Studioul Hammer foloseşte câştigul datorit reînvierii lui Dracula şi Frankenstein din anii ‘50 pentru a continua seriile de succes, dar iniţiază investiţii şi în experimentările cu alte genuri. A doua parte a istoriei studioului britanic legendar.
Studioul Hammer în anii ‘60
Între noile creaţii se găsesc filme alb-negru care din punct de vedere al formei aduc cu filmele produse în perioada Lippert. Conform timpurilor de dinainte de Frankenstein aceste poveşti cu acţiunea în prezent se concentrează în jurul câtorva locaţii (de obicei o casă) şi personaje, dar genul lor diferă de cele din anii ‘50. Hammerul încheie istoria sa cu film noir-ul desuet încă de dinaintea acestor filme (Hell Is a City, 1960, r. Val Guest, Cash on Demand, 1961, r. Quentin Lawrence) şi noile filme încearcă să se folosească de succesul filmului Psycho al lui Alfred Hitchcock – este vorba despre psiho-thrillere, influenţa hitchcockiană se simte deja din titlurile scurte şi concise. (Paranoiac, 1963, r. Freddie Francis, Maniac, 1963, r. Michael Carreras etc.)
La începutul anilor ‘60 se întorc şi filmele de aventură, putem întâlni atât piraţi (The Pirates of Blood River, 1962, r. John Gilling), cât şi aventurieri (The Scarlet Blade, 1963, r. John Gilling). Azi se mai aminteşte mai degrabă de filmele de aventură cu personaje principale feminine. Un exemplu bun ar fi varianta Hammer la adaptarea nuvelei Ea a lui Raider Haggard Ennek (She, 1965, r. Robert Day), cu Ursula Andress în rolul principal, respectiv filmul lui Don Chaffey din 1966, Aventuri în preistorie (One Million Years B.C.) cu Raquel Welch. Filmul din urmă, respectiv continuarea sa (Când dinozaurii conduceau Pământul / When Dinosaurs Ruled the Earth, 1970, r. Val Guest) se consideră a fi filmele Hammer cele mai spectaculoase datorită reptilelor preistorice mişcându-se prin tehnica stop-motion a lui Ray Harryhausen şi a amazoanelor cu corpul perfect şi în mare parte dezgolit.
Perioada care începe cu Blestemul lui Frankenstein şi care durează până la sfârşitul anilor ‘60 este epoca de aur a studioului, ceea ce se poate observa şi în schimbarea din filmele de groază: urmând modelul lor se formează studiouri specializate în filme de groază în Marea Britanie. Dintre astea îi amintim pe Tigon British Film Productions (Witchfinder General, 1968), respectiv pe Amicus Productions (Tales From The Crypt, 1972), fără să mai amintim de încercări ocazionale de filme de groază britanice, ceea ce nu prea a existat înainte de Hammer. Ca urmare a succesului, în 1966, până şi serialul britanic popular Carry On… lansează o parodie de groază proprie (Carry On Screaming!, 1966, r: Gerald Thomas).
Între timp se continuă producţia filmelor de groază gotice până în ultimii ani ai anilor ‘60, când Hammer încearcă să-şi reîmprospăteze oferta, observând interesul în scădere, aşa că se variază cu panelurile cunoscute ale studioului. Realizarea cea mai populară a celei de-a doua părţi a anilor ‘60 este după 10 ani de pauză povestea Quatermass (Moştenirea extraterestră / Quatermass And the Pit, 1967, r. Roy Ward Baker) cu un actor nou şi filmul Duel diabolic (The Devil Rides Out, 1968, r. terence Fisher), cel din urmă fiind unul dintre puţinele filme cu Christopher Lee din filmografia lui, care cuprinde 200 de titluri, în care nu joacă un rol negativ.
