Epifanie și izbăvire

Kornél Mundruczó: Jupiter’s Moon / Jupiter holdja

Ajuns pentru a treia oară în competiţia Festivalului de la Cannes – performanţă pe care, în istoria cinematografului maghiar, au mai atins-o doar Miklós Jancsó, István Szabó, Károly Makk şi Márton Keleti – şi pentru a şaptea oară în programul de pe Croazetă, Kornél Mundruczó continuă să surprindă cu noul său film, o distopie cu puternice accente religioase.



Jupiter’s Moon (Jupiter holdja), al şaptelea lungmetraj de ficţiune al lui Mundruczó (şi al cincilea lansat la Cannes), vine la trei ani după cel mai mare succes de până acum al cineastului – Oraşul câinilor (White God / Fehér isten), distins cu Premiul „Un Certain Regard”. „Luna lui Jupiter” este, după cum aflăm de la începutul filmului, una dintre cele 67 de luni cunoscute ale celei mai mari planete din Sistemul Solar. Satelitul lui Jupiter la care face referire titlul este numit Europa şi, conform unor descoperiri recente, ar putea găzdui forme de viaţă extraterestră. Altfel spus, „luna lui Jupiter” ar putea fi dovada că nu suntem singuri în Univers.

La rândul său, Aryan (excelent interpretat de Zsombor Jéger), personaj creat pentru Mundruczó de către scenarista Kata Wéber (Oraşul câinilor), poate fi văzut ca o dovadă că undeva, acolo sus, cineva ne urmăreşte şi, poate, chiar ne iubeşte. Deşi prenumele său duce cu gândul la idealul de puritate rasială al naziştilor, el este un tânăr din Homs, oraş sirian grav afectat de războiul civil, care încearcă, împreună cu tatăl său (de profesie tâmplar, precum Iosif din Nazaret – detaliu deloc lipsit de relevanţă, după cum vom vedea) şi cu zeci de alţi refugiaţi, să pătrundă ilegal în Ungaria (subiectul trimite, fără doar şi poate, la actuala situaţie politică a ţării şi la răspunsul statului maghiar la criza refugiaţilor). Atunci când grupul său este surprins, în plină noapte, de poliţia de frontieră, Aryan este despărţit de tatăl său şi ajunge în faţa lui László (experimentatul György Cserhalmi, aici într-un rol de antagonist complex), autoritarul şef al taberei de refugiaţi, care nu stă prea mult pe gânduri şi-l împuşcă. Dar, deşi pieptul îi este străpuns de trei gloanţe, fugarul refuză să-şi dea duhul: sângele vărsat de el începe să se ridice către cer, fiind urmat imediat de Aryan însuşi, care, în urma impactului ce ar fi trebuit să-i fie fatal, capătă puterea supraumană de a levita după bunul său plac.

Acum intră în scenă adevăratul protagonist al filmului: medicul Gábor Stern (jucat de actorul georgian Merab Ninidze, neinspirat dublat), blazat şi cinic, care încearcă să obţină iertarea pentru marea sa culpă (este responsabil de moartea unui tânăr pe masa de operaţie) cu câştigurile ilicite primite de la refugiaţii pe care îi ajută să ajungă în spitalul partenerei sale, Vera (Móni Balsai). Când îl examinează pe Aryan, Stern (nume ale cărui conotaţii astrale n-ar trebui trecute cu vederea) este iniţial profund tulburat, dar, deşi nu exclude posibilitatea de a asista la o epifanie, el conchide, pragmatic, că „talentul” refugiatului, potenţial înger biblic, poate fi folosit pentru a stoarce bani de la bolnavii şi muribunzii împăcaţi cu o viziune a raiului ce i-ar aştepta dincolo.

