De ce Germania şi China au dominat Berlinala

Festivalul Internațional de Film de la Berlin, 6-16 februarie 2014

Partea bună a celei de-a a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin: nivelul Competiţiei a fost mai ridicat decât în anii trecuţi. Partea proastă: s-a dovedit, din nou, că filmele din selecţia oficială şi din palmaresul juriului sunt decise şi pe baza unor criterii extraestetice, legate de interesele financiare ale mai-marilor industriei cinematografice.



Deutschland über alles

Parcă mai mult ca niciodată, Germania a fost ţara privilegiată a Berlinalei. În selecţia oficială, cuprinzând filmele care au concurat pentru Ursul de Aur şi Urşii de Argint, dar şi cele außer Konkurrenz (adică hors compétition), printre cele 23 de titluri au intrat 12 producţii şi coproducţii germane (dintre care patru au avutparticipare exclusivă sau majoritară germană).

De exemplu, trei coproducţii importante, dintre care una premiată (The Grand Budapest Hotel de Wes Anderson), iar celelalte două rămaseîn afara concursului (The Monuments Men de George Clooney şi La Belle et la Bête de Christophe Gans), au fost filmate (şi) în legendarele studiouri Babelsberg de lângă Berlin.Iar două dintre celelalte coproducţii din Competiţie (ambele semnate de cineaşti originari din Argentina), La Tercera orilla (The Third Side of the River) de Celina Murga şi Historia del miedo (History of Fear) de Benjamin Naishtat, au primit finanţare prin World Cinema Fund-ul din cadrul Berlinalei, lafel ca un film din secţiunea „Panorama” (Kuzu / The Lamb al turcului Kutluğ Ataman) şi altul din „Forum” (Chilla / 40 Days of Silence al uzbecăi Saodat Ismailova). Am putea conchide că, dacă filmezi la studiourile Babelsbergsau dacă eşti subvenţionat prin World Cinema Fund, şansele filmului tău de a fi selecţionat la Berlinală cresc substanţial.

Dacă ţinem cont şi de filmele din celelalte secţiuni ale Festivalului, ajungem la un total impresionant: 69 de producţii şi coproducţii germane, de toate genurile, au fost incluse în programul Berlinalei (care cuprinde anual aproape 400 de filme). Dintre filmele selecţionate în Competiţie, două s-au numărat şi printre câştigătorii premiilor principale: regizorul Dietrich Brüggemannşi sora sa, Anna Brüggemann, au obţinut Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu, cu Kreuzweg (Stations of the Cross), o tulburătoare dramă de maturizare cu substrat religios, în timp ce Marele premiu al juriului (primul Urs de Argint din palmares) a ajuns la deja amintitul The Grand Budapest Hotel, un fascinant film purtând amprenta inconfundabilă a americanului Wes Anderson.

No trouble with business in Big China

Republica Populară Chineză reprezintă, după SUA, a doua piaţă de film a lumii, atingând în 2013, conform The Hollywood Reporter, un box office total de 3,57 miliarde de dolari, cu 27% mai mare faţă de anul precedent; dacă va păstra ritmul, China va trece pe primul loc până în 2020, estimează specialiştii. Aceeaşi prestigioasă publicaţie americană prevestea recent o creştere a cotei de producţii străine (în primul rând hollywoodiene) acceptate spre difuzare de către protecţionistul guvern chinez (de la 34 de titluri, limita convenită în 2012, la 44), însă un oficialal Administraţiei de Stat pentru Presă, Publicaţii, Radio, Film şi Televiziune a negat ulterior informaţia, cel puţin în ceea ce priveşte anul în curs. Şi, după triumful de la Berlinală şi anunţatul tratat de cooperare dintre China şi India (o altă piaţă uriaşă, însă mult mai deschisă, care beneficiază deja de acorduri similare cu ţări precum Franţa, Germania sau Marea Britanie), nu ar fi de mirare ca la ediţiile viitoare ale Festivalului să putem vedea în Competiţie, de pildă, coproducţii chinezo-germane. Pe scurt, Republica Populară Chineză reprezintă în momentul actual o ţară cu un potenţial comercial imens pentru marii jucători ai industriei cinematografice mondiale.

