Dacă spațiul e dat, te poți juca doar cu timpul. Einstein probabil nu ar fi de acord, dar în capul lui Reed Hastings cu siguranță că s-a înfiripat această idee, când și-a dus caseta video împrumutată înapoi la magazinul de la colț și a fost taxat cu 40 de dolari pentru că a ținut filmul Apollo 13 peste termenul de împrumut.
Ideea a fost apoi urmată de acțiune și împreună cu Marc Randolph au creat compania NetFlix în 1997. Firma, care la ora aceea avea 30 de angajați, era de fapt un magazin de împrumutat casete video cu livrare la domiciliu după modelul tradițional, adică era percepută o taxă per casetă împrumutată, doar că taxa de întârziere a fost scoasă din ecuație. Oamenii au prins repede gustul noii mode, compania și-a luat avânt rapid. Deși primul an cu profit a fost anunțat în 2003, valoarea companiei Netflix, care a pornit cu un capital de câteva milioane, a fost aproximată la 50 de milioane de dolari în 2000. Acesta a fost doar începutul, Hastings în curând a schimbat strategia și a transformat închirierea de filme într-un serviciu pe bază de abonament, care, cu mici întreruperi, în 2005 număra deja un milion de DVD-uri pe zi. Între timp, cu răspândirea acoperirii cu internet broadband, și atenția companiei s-a orientat în această direcție. Cu toate că nici nu le-a trecut prin cap să renunțe la sistemul de închiriere prin poștă, dar dacă tehnologia le-a permis, de ce să nu fi încercat atragerea unor clienți noi, cărora li se părea o soluție mai comodă să-și urmărească serialul preferat pe internet în loc să piardă timpul cu manevrarea unor aparate.
Bineînțeles, colecția de titluri ce era disponibilă în acest format era mult mai modestă, deci ca să nu fie nevoiți să o ia de la zero, clienții deja existenți au putut beneficia de noul serviciu gratuit sau în măsura abonamentului lor, dar cu timpul cele două subtipuri ale afacerii au putut fi separate total. Totodată și titlurile disponibile s-au înmulțit, deoarece azi clienții au la dispoziție o listă cu titluri din cataloagele aproape tuturor marilor studiouri hollywoodiene precum și a câtorva distribuitori mai mici; în această listă și-au găsit loc atât clasicii cât și producții mai recente. Repertoriul de aproape o sută de mii de filme și seriale este în sine un factor important pentru oamenii să considere Netflix un canal de televiziune alternativ, care le-a adus nu doar libertatea editării programelor, la o treime din prețul abonamentelor de cablu tradiționale, dar le-a și economisit timp.
Pentru că degeaba am ajuns la nivelul acela când fiecare și-a găsit canalul de televiziune potrivit cu gusturile, interesele, viziunea proprie asupra lumii chiar și cu principiile religioase, dacă trebuie să ne adaptăm programului, ba mai mult, în cele mai multe cazuri nu putem urmări programul decât întrerupt de pauze publicitare. Bineînțeles, în ziua de azi, aproape toate canalele au și o platformă online, unde programele deja difuzate sunt disponibile, și cu aparatele de înregistrare cumpărate sau închiriate de la companiile de televiziune prin cablu aceste neplăceri pot fi înlăturate, dar Netflix oferă o alternativă mai simplă, fără taxe în plus. Alternativă, dar nu substitut. Evident, cine dorește să vadă cel mai nou episod din Urzeala tronurilor trebuie în continuare să dea pe canalul HBO și cel mai nou episod din CSI – Crime și investigații se găsește la CBS, dar cifrele arată că (în al doilea trimestru din 2014 au avut un profit de 1,1 miliarde de dolari, aproape cât mai sus-menționatul HBO, din abonamente) publicul a descoperit posibilitatea ascunsă; iar reacția canalelor de televiziune tradiționale, care și-au îmbogățit oferta cu conținut online – nemaivorbind de concurența ce a apărut între timp – a dovedit că Netflix a făcut valuri în apa stătută a televiziunii.
Bineînțeles scopul final al Netflix nu putea fi să pună la dispoziția clienților filme și seriale care au fost deja difuzate; compania a fost nevoită să fie atentă să pluseze materialul considerabil adus cu conținut original, exclusiv și de producție proprie, fapt prin care au rescris regulile divertismentului american de multă vreme legate de glie/împământenite. „Canalul” a cochetat cu producția de filme destul de devreme, din 2006, în primul rând susținând ( și producând) filme independente, astfel deschizând noi porți în fața sferei independente. Să ne gândim numai la faptul că producțiile mai mici întâmpină probleme cu modelul de distribuire tradițional și în condițiile în care datorită internetului își pot vesti existența mai multor oameni, deoarece sunt mult mai puțini aceia care la casele de bilete ale cinematografelor sau la cumpărarea unui DVD aleg în mod conștient aceste producții. În schimb, dacă în cadrul unui abonament, aceste filme sunt oferite laolaltă cu multe altele, își asumă mult mai puține riscuri alegând câte un film mai puțin cunoscut. Pe deasupra, Netflix a dezvoltat un sistem de oferte care este folosit cu regularitate de aproape trei sferturi dintre abonați, cu ajutorul căruia fiecare film își poate găsi publicul ideal pentru el.
Cu toate că la sfârșitul anilor 2000 departamentul de producție de filme pe numele Red Envelope Entertainment a fost închis, pentru a evita mustrările venite de la partenerii care ofereau filmele ce practic stau la baza Netflix din cauza incompatibilității, compania nu a renunțat nici în ziua de azi la distribuirea filmelor de prima mână și au făcut acest lucru chiar cu succes: anul acesta au obținut o nominalizare la Oscar pentru al treilea documentar, Virunga, care are în centrul acțiunii niște activiști ce rămân să protejeze populația de gorile de munte ce este pe cale de dispariție în ciuda războiului civil ce a cuprins țara (notă: înainte au avut nominalizare cu documentarul The Squad , iar pelicula The Lady in Number 6, care prezintă cea mai bătrână pianistă în vârstă de 109 ani a și câștigat premiul în categoria scurtmetraje).
