Cui i se adresează filmul Din grozăviile lumii (Világrém)?

Sănătatea naţiunii

Pentru a putea analiza filmul Din grozăviile lumii (Világrém) din punctul de vedere al istoriei sociale, trebuie să încercăm că delimităm anumite contexte şi arii de interpretare, sesizabile, în jurul filmului. Tocmai de aceea, aş începe această analiză prin observarea modificărilor survenite în sfera medicală şi aş dori să explorez tendinţe medicale cunoscute în Europa, respectiv modificările structurale locale de după Primul Război Mondial, care au dus la nevoia realizării acestui film şi locul acestei creaţii printre campaniile pentru sănătate din Transilvania.

Începând cu secolul al XIX-lea, a început să se schimbe concepţia generală despre vindecare şi atitudinea faţă de boli: a devenit din ce în ce mai generalizată pretenţia ca medicii să controleze toate domeniile vieţii, discursul medical despre igienă dobândind din ce în ce mai multă popularitate în întreaga Europă. După Primul Război Mondial, sănătatea populaţiei şi integritatea corporală biologică a poporului a dus la o serie de programe de reformă în Europa. Şi în România, în noul stat naţional, sănătatea naţiunii a deţinut o importanţă de excepţie: au fost înfiinţate o serie de instituţii medicale, medicii făceau parte din comitete administrative din diferite domenii, în echipele de redacţie ale organelor de presa etc. Pe baza istoriografiei vremii, se pare că aceste reforme erau mult mai puternice în Transilvania, decât în alte părţi ale ţării. Acest proces exhaustiv de medicalizare se afla în strânsă legătură cu viziunea eugenică, la modă în epocă, care activa pentru crearea unei comunităţi naţionale cu o sănătate de fier.

Liderul instituţionalizării medicinii şi totodată promotorul eugenismului în Transilvania după Primul Război Mondial a fost Iuliu Moldovan (1882–1966), profesor la universitatea de medicină din Cluj. Din perspectiva lui Moldovan, eugenismul din România a trebuit să se focalizeze, în special, asupra factorilor genetici şi abia apoi, asupra influenţelor mediului fizico-social. Una din principalele direcţii din viziunea eugenică a lui Moldovan, simpatizant al lui Galton, a fost reprezentată de protejarea corpului naţiunii de bolile cu transmitere sexuală şi alte infecţii. Secţia medicală şi de biopolitică din cadrul Astra, condusă întâmplător de acelaşi Iuliu Moldovan, a avut un rol important în informarea maselor, asumându-şi totodată popularizarea eugenismului şi a biologiei naţionale, lansând acţiuni de popularizare a medicinii în satele româneşti din Transilvania. Întrucât unul din scopurile vădite ale eugenismului a fost creşterea procentului de copiii născuţi sănătoşi şi sănătatea copiilor, care reprezentau viitorul naţiunii, imaginea corpului uman în acest demers şi în discursul din jurul acestuia se afla în strânsă legătură cu fertilitatea, ducând la cele mai serioase experimente prin care se încerca influenţarea şi controlarea sexualităţii feminine. Aşa a devenit lupta împotriva sifilisului şi a prostituţiei, simbol al gândirii medicale ale vremii.

Sifilisul a fost o boală comună după război. Combaterea acestuia în Transilvania şi în România nu s-a văzut doar la nivelul instituţiilor medicale, ci a ajuns la toate straturile sociale. Să amintim doar unul din nenumăratele exemple: la ordinul Inspectoratului de Sănătate al judeţului Cluj, Spitalul pentru femei din Cluj a trebuit să organizeze campanii periodice de informare între anii 1921 – 1926, împotriva „bolilor sociale” (adică a bolilor cu transmitere sexuală şi alcoolism), aceste campanii fiind adesea însoţite de sondaje. În 1923, a fost introdus controlul periodic şi sistematic pentru bolile cu transmitere sexuală, la servitoare, pentru ca să poată filtra acea categorie care, din punctul lor de vedere, „contribuia în modul cel mai semnificativ la prostituţia secretă” şi prin tratarea obligatorie a acestora s-ar fi putut anihila „acele focare de infecţie pe care le reprezenta această clasă socială”¹. S-a introdus controlul medical periodic pentru muncitorii din fabrici, elevi şi studenţi, putând, de asemenea, să ajungă să mobilizeze şi alte clase sociale prin intelectualii informatori: medicii şi moaşele de la ţară trebuiau să ofere informaţii autorităţilor despre bolnavii din zona rurală, mobilizând, cu alte cuvinte, pe toată lumea.