Promiţându-i că-l va ajuta să-şi găsească tatăl, medicul (între timp dat afară de superiorul său ierarhic, nimeni altul decât deja amintitul László) îl convinge pe Aryan să-i devină partener în această profitabilă afacere cu miracole pentru toate buzunarele. Astfel, cei doi ajung împreună în medii sociale dintre cele mai diverse, aducându-le oamenilor alinare şi, evident, luându-le în schimb banii. Pe urmele lor porneşte nemilosul László, care vrea cu orice preţ să-l captureze pe Aryan şi, mai ales, să-şi satisfacă nevoia, specific umană, de a găsi o explicaţie raţională pentru inexplicabil.

Spuneam că Gábor Stern este protagonistul filmului deoarece el este personajul care suferă pe ecran metamorfoza cea mai vizibilă. La început un om care nu are nimic de pierdut, motivat doar de perspectiva câştigului rapid, el ajunge, într-un final, la concluzia că-şi va obţine izbăvirea nu cu banii smulşi suferinzilor, ci cu devotamentul, dus până la sacrificiul de sine, faţă de fiinţa care poate reprezenta o unică rază de speranţă într-o lume care şi-a pierdut credinţa în divinitate. Momentul cel mai intens – şi cel mai încărcat simbolic – al filmului este cel în care, pe acoperişul clădirii unde Aryan îşi găsise un refugiu temporar, Stern îl îmbrăţişează şi îi cere să nu mai fugă de el, apoi se apleacă, cu un neaşteptat gest de umilinţă, pentru a-i lega şiretul de la pantof (imagine care rimează cu secvenţa primei lor întâlniri, din cabinetul medical al taberei conduse deLászló), iar Aryan, tot mai evident un personaj christic, îşi lasă palma pe capul medicului. Este, nu doar pentru Stern, momentul în care mântuirea pare mai aproape ca oricând.

Filmul este foarte inventiv şi spectaculos din punct de vedere vizual, beneficiind din plin de contribuţia înzestratului director de imagine Marcell Rév (Oraşul câinilor). Secvenţele în care Aryan pluteşte, în ralanti, pe deasupra Budapestei – şi la care regizorul a colaborat eficient cu specialistul în cascade Gáspár Szabó şi maşinistul expert Balázs Farkas – sunt impresionante, putând rivaliza cu scene similare din orice superproducţie hollywoodiană cu supereroi (uneori, însă, pentru a nu supralicita, Mundruczó a recurs la modalităţi mai austere de a sugere zborul, cu umbra personajului profilată pe peretele exterior al unei clădiri sau silueta acestuia reflectată pe acoperişul unei maşini). Şi secvenţele de urmărire (prin pădure, la metrou sau pe străzi), pline de dinamism, ar funcţiona la fel de bine într-un meşteşugit film de gen (nu e de mirare că următorul proiect al regizorului, totodată prima sa producţie internaţională, va fi un thriller SF plasat la mare adâncime). Numeroasele cadre-secvenţă lungi, cu mizanscene ambiţioase, care amintesc de tradiţia în domeniu a cinematografului maghiar, de la Miklós Jancsó şi Béla Tarr până la László Nemes, certifică un cineast în deplin control asupra artei sale. Iar designul de sunet, semnat de Gábor Balázs şi Michael Kaczmarek, şi muzica lui Jed Kurzel sunt esenţiale pentru crearea unei atmosfere alienante, de distopie urbană.

Jupiter’s Moon este un film construit pe mai multe nivele. Poate fi perceput şi ca thriller supranatural, şi ca dramă ce reflectă şi comentează realităţile social-politice de azi, din Ungaria şi nu numai. Însă, cum arcul narativ al protagonistului ne propune evoluţia unei fiinţe nereligioase către revelaţia unei realităţi transcendente şi protejarea cu orice preţ a acelei realităţi, cred că noul film al lui Mundruczó vorbeşte, înainte de toate, despre nevoia de a regăsi credinţa într-o lume din care sacrul (chiar şi, vorba lui Eliade, camuflat în profan) pare să fi fost extirpat.