care s-a filmat în Cluj, un singur loc care apare în toate cele trei filme: sediul Bibliotecii Centrale Universitare: în Corigența domnului profesor este prezentă într-una dintre scenele de final, ca sediu al Administrației Financiare în fața căreia sunt priponite cele două bivolițe, în Pistruiatul este sediu al Tribunalului, pentru ca în Gaudeamus igitur să fie ceea ce este în realitate: un loc pentru studiu.

Datorită scenelor filmate în oraș se poate recrea imaginea Clujului în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, cu locuri care au suferit mici modificări și care pot fi recunoscute facil, sau dimpotrivă, cu zone urbane care s-au transformat total și care supraviețuiesc în timp doar în formă virtuală, astfel că dincolo de personaje și de poveștile care au prins viață aici, Clujul devine în aceste filme actorul principal, organismul viu care asemeni unui om trece prin diferite vârste, dar reușește să se afișeze mereu autentic și atrăgător.

Pistruiatul (1973)

Articol realizat în cadrul proiectului „Momente din istoria cinematografiei clujene”.

1 La inaugurarea din 1909 era cea mai mare bibliotecă din Ungaria și una dintre cele mai mari și mai bine dotate biblioteci din centrul și estul Europei.

2 Hoștezenii au fost locuitorii stabiliți la periferia orașului (Hochstadt = suburbie sau Vorstadt = periferie), având origine eterogenă, dar vorbitori de limbă maghiară și având confesiune reformată. Zonele locuite de ei și domeniile agricole deținute purtau denumirea generică de Hóstát, ei având un trai care îmbina atât elementele rurale cu cele citadine.

3 Simetria celor două palate construite de o parte și de alta a străzii Iuliu Maniu i-au adus în mentalul colectiv denumirea de „Strada în Oglindă.”

4 Casa profesoarei de istorie se află pe strada Carol la numărul 35, în fapt intrarea de la numărul 2 de pe strada Iuliu Maniu

5 Republica Populară Română a fost denumirea oficială a Statului, din 30 decembrie 1947 până la 21 august 1965, când a devenit Republica Socialistă România.

6 Șerban Cantacuzino (Emil), Ileana Dunăreanu (Ioana)Sebastian Papaiani (Mihai), Ilie Petre (Timidul), Dem. Rădulescu (Spirea), Ștefan Iordache (Teo), Irina Gărdescu (Pia), Anna Széles.

7 Palatul Babos, Palatul Széky, Palatul Berde și Palatul Elián.


Tag-uri