Extraordinara Mrs. Miniver

William Wyler: Mrs. Miniver / Doamna Miniver, 1942

În data de 4 martie 1943, când a avut loc cea de-a 15-a gală a decernării premiilor Oscar, Statele Unite erau deja în război de un an. Acest fapt a avut un efect din ce în ce mai puternic asupra punctului de vedere a poveştilor hollywoodiene, din ce în ce mai multe filme conţineau idei patriotice sau anti-naziste. Dintre cele 10 filme nominalizate în categoria celui mai bun film 4 povesteau în mod direct despre război, printre ele şi filmul câştigător, Mrs. Miniver.



Cele 4 filme au ales 4 situaţii de război diferite. Pelicula engleză a lui Michael Powell Paralela 49 (49th Parallel) (pentru povestea originală a acestui film Academia l-a premiat pe Emeric Pressburger) urmăreşte fuga unor soldaţi germani care au ajuns în Canada, care – printre altele – şi din punct de vedere ideologic se confruntă cu cetăţenii ce trăiesc în democraţie. În centrul peliculei The Pied Piper de Irving Pichel se află tot fuga, dar de această dată este vorba de un pescar englez, care încearcă să fugă din Franţa ocupată de nazişti, cu un grup de copii alături de el. Doar filmul lui John Farrow Wake Island tratează problema războiului în mod direct, în acest film baza militară americană de pe o insulă mică se luptă cu flota japoneză. Celelalte două pelicule, Yankee Doodle Dandy de Michael Curtiz şi Random Harvest de Mervyn LeRoy, au fost şi ele atinse – chiar dacă într-o măsură mai mică – de prezenţa războiului.

William Wyler: Mrs. Miniver

William Wyler a ales cea de-a patra cale. Mrs. Miniver, a cărei filmare a început înainte de evenimentele de la Pearl Harbour, este un omagiu adus populaţiei civile din Anglia, expusă bombardamentelor germanilor. În ciuda neutralităţii Statelor Unite la acea vreme, Hollywood era preocupat din ce în ce mai mult de război, ori prin prezentarea Primului Război Mondial (Sergeant York, r. Howard Hawks, 1941) ori prin prezentarea luptei altor naţiuni. În mai multe cazuri chiar s-a mers atât de departe, încât naziştii reprezentau forţa răului în film; în filmul lui Anatole Litvak Confessions of a Nazi Spy (1939) naziştii încearcă să fure secrete militare din SUA, iar în filmul Man Hunt (1941) de Fritz Lang un bărbat englez este hăituit în Londra, deoarece în timpul unei excursii de vânătoare în Germania era cât pe ce să-l împuşte pe Hitler. Scopul declarat al acestor filme a fost sensibilizarea populaţiei faţă de război şi întărirea sentimentului anti-nazist.

William Wyler: Mrs. Miniver

Pelicula Mrs. Miniver se înscrie în această categorie şi are la bază acelaşi sistem simplu de valori. Ne prezintă un sătuc englezesc, unde în faţa gardurilor vopsite în alb cresc trandafiri roşii, unde sub soarele ce străluceşte într-un cer orbitor de albastru, oamenii se salută zâmbind pe stradă. Unde cea mai mare problemă a personajelor principale, a familiei Miniver, de clasă mijlocie, este că nu pot rezista tentaţiei de a-şi cumpăra unele articole de lux (o pălărie, o maşină). Izbucnirea războiului pune în pericol această lume de basm, dar valorile care o ghidează – credinţa în patrie, în Dumnezeu, în familie – şi datorită activităţii doamnei Miniver îi ajută să treacă peste încercări. Creatorul personajului Mrs. Miniver a fost Jan Struther, care şi-a pus eroina în aventuri obişnuite pe paginile ziarului The Times din 1937; aceste povestiri au fost transformate într-o carte în 1939. Odată cu apropierea războiului şi lumea familiei Miniver devenea din ce în ce mai întunecată. Filmul lui Wyler a păstrat caracterul episodic al serialului original, acţiunea este destul de eliptică. Cu puţine excepţii, Mrs. Miniver este în centrul acţiunii, care este prezentată prin intremediul a multor încercări, dar ea întotdeauna le face faţă: dezarmează un soldat german picat din cer, le citeşte Alice în Ţara Minunilor copiilor ei înainte ca aceştia să adoarmă, în timp ce casa lor este bombardată, rezolvă ca fiul ei să se poată căsători cu nepoata orgolioasei Lady Beldon.