Psiho-thrillerurile alb-negru se îndepărtează de mediul lor britanic şi se înscenează în lumea gotică a lui Dracula, în mediul său colorat şi pompos de adineaori (Hands of the Ripper, 1971, r. Peter Sasdy). Pe de altă parte Dracula lui Christopher Lee şi Van Helsingul lui Peter Crushing îşi duc lupta eternă în prezentul unei Londre întunecoase (neînsorite mai degrabă) şi asta chiar şi de două ori, în filmele lui Alan Gibson: Dracula: 1972 (1972) şi în Ritualurile lui Dracula (The Satanic Rites of Dracula, 1973). Şi celălalt răufăcător des adaptat la Hammer se schimbă profund: linia Frankenstein, marcat prin Terence Fisher şi Peter Crushing se încheie în 1969 cu episodul al 5-lea, asta fiind partea cea mai întunecoasă şi violentă dintre toate (Frankenstein Must Be Destroyed). Dar Frankenstein nu dispare: cu asistenţa lui Jimmy Sangster, autorul primelor piese gotice şi de psiho-thriller da la Hammer, îşi începe proiectul creator de viaţă un tânăr om de ştiinţă, dar de data asta într-un film cu mult umor negru, The Horror of Frankenstein (1970).
Umorul nu este doar un accesoriu al filmului Frankenstein din 1970: în oferta Hammerului apare comedia îndelung ignorată, de exemplu comedia de situaţie On the Buses, care constă din trei lungmetraje (Mutiny on the Buses, Holiday on the Buses, All God’s Children).
Şi speciile supranaturale blocate în mediul lor gotic – în principiu vampirii se schimbă uşor. Aşa numita Trilogia Karnstein[1] (The Vampire Lovers, 1970, r. Roy Ward Baker, Lust for a Vampire, 1971, r. Jimmy Sangster, Twins of Evil, 1971, r. John Hough) sau chiar Vampire Circus (1972, r. Robert Young) fac parte din creaţiile cele mai erotice şi sadistice ale studioului. În comparaţie cu filmele din anii 50, care abia dacă au arătat sânge, aceste filme îi pun la lucru pe cenzori.
Anii declinului
Producţia anilor ‘70 poate să pară interesantă cunoscând istoria întreagă, dar filmele nu mai plac nici publicului, nici criticii. Nereuşita se dovedeşte mai ales prin faptul că datorită filmelor menţionate se pierde suportul fabricii de vise hollywoodiene; încă pe la mijlocul deceniului se retrag marii sponsori americani, care s-au luptat pentru distribuţia filmelor Hammer pe piaţa americană – atât Warner, cât şi 20th Century Fox, Columbia, Universal şi Paramount.
Hammer mai are o încercare, cerând în locul Occidentului ajutor din Orientul îndepărtat, rezultatul căruia este Shatter (1974, r. Michael Carreras), respectiv Van Helsing şi Legenda celor 7 vampiri de aur (The Legend of the 7 Golden Vampires, 1974, r. Roy Ward Baker şi Cheh Chang). Acest film poliţist, respectiv de groază se leagă dincolo de personajul principal jucat de către Peter Crushing, că este o coproducţie interesantă: peliculele se realizează cu Shaw Brothers, cunoscut mai ales după filmele de arte marţiale. Această colaborare nu duce la mai multe filme, mai mult, în a doua parte a deceniului nu mai rămân decât două filme, după Femeia dispărută (The Lady Vanishes, r. Anthony Page) din 1979 nu mai uremază alte premiere.[2]
Văzând ultimele filme se simte voinţa de schimbare, dar greşelile sunt evidente. Dincolo de producţiile Shaw Brothers nu se mai înnoieşte nimic, se variază şi intensifică propriile mijloace cu ajutorul oamenilor, care şi-au trăit epoca de aur cu ani în urmă şi care nu se mai pot adapta la cerinţele schimbătoare ale publicului. Tinerii au deja mai multe alegeri posibile, identificarea cu actorii în vârstă e tot mai grea, mai ales după ce apare în 1974 filmul slasher, care pune accentul pe tinerii adolescenţi şi care e mult mai animat decât filmele de groază gotice: Crăciun negru (Black Christmas, r. Bob Clark). Reînnoirea filmelor de groază prin Noaptea morţilor vii a lui George A. Romero nu îl priveşte pe studioul britanic, singurul film de zombi realizat acolo (The Plague of the Zombies, 1966, r. John Gilling) pare desuet cu vrăjitorul tipic anilor ‘30 şi cu morţii vii care refuză consumul de carne.