În aceste condiţii, nu ar trebui să ne mire faptul că trei filme chinezeşti au fost selecţionate anul acesta în Competiţia Berlinalei: Bai ri yan huo (Black Coal, Thin Ice) de Diao Yinan, Tui na (Blind Massage) de Lou Ye şi Wu ren qu (No Man’s Land) de Ning Hao. Mai mult, primele două au intrat şi în palmares. Noir-ul lui Diao Yinan a primit chiar râvnitul Urs de Aur (performanţă reuşită anterior doar de trei filme din această ţară, cel mai recent în 2007), iar actorul său principal Liao Fan, interpretul unui fost detectiv, care se îndrăgosteşte de suspecta unei serii de crime misterioase, a devenit primul chinez distins cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor.În plus, operatorul Yeng Jian a obţinut un Urs de Argint pentru excelenta imagine, care ne poartă în lumea celor lipsiţi de vedere,dinfilmul regizat de Lou Ye, adaptare după popularul roman omonim de Bi Feiyu.

Diao Yinan: Bai ri yan huo / Black Coal, Thin Ice

Un alt cineast chinez cunoscut, He Ping, a descris pe bună dreptate Berlinala ca „prima fereastră şi platformă internaţională pentru filmele chinezeşti care au ieşit din ţară după Revoluţia Culturală”, iar Zhou Tiedong, preşedintele Agenţiei pentru Promovarea Internaţională a Filmului Chinezesc, a scris pe blogul său că „deceniul Chinei” de-abia a început. Totuşi, trebuie spus că toate trei filmele din Competiţia de la Berlin vorbesc despre problemele vieţii provinciale din China de azi, ceea ce nu le face prea agreabile pentru cenzorii naţionali. Dar, atunci când vine vremea să se bucure de reuşite, precum cele de la Berlin, şi să-şi asume merite, oficialităţile cinematografiei chineze nu au ezitări.

Filmele japoneze sunt şi ele de mult timp în graţiile selecţionerilor Berlinalei, iar veteranul cineast nipon Yoji Yamada a intrat de multe ori în Competiţie. Anul acesta, drama sa psihologică Chiisai ouchi, cu acţiunea plasată în anii 1940, i-a adus interpretei Haru Kuroki Ursul de Argint pentru Cea mai bună actriţă. Un nou succes, aşadar, pentru cinematografiile asiatice, în căutare foarte apreciate în festivalurile importante.

Berlin vs. Cannes

Berlinala, care precede cu trei luni cel mai însemnat festival de film din lume, cel de la Cannes, are în industrie o imagine nu tocmai favorabilă, aceea de refugiu al marilor refuzaţi de pe Croazetă: afli că eşti respins la Cannes, dai fuga la Berlin! Asta deşi festivalul german nu este decât cu patru ani mai tânăr decât „confratele” francez, beneficiază acum de un buget puţin mai mare decât cel al Cannes-ului (22 de milioane de euro, faţă de aproximativ 20) şi se mândreşte că este cel mai mare „festival al publicului” din lume (ediţia a 64-a a bătut un nou record de bilete vândute: 330 000). Din păcate, necesitatea de a nu pierde din audienţă determină un echilibru instabil, inclusiv în selecţia oficială, între producţiile cu merite artistice, semnate de mari cineaşti, şi cele cu impact comercial, de şi cu staruri. Ca atare, este foarte greu de identificat o linie generală a Festivalului, iar agenda sa politică, mult timp scoasă în prim-plan, lasă loc tot mai mult, după cum sugeram mai sus, unei agende economice.

Lars von Trier - Berlinale 2014

Anul acesta, marii cumpărători şi vânzători din industrie, sosiţi în capitala germană special pentru European Film Market, s-au declaraţi dezamăgiţi de numărul mic al titlurilor atractive, cu potenţial ridicat, şi nerăbdători să meargă la Marché du Film. Se pare că Berlinala mai are mult, atât artistic, cât şi comercial, până să reuşească să se impună în faţa Cannes-ului.

