Din Arabia în fabrica de vise

Portret Omar Sharif

Omar Sharif, care a decedat în iulie la vârsta de 83 de ani, a fost singurul arab care a devenit star de cinema adevărat la Hollywood. A interpretat personaje exotice, cu vieți aventuroase de care nici personalitatea sa nu era prea departe.



Când l-a cunoscut lumea în pelicula Lawrence al Arabiei (Lawrence of Arabia, r. David Lean, 1962) Omar Sharif avea deja o carieră de succes (și foarte puțin mediatizată) în industria filmului egiptean. A studiat actoria la Royal Academy of Dramatic Art la Londra, unde i-a fost de mare ajutor simțul lingvistic extraordinar pe care-l avea. În 1954 a primit primul său rol, după care a apărut în mai mult de douăzeci de filme în acel deceniu și în mai multe pelicule au apărut împreună cu soția lui ca și cuplu de îndrăgostiți. Faten Hamama și-a început cariera mult mai repede decât el, în momentul apariției lui Sharif ea era deja unul dintre starurile de cinema locale recunoscute. Era considerată „Shirley Temple al Egiptului”. Ei doi au devenit cuplul de aur al filmului egiptean. Peliculele lor erau în marea majoritate filme romantice. Sharif trecea drept starul de cinema masculin perfect în Egipt, datorită trăsăturilor sale atrăgătoare (în special ochilor săi mari) și de asemenea înaltei sale calificări profesionale și nun în ultimul rând inteligenței sale.

Sharif al Arabiei

Deja în 1956 apare într-o producție străină (mai exact franceză – Richard Pottier: La châtelaine du Liban), dar intrarea pe scena internațională a filmului i-a fost adusă de pelicula Lawrence al Arabiei – filmat mai mult în Iordania –, deoarece a câștigat premiul Golden Globe pentru un rol secundar și a fost nominalizat la premiul Oscar. Descoperirea lui de câtre scena internațională a fost facilitată și de regizorul David Lean, care fiind regizor maximalist, pentru rolul lui Ali a vrut să angajeze un actor arab care vorbea bine engleza. De fapt Alain Delon a fost ochit pentru acest rol, dar până la urmă producătorul Sam Spiegel a angajat un alt actor francez (Maurice Ronet), despre care Lean nici nu a vrut să audă din cauză că avea ochii verzi.

Nici nu se poate spune cât de bine i-a prins actorului, deoarece mulțumită regizoruluiui David Lean, personajul lui Sharif a avut parte de niște scene excelente. E suficient să ne gândim la intrarea lui: îl cunoaștem pe Ali în momentul în care apare călare dintr-un miraj, iar fotografierea acestui fenomen natural a reprezentat una dintre atracțiile filmului Lawrence al Arabiei. Când îl cunoaștem, Ali este exact opusul lui Lawrence, adică succesul lui Sharif a fost facilitat și de coloana sonoră a filmului, orchestrată excelent. În contrast cu personajul angelic, aproape feminin al lui O’Toole, în scena sa de introducere Ali deja ucide cu sânge rece, iar în timp ce Lawrence poartă haine albe, el poartă negru și are și mustață. Deci Sharif, asemenea rolurilor sale din filmele egiptene, a apărut ca personaj masculin pe lângă un personaj mai efeminat. (Care de altfel este bărbat, iar faptul dacă în film există și conținut homosexual, este o întrebare la care se caută răspuns, totodată eventuala homosexualitate al lui T. E. Lawrence este subiectul unei dezbateri istorice.) Mai târziu și Ali va avea parte de evoluția caracterului, deoarece începe să se intereseze de politică.