Până şi Van Helsing începe să aibă concurenţi în 1972: Jack Kolchak omoară un vampir în filmul american televizat Vânătorul nocturn (The Night Stalker, r. John Llewellyn Moxley) în America actuală – în comparaţie cu acest act filmele cu Dracula din anii ‘70 par desuete prin poveştile încete, previzibile şi fără umor. Nu e surprinzător că tot mai multă lume alege televizorul faţă de cinema, sau orice altceva, numai să nu fie Hammer.
În anii ‘80 Hammerul nu-şi mai încearcă norocul decât cu două serii de câte 13 epsioade de 45 minute (Hammer House of Horror, resp. Hammer House of Mystery and Suspense), iar pe parcursul anilor ‘90 numai cu o serie de documentare despre istoria studioului (The World of Hammer), după care nu s-a mai produs nimic marca Hammer… până de curând.
Succesele filmului de groază britanic din ultimii ani (După 28 de zile, Lupta cu zombi, Descent etc.) au avut un efect similar asupra Hammer ca sângele proaspăt picurat pe resturi de vampiri. Hammerul a reînviat la chemarea grozei precum Dracula lui Christopher Lee (Dracula, prinţul întunericului / Dracula: Prince of Darkness, 1966, r. Terence Fisher), şi se pregăteşte de mai multe proiecte cu speranţe mari: Beyond the Rave (2008, r. Matthias Hoene) a fost încă doar o încercare low budget, folosind posibilităţile oferite de Internet, dar anul acesta putem vedea din nou sigla Hammer: la începutul remake-ului filmului cu vampiri suedez Legături de sânge (Let Me In, r. Matt Reeves), respectiv la Inamicul din umbră. Personalităţile cele mai cunoscute ale studioului s-au retras sau nu mai trăiesc, de aceea alţii conduc Hammerul (şi din cauza insuccesului cu Omul lup cu siguranţă că se amână resurecţia de durată a filmelor de groază gotice), dar nu se poate scăpa de trecut. Asta nu trebuie regretat: între personajele din Inamicul din umbră se găseşte un anume Christopher Lee.
[1] E vorba despre filme cu vampiri, inspirate din figurile al autorului de groază Sheridan Le Fanu de la începutul secolului al 19-lea, realizate pe baza scenariilor lui Tudor Gates, care conţin imagini lesbiene îndrăzneţe. Karnstein este numele unui conte (evident răufăcător).
[2] Din punctul de vedere al anilor adaptarea filmului lui Hitchcock se consideră ultimul film Hammer, dar adevăratul cântec de lebădă este Frankenstein and the Monster from Hell din 1974, în care apare din nou Peter Crushing şi Terence Fishert. Dar din acest film lipseşte orice dorinţă de înnoire, e la fel ca şi filmele de groază din epoca de aur, se simte atmosfera trecerii – reflectează în mod conştient la înbătrânirea personajului principal şi la eşecurile trăite atât de către bărbat, cât şi de către studio.
Bibliografie
- David Pirie: A New Heritage of Horror – The English Gothic Cinema
- David Bordwell-Kristin Thompson: Istoria filmului
- Denis Meikle: A History of Horrors – The Rise and Fall of the House of Hammer
- Julian Petley: British Horror Cinema
- New Oxford Film Encyclopedia – Manualul istoriei de film universal
- www.hammerfilms.co.uk (site-ul oficial al studioului)