William Wyler: Mrs. Miniver

Filmul Mrs. Miniver nu vrea nici să înţeleagă, nici să nuanţeze războiul (de exemplu filmul lui Powell se străduieşte cu destul de mult efect să obţină acest rezultat), binele neprihănit se luptă cu forţele răului, iar din această luptă poţi ieşi învingător cu speranţă bazându-te pe valorile mai sus-amintite. Toate aceste lucruri sunt foarte bine ilustrate de scena finală a filmului, predica preotului ce încuraja rezistenţa, cântecul comun al fiului familiei Miniver, care la început îşi bătea joc de aristocraţie, cu bunica soţiei sale răposate, ultraconservatoarea Lady Beldon, şi avioanele militare ce pot fi zărite prin acoperişul dărâmat al bisericii. Totuşi Mrs. Miniver nu este un atac agresiv de spălare de creier ideologică a spectatorului. Efectul său este mult mai mare asupra sentimentelor, decât asupra conştientului, este clar că doreşte să ofere divertisment spectatorilor. Acţiunea este plină de întorsături, pesonajele, deşi foarte simple, sunt uşor de îndrăgit datorită felului plin de umor şi uneori de ironie în care sunt prezentaţi. 

William Wyler: Mrs. Miniver

Wyler a produs un exemplu al regizorului care se anihilează pe sine, filmul nu are nimic caracteristic regizorului, nici măcar atât cât a putut scoate la iveală Andre Bazin1. Uneori în cadrul setărilor se înterzăresc direcţiile interesului său, adesea face scene mai lungi cu plane mai largi, astfel creînd un spaţiu mai mare de desfăşurare pentru actori, dar şi aceste caracteristici au devenit clare după ce mai multe pelicule de-ale sale au fost analizate. Această regizare invizibilă a luat însă o formă foarte palpabilă, Wyler a primit Oscar-ul, iar dintre actorii săi, Greer Garson, în rolul principal, şi Teresa Wright (care a avut alte două nominalizări în acel ani) care apare şi în alte filme de Wyler, s-au dus acasă cu statueta; Henry Travers, în rolul şefului de gară, şi Dame May Whitty, care strălucea în rolul lui Lady Beldon, au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu nominalizarea.

William Wyler: Mrs. Miniver

 

Pelicula Mrs. Miniver nu iese în evidenţă nici dintre rivalele sale (Extraordinarii Ambersoni de Orson Welles sau Paralela 49 de Powell au fost producţii mult mai bune din mai multe puncte de vedere), nici dintre celelalte filme ale lui Wyler. Asemeni lui Billy Wilder, nici peliculele sale reuşite nu se leagă de nici un gen. Pelicula regizată cu un an în urmă, Vulpile mici – despre intrigile ucigaşe ale unei familii – sau pelicula Cei mai frumoşi ani din viaţă, regizată cu 4 ani mai târziu şi premiată de asemenea cu Oscar pentru cel mai bun film, sunt filme mult mai bune. După Mrs. Miniver, Wyler însuşi s-a înrolat în armată, în echipa de filmări al lui Frank Capra, a activat în cadrul forţelor aeriene, unde în timpul misiunilor a filmat documentarul Memphis Belle. Regizorul care a trecut prin ororile războiului, în pelicula Cei mai frumoşi ani din viaţă, care are în centru problemele de reintegrare a trei soldaţi, a realizat o imagine mult mai profundă şi mai clară despre efectul războiului, decât în filmul Mrs. Miniver, pe care l-a regizat din entuziasm. 


1 După părerea lui Bazin, Wyler este „un regizor ianzenist”.