În general, Sharif a interpretat rolul unui personaj, care avea caracterul în mai multe puncte asemănător cu al său, adică un mascul alfa, care vine dintr-o țară mai puțin dezvoltată, dar este surprinzător de talentat, care se adaptează cu ușurință și cu plăcere la civilizația vestică. Marea surpriză și principala descoperire dintre toți cei ce făceau parte din distribuție era tot el, deoarece Anthony Quinn și Alec Guiness se numărau deja printre staruri și erau deja veterani. Pentru O’Toole tot acest film a fost marea șansă de intrare pe scena internațională, dar cauza actorului britanic a fost susținută și de rolul principal și de campania de promovare al anglo-saxonilor. După succesul din Lawrence al Arabiei, Sharif a pornit la drum – fără nevastă – și nici nu s-a oprit până la Hollywood, unde a semnat un contract pentru încă șapte filme cu studioul Columbia.

Lean l-a ajutat în continuare în construirea unei cariere, cel puțin Sharif susține că acesta l-ar fi îndemnat pe regizorul Fred Zinnemann să-i dea un rol în filmul Behold the Pale Horse, alături de Anthony Quinn și Gregory Peck. Lean a încercat să-l ocrotească de rolurile tipice de amant arab, după modelul Rudolph Valentino „Șeicul”, de exemplu în acest film interpreta rolul unui spaniol. Bineînțeles nu a reușit să evite câteva roluri tipice, în pelicula Marco the Magnificent interpretează rolul unui șeic. A mai apărut în pelicula Căderea Imperiului Roman (The Fall of the Roman Empire, r. Anthony Mann, 1964), în care datorită genului de film cu costume-istoric a reușit să depășească originea sa străină (a interpretat rolul regelui armean). Cu pelicula Genghis Khan (r. Henry Levin, 1965) a primit primul său rol principal internațional, și nu mai trebuie menționat, și în acest film a interpretat rolul unui personaj istoric și străin. La fel și în cazul filmului Doctor Jivago (r. David Lean, 1965), care a devenit cel mai important rol principal al vieții sale.

Omar „Doctor Jivago” Sharif

Personajul pe care-l interpretează în acest film se aseamănă în multe privințe cu el și cu rolul avut în film Lawrence al Arabiei. De această dată personajul este outsider și printre străini: filmul realizat după romanul lui Boris Pasternak se petrece în Rusia cu personaje locale, Zhivago în schimb nu este de origine moscovită, ci este „nomad” de pe stepele Asiei, fapt ce-i este amintit în timpul copilăriei sale din capitală. Datorită acestui fapt, Sharif se potrivea cu restul actorilor din vest, cum au fost Guiness, Klaus Kinski, ba mai mult, era perfect și ca portavoce pentru Pasternak, care era de origine evreiască. Din nou îi datora foarte multe lui Lean, deoarece filmul acesta se potrivește și ca o continuare al peliculei Lawrence al Arabiei, de această dată cu marea descoperire al acestuia, cu Sharif în rolul principal. Conform spuselor actorului, el nu se putea imagina niciodată până atunci într-un rol principal al unui film hollywoodian, așadar și-a făcut campanie pentru un rol mai mic: el ar fi vrut rolul lui Pasha, care din activist al comuniștilor devine în urma revoluției un general temut și crud. Acest personaj nu doar că era un rol secundar, dar era și unul de antagonist amenințător, Sharif, deci aproape că voia să joace din nou rolul lui Ali, dar Lean i-a rezervat rolul principal.

Aceste opere ale lui Lean au fost filmele spectaculoase ale epocii, au avut un efect al publicului, cum ar fi azi un film IMAX progresist, de exemplu Avatar.

Se filmau într-un timp neobișnuit de lung și dintr-un buget neobișnuit de mare, și bineînțeles au adus un profit extraordinar la casele de bilete, iar criticii îi adorau (deși acest din urmă aspect avea nevoie de timp, câteodată). Conform spuselor lui Sharif și rolul principal din Doctor Jivago i-ar fi revenit lui O’Toole, dar actorul britanic nici nu a vrut să audă de el, deoarece nu prea avea chef de încă o periaodă de filmare lungă în străinătate. Așadar actorul arab a acceptat și roluri pentru care colegii din vest erau prea comozi. (Sharif zicea că de fapt sârguința lui pentru exersare l-a făcut pe Lean să-l îndrăgească de la primul lor film.) Bineînțeles o filmare atât de dificilă necesita și un regizor perfecționist; și de un producător cu mâna de fier: Sharif spunea că lui Lean îi plăcea să filmeze în străinătate, că astfel reușea să scape de severul Spiegel.