În 2011, cam târziu față de filme, a început și producția de seriale proprii, care pe de o parte a dat naștere la un model nou, pe de altă parte și-a dovedit dreptul la existență atât în cadru profesional cât și în rândul publicului. Dintre acestea o primă producție ar fi House of Cards, serial semnat de David Fincher și Kevin Spacey, îndrăgit atât de critici cât și de abonați. Pe deasupra acesta a fost primul serial care a adunat o mulțime de nominalizări și premii Emmy, care nu a fost serial tradițional. Acest trend a fost apoi continuat de dramedia despre închisoarea pentru femei, Orange is the New Black,serial realizat de asemenea sub egida Netflix. Din punctul de vedere al publicului noutatea a fost că nu a fost nevoie să aștepte luni în șir până la finalul sezonului, deoarece aici au avut la dispoziție întregul sezon dintr-odată, pe care apoi l-au putut devora (binge watching) în două zile, pe deasupra oricând și oriunde și-au dorit ei (Netflix fiind disponibil și pe laptop, pe tablete și chiar și pe telefoanele deștepte). Bineînțeles că noul model a deschis perspective noi atât din punctul de vedere al producătorului cât și din punctul de vedere al receptorului. În primul rând, cu sau fără pauză publicitară, la televiziune a fost nevoie să se încadreze în limita tradițională de timp de 30 sau 60 de minute. Pe Netflix această barieră a dispărut, se putea cuprinde într-un episod cât era nevoie din punctul de vedere al narativei, nimic nu îi obligă pe producători să facă întotdeauna episoade de aceeași lungime. În al doilea rând nu sunt nevoiți să se gândească la câte un moment de suspans pentru sfârșitul fiecărui episod, deoarece telespectatorii puteau imediat să continue cu următorul episod, ba mai mult, nimeni nu trebuia să își facă griji că în mijlocul sezonului serialul va fi scos din grila canalului de televiziune. Acest din urmă detaliu nu a fost descoperit de Netflix (serialele de pe canalele de televiziune prin cablu sau cele premium toate funcționau așa), dar comanda de serialele fără a cere un episod-pilot a fost introdusă pentru prima dată de ei. Din punct de vedere al dramaturgiei și acest lucru a dus la crearea unei situații noi, deoarece producătorii nu cu un singur episod trebuiau să dovedească faptul că ideea lor va face față exigențelor publicului.
În schimb 2013 a adus o altă noutate. Serialul Fox, Situație de criză (Arrested Development), care înainte și-a adunat o tabără de fani entuziasmați a fost scos din grila canalului datorită ratingului slab, dar Netflix a văzut șansa resuscitării serialului; la fel a făcut și în cazul a două animații Cartoon Networks (The Problem Solverz și Star Wars: Războiul Clonelor) a unui serial AMC (The Killing) și a unui serial Showcase (Trailer Park Boys), producții care poate nu au rezistat la presiunea că au fost nevoite să aibă o performanță deosebită față de concurență într-o anumită perioadă, în schimb și-au construit în jurul lor o bază stabilă, pentru care merită continuate în afara mediului de concurență tradițional.
Astfel am și ajuns la 2015 când Netflix devenise unul dintre participanții industriei de divertisment cu cea mai dinamică dezvoltare, pătrunzând pe piață în numeroase țări [despre extinderea și pe piața din România nu este vorba, dar speculanții speră că, asemenea pieței din Franța, va intra împreună cu Orange și se va deschide și pentru telespectatorii din Ardeal – n.r.]. Bineînțeles că un model ce funcționează bine nu poate să rămână fără concurență, Netflix are deja doi concurenți destul de mari. Deși Hulu nu are o gamă de filme atât de variată, multora li se pare atractiv faptul că o parte dintre cele mai noi episoade ale serialelor sunt disponibile chiar după prima difuzare, totuși producțiile proprii nu au reușit să aibă un succes răsunător. Din acest punct de vedere Amazon Prime este un jucător mult mai periculos, pe de o parte are o bază financiară solidă, pe de altă parte serialele producții proprii și-au făcut deja intrarea în elită (de exemplu comedia Transparent a câștigat nu demult premiul cel mare de la Golden Globe), ba mai mult, și ei au reușit să achiziționeze niște nume mari (următorul serial va fi produs de Woody Allen).
Totuși, nu trebuie să ne facem griji nici pentru Netflix, deoarece anul acesta apare prima producție din colaborarea cu Marvel (Daredevil), ceea ce în ultima vreme pare să fie o afacere cu succes garantat, urmat mai apoi de alte trei adaptări după benzi desenate (Jessica Jones, Iron Fist și Luke Cage) care se vor întâlni într-un miniserial, The Defenders, creat după modelul Avengers – Răzbunătorii.Tot anul acesta debutează nou comedie semnată de producătorul serialului Prieteneii tăi, cu Lily Tomlin și Jane Fonda în rolurile principale; dar compania care azi are o bază mult mai solidă și-a resuscitat activitatea de producție de filme; în cadrul acesteia prima peliculă va fi continuarea filmului Tigru și dragon, dar s-a semnat deja contractul și cu Adam Sandler pentru alte patru filme. Și cine știe, dacă se continuă în acest ritm, poate până în 2025 se va adeveri previziunea unuia dintre fondatorii Netflix și toate canalele de televiziune vor adopta modelul lor.