Vârste și premii

La ediţia a 64-a, cel mai vârstnic cineast intrat în selecţia oficială a fost Alain Resnais (92 de ani), iar cel mai tânăr, debutantul Benjamin Naishtat (28 de ani). Suprinzător (dar nu şi pentru admiratorii săi), nonagenarul cineast francez a câştigat, cu Aimer, boire et chanter (adaptare după piesa Life of Rileya dramaturgului britanic Alan Ayckbourn, foarte apreciat de Resnais), atât Premiul FIPRESCI, acordat de juriul criticilor, cât şi Premiul Alfred Bauer, decernat de juriul principal pentru un „lungmetraj care deschide noi perspective.”

Alain Resnais - Berlinale 2014

Un al doilea cineast american intrat în palmaresul acestei ediţii a fost tot un texan, Richard Linklater, cu Boyhood, un film absolut senzaţional, pentru care s-a lucrat 12 ani, în mare cu aceeaşi distribuţie şi aceeaşi echipă, şi care izbuteşte să ne prezinte convingător nu doar o „felie”, ci o ditamai „halcă” din viaţa personajelor (şi din evoluţia actorilor). Pentru mulţi comentatori, filmul lui Linklater ar fi meritat marele trofeu, însă în ultima perioadă cineaştii americani nu au mai cucerit Ursul de Aur (ultimul a fost, în 2000, PaulThomas Anderson cu remarcabilul Magnolia), iar Boyhood fusese selecţionat şi la Sundance, la Berlin fiind preferate premierele mondiale.

Apreciate, dar nepremiate, au mai fost, dintre filmele Competiţiei, ’71, impresionantul debut al lui Yann Demange (născut în Franţa, dar stabilit în Anglia), Aloft al Claudiei Llosa (cineasta născută în Peru, nepoată a renumitului scriitor Mario Vargas Llosa, primise Ursul de Aur pentru filmul ei anterior, La Teta asustada / The Milk of Sorrow), Jack al germanului Edward Berger, comedia Kraftidioten (o nouă colaborare reuşită între regizorul norvegian Hans Petter Moland şi actorul suedez Stellan Skarsgård) sau deja menţionatul coming-of-age al Celinei Murga (un film recomandat de însuşi Martin Scorsese, prezent şi el la Berlin cu un documentar work-in-progress).

Claudia Llosa, Jennifer Connelly, Cillian Murphy, Melanie Laurent

Dintre filmele din secţiunea „Panorama”, au atras atenţia producţia americană The Better Angels de A. J. Edwards (debutant ca regizor, dar vechi colaborator al lui Terrence Malick), coproducţia norvegiano-olandeză Blind de Eskil Vogt (premiată cu Label Europa Cinemas), coproducţia britanico-irlandeză Calvary de John Michael McDonagh, Difret al etiopianului Zeresenay Berhane Mehari (film distins cu Premiul Publicului), Güeros al mexicanului Alonso Ruizpalacios (Premiul pentru Cel mai bun debut al Berlinalei), Hoje eu quero voltar sozinho / The Way He Looks al brazilianului Daniel Ribeiro (Premiul FIPRESCI al acestei secţiuni) şi Love is Strange al americanului Ira Sachs.

Daniel Ribeiro: Hoje eu quero voltar sozinho / The Way He Looks

În fine, un film care ar fi meritat să intre în Competiţie, dar a fost prezentat în cadrul programului „Berlinale Special”, este Diplomatie / Diplomacy, coproducţie franco-germană semnată de un alt cineast cunoscut, Volker Schlöndorff. Este vorba despre o adaptare după piesa de succes a lui Cyril Gély, care aduce pe ecran o înfruntare între doi mari actori francezi: Niels Arestrup şi André Dussollier (interpret principal în două filme din secţiunea oficială, Aimer, boire et chanter şi La Belle et la Bête). În concluzie, Berlinala rămâne un festival în care, dacă ştii să cauţi, poţi fi plăcut surprins atât de debutanţi, cât şi de veterani.