Ambele filme sunt foarte lungi, deci nu doar Lean ci și Sharif au putut scoate maximul din proiect, deoarece a apărut extraordinar de mult pe ecran, iar în Doctor Jivago a fost fotografiat în prim-plan. Aceste două producții ale lui Lean au inspirat o generație întreagă într-o măsură imposibil de apreciat; e suficient să ne gândim că Spielberg și Lucas, cei doi sacerdoți supremi ai Hollywood-ului Nou sunt mari fani ai filmului Lawrence al Arabiei. Mă hazardez și spun că în cazul filmului Războiul stelelor, care e considerat uvertura epocii noi de la Hollywood, trebuie să menținăm printre premergători cele două filme ale lui Lean, bineînțeles numai alături de filme precum jidaigeki din Japonia sau Flash Gordon. Scenele din deșert ale peliculei Lawrence al Arabiei ne invocă în memorie imaginea planetei Tatuin, iar Uniunea Sovietică acoperită de zăpadă din Doctor Jivago ne duce cu gândul la planeta Hoth (iar cei mai apropiați ca specie, de vehiculele imperiului sunt cu siguranță cămilele lui Lawrence), ba mai mult, mentorul lui Luke Skywalker este interpretat de Guiness, care a avut același rol și în Lawrence al Arabiei și în Doctor Jivago căci în acesta din urmă l-a interpretat pe fratele lui Jivago, care ca membru al securității, încearcă să-l ferească pe doctorul cu suflet de artist să nu fie executat din cauza viziunilor sale politice moderate.

Lean prelucrează evenimentele Primului Război Mondial în ambele filme, atât din punctul de vedere al unui personaj principal, cât și din unul al autorului (să fie acela Pasternak, sau la fel de prolificul scriitor T. E. Lawrence), dar sunt mai evidente diferențele dintre cele două pelicule, și acestea l-au făcut pe Doctor Jivago cea mai strălucită peliculă al lui Sharif. Lawrence, cel din film, a confirmat ipoteza că nimeni nu poate fi profet în propria sa țară, când în locul naționalismului englez a încercat să-i mântuiască pe arabi. Jivago din peliculă este și el un personaj ciudat, guvernat de propriile legi, ba mai mult, o fire autodistrugătoare, un caracter solid ca roca, dar în această categorie este total opusul personajului lui O’Toole. Este protagonistul ideal pentru o dramă, este un caracter cu o voință extraordinar de puternică care își urmărește conștient scopul, al cărui caracter se dezvoltă. Această descriere se potrivește perfect cu personajul excentric, aproape nebun, al lui Lawrence, dar nu se prea potrivește cu cel al lui Jivago. La început amândoi sunt sensibili și pacifiști, eroi aproape feminini, dar diferența este că Lawrence prinde gustul uciderii și se transformă într-un general nemilos în urma căruia nu rămân prizonieri, în timp ce personalitatea lui Jivago nu este schimbată nici măcar de revoluția din Rusia. Primul este un profet autoproclamat, cel de-al doilea este introvertit. El nu este ucigaș, el este medic, dar chiar și așa, se dedică pasiunii sale inocente, poezia, și astfel, în contrast cu personajul lui O’Toole nu se transformă în legendă; rămâne un artist recunoscut post-mortem (totodată portavoce pentru scriitor, pentru Pasternak).

După părerea lui Sharif, Lean a încercat să redea lirismul personajului principal și al filmului cu ajutorul mijloacelor filmografice, astfel a experimentat cu scene poetice. A reușit acest lucru nu doar prin metafore de imagine geniale ci și prin faptul că a narat toată povestea prin prisma protagonistului și astfel a descris universul acesteia. Jivago apare în mai toate scenele, dar niciunul nu îl are pe el în centrul acțiunii. Când, în mod excepțional, încearcă să acționeze, nu reușește, de exemplu, la sfârșitul filmului o zărește pe stradă pe muza lui, pe care nu o văzuse de foarte mulți ani (nu vedem de aproape fața femeii, așa cum nu o vede nici protagonistul), dar niciodată nu o ajunge din urmă. Filmul Lawrence al Arabiei cercetează fața adevărată al unui personaj enigmatic real, ajuns caracter mitic; în schimb, în pelicula Doctor Jivago, protagonistul nu reprezintă istoria enigmatică, doar o povestește, fapt ce este cu atât mai adecvat, cu cât este vorba despre un personaj fictiv.

În contrast cu personajul hiperactiv al lui O’Toole, Jivago este cel mai pasiv erou de cinema al tuturor timpurilor. Cea mai importantă caracteristică a sa ca și poet este aceea că găsește frumosul în orice lucru banal (deoarece este medic, în scena de deschidere folosește un microscop), astfel încât Sharif și personajul interpretat de el sunt doar niște observatori în întreg filmul. În timp ce Lawrence era un fanatic în concepția lui Lean, Jivago era un intelectual, un artist. Lawrence al Arabiei este povestea un revoluționar, dar Doctor Jivago nu este povestea unui extremist, din contră, este povestea unui individ moderat, individualist, un oponent pașnic, care este neputincios în fața valurilor istoriei și în locul căruia devin radicali toți ceilalți (căci este vorba despre revoluția din Rusia). Se pot înțelege multe din faptul că personalitatea fiecărui personaj secundar trece printr-un salt evolutiv vizibil, doar Jivago rămâne neschimbat. Aici de exemplu Pasha este cel care trece prin cea mai mare schimbare, ca și Lawrence din film, adică din idealist se transformă într-un general temut, numit acum Strelnikov. Astfel Sharif este de fapt alterego-ul lui Lean, care apare de această dată ca un auteur de film artistic; filmul de fapt se concentrează mai mult pe personajele secundare decât pe Jivago. Deci în mod ironic, cel mai important rol principal al lui Sharif nici nu a fost un adevărat rol principal. Conform spuselor actorului, era aproape să facă o cădere nervoasă în timpul filmărilor, deoarece se simțea inutil în cel mai important rol al vieții sale. Lean a lucrat enorm de mult cu ceilalți actori la modelarea acelor personaje, iar la sfărșitul respectivei zile de filmări, când scenele cel mai importante au fost deja filmate, a întors camera către Sharif și l-a rugat doar să reacționeze la ce a văzut în respectiva zi, dar să nu prea exagereze. Astfel că în timpul producției toată lumea i-a lăudat pe ceilalți actori. După părerea lui Sharif, Lean de-a dreptul îi ura pe actori și munca cu ei, și tocmai din această cauză a vrut un actor străin pentru rolul principal, pentru că nu-i putea suferi pe starurile neastâmpărate și nu ar fi reușit să facă un actor britanic sau american să se supună voinței sale. Însuși Lean a ajuns să se comporte aproape ca un dictator la filmări, care l-a asuprit pe Sharif, tocmai cum l-a asuprit sistemul sovietic pe Jivago.

Acest film a putut deveni marele rol al lui Sharif pentru că a avut ocazia să interpreteze același rol de personaj masculin romantic, ca în filmele sale egiptene. Degeaba a avut rolul de arab în Lawrence al Arabiei, filmul a fost unul masculin, de aventuri, fără femei, în schimb Doctor Jivago a fost un film care le-a impresionat mai mult pe femei. Nici nu este de mirare, căci acest film este unul romantic prin esență, este replica lui Lean la Pe aripile vântului, doar că războiul civil american a fost înlocuit cu revoluția din Rusia. Rolurile lui Sharif se potriveau de minune și cu evoluția carierei sale, căci în timp ce în Lawrence al Arabiei interpreta un băștinaș pe cale de civilizare, aici deja reprezenta clasa socială de sus a Rusiei. Acum cucerea nu cu exotismul lui, ci cu rafinamentul. Când Sharif și-a exprimat nemulțumirea că nu are altceva de lucru la filmări decât să reacționeze sau să nu reacționeze, Lean l-a liniștit spunându-i că dacă filmul avea să fie un succes, până la urmă toată lumea își va aduce aminte doar de el; și a avut dreptate. Pe deasupra, actorul a avut posibilitatea să-și arate abilitățile și în acest rol pasiv, este de ajuns să-i urmărim expresia feței, de exemplu când Lean nu ilustrează în mod explicit un masacru sângeros, arătându-l, ci doar prin reacția lui Sharif.

De la Arnstein până la monsieur Ibrahim

După aceasta Sharif a interpretat naziști (The Night of the Generals / Noaptea generalilor, r. Anatole Litvak, 1967), prinț austriac (Mayerling, r. Terence Young, 1968), Che Guevara (Che!, r. Richard Fleischer, 1969), un mexican într-un western (Mackennas Gold / Aurul lui Mackenna, r. J. Lee Thompson, 1969), dar niciunul dintre personajele acestea nu a fost mai apropiat de el, decât personajul principal masculin din Funny Girl (r. William Wyler, 1968). Este adevărat că arab fiind, a interpretat rolul unui evreu, dar în afară de acest aspect, Arnstein este însuși Sharif, deoarece și actorului i-au plăcut hobbyurile bărbătești în genul jocului de cârți și al curselor de cai. Nemaivorbind de faptul că în timpul filmării acestui musical romantic a început o idilă neverosimilă cu Barbra Streisand, fapt ce a cauzat scandal în Egipt. Funny Girl este o piesă neobișnuită în istoria filmului american și datorită faptului că ilustrează în mod deschis identitatea evreilor, adică Sharif, și de data aceasta a primit un rol mare datorită unei opere neobișnuite, considerată corp străin în cultura filmografică locală. La fel ca Arnstein, care spre finalul filmului are parte doar de pierderi, și cariera lui Sharif a început să intre în declin. Doctor Jivago i-a adus și avantaje și dezavantaje carierei sale, căci a avut parte de o soartă similară cu cea a lui Marc Hamill: a fost într-atâta identificat cu Jivago că acest fapt a fost egal cu o etichetare capabilă să-i distrugă cariera.

După ce demult nu mai era cotat ca un actor leader de piață, a apărut în roluri minore, a jucat în Al 13-lea războinic (The 13th Warrior, r. John McTiernan, 1999), alături de un alt străin renumit, Antonio Banderas, a interpretat rolul unui șeic în filmul Hidalgo și oceanul de foc  (Hidalgo, r. Joe Johnston, 2004), care se petrece în lumea arabă și el a fost naratorul filmului 10.000 î. Chr (10,000 BC, r. Roland Emmerich, 2008).

Dar a avut norocul să primească un rol de premiu: a primit premiul César pentru rolul principal din pelicula Domnul Ibrahim și florile Coranului – în care actorul, care trăia deja la Paris și vorbea franțuzește, interpretează rolul unui arab bătrân, proprietar de magazin. Și de această dată a primit un rol mare într-un film ce descrie minoritățile, deoarece această operă are în centrul acțiunii relația mentor – discipol dintre un băiat evreu din Paris și septuagenarul musulman. Inclusiv figura bătrânului proprietar este apropiat de Sharif, în vârstă de șaptezeci și ceva de ani, care, spre sfârșitul vieții lui nu mai interesa pe nimeni, și deși nu s-a retras din actorie, în ultimii ani doar moartea l-a mai făcut să apară la știri.

Christopher Lee, care a decedat și el cu câteva luni în urmă – un actor văzut ca și străin, și parțial de origine străină –, a apărut doar în roluri de antagoniști și anti-eroi; în contrast, Sharif a reușit să obțină roluri de protagoniști în lumea filmului din vest, chiar dacă erau în principal figuri istorice sau roluri în filme cu costume. A fost mai cosmopolit, s-a adaptat mai ușor, probabil pentru că, în calitatea lui de hazardeur din Orientul apropiat, a dorit să cucerească vestul.