Medicina şi eugenismul, cu care se afla în strânsă legătură, luptau în modul cel mai vizibil cu medicina populară, atacând şi încercând să rescrie imaginea pe care o avea poporul despre sănătate şi practicile de prevenţie din popor. Dintre boli, şi-a stabilit ca ţintă problema bolilor cu transmitere sexuală, care puneau în pericol cel mai mult, după părerea lor, naşterea unor urmaşi sănătoşi. În ceea ce priveşte sifilisul, tratamentul cu mercur era încă cel mai larg răspândit în Transilvania în perioada respectivă, despre care se descoperise în zadar că nu doar că este ineficient, ci rezultatele celor mai noi cercetări de după război au arătat că este şi nociv, totuşi aceste informaţii nu au reuşit să ajungă la populaţie. Tratamentul cu mercur sub formă de unguent era probabil mai puţin periculos, însă aplicat fără supraveghere medicală şi acesta implica anumite riscuri.

„Prostituatele secrete (Titkos prostituáltak)” în studioul lui Janovics

Inspectoratul Român pentru Sănătate a comandat filmele mute care aveau ca scop prezentarea pe scară largă, în scop educativ, a nenorocirilor sau a grozăviilor lumii, adică a bolilor cu transmitere sexuală, de la Fabrica de film Transylvania a lui Janovics Jenő. Personajele (Baróti Erzsi Poór Lili, Fekete Mihály, Szakács Andor) erau actori la teatrul maghiar din Cluj, însă în film au jucat şi neprofesionişti, medici, ţărani, ba chiar şi pacienţi din spitale. Consultantul de specialitate a fost profesorul Constantin Levaditi, care, după război, s-a întors de la Paris la Cluj. Levaditi şi-a realizat experimentele inframicrobiologice la institutul Pasteur din Paris şi, printre altele, tratamentul cu bismut al sifilisului a fost introdus în întreaga Europă pe baza rezultatelor sale. Scenariul a fost scris împreună cu dramaturgul clujean contemporan, Gyalui Jenő. Fie că este o coincidenţă sau nu, merită totuşi să luăm în considerare la analizarea condiţiilor în care s-a realizat filmul că mediul medical fusese important şi în viaţa personală a lui Gyalui (în tinereţe, frecventase facultatea de medicină), acesta fiind prezent în scenariile lui Gyalui, medicul fiind personajul principal, vădit al acţiunii.

Filmul a fost într-adevăr unic în producţia cinematografică transilvăneană. Deşi s-a mai încercat realizarea unor asemenea filme cu scop informativ în domeniul sănătăţii şi anterior, acesta a fost totuşi primul film pe care l-au putut viziona mase întregi de oameni, fiind proiectat în toate marile localităţi din Transilvania. În timpul Primului Război Mondial, filmul Contagiunea (A métely) a fost realizat în regia lui Fekete Mihály, cu scenariul scris de Gyalui, având acelaşi scop informativ, în domeniul sănătăţii, fiind sprijinit de guvernul ungar şi prezentat în premieră în februarie 1919, în care acţiunea se concentrează în jurul infectării cu sifilis şi a figurii profetice a medicului.

Nu cunoaştem răspunsul la întrebarea de ce s-a scris un nou scenariu la doar câţiva ani distanţă, în aceeaşi fabrică de film, cu concursul aceloraşi părţi, cu aceeaşi tematică. Poziţia de putere diferită a beneficiarului însă nu este un răspuns în sine la toate aceste întrebări. La fel, orientarea tematică diferită reprezintă doar un răspuns parţial la acestea (problema prostituţiei, relaţiile extraconjugale şi rolul preventiv al analizelor medicale sunt mai pregnante în filmul Din grozăviile lumii decât în Contagiunea). Şi nu ne este clar care au fost considerentele pentru care Janovics a acceptat o asemenea acţiune, fiind evacuat nu cu mult înainte din clădirea impunătorului său teatru: a fost ademenit doar de contribuţia financiară a guvernului român sau pentru că reprezenta o noutate, o provocare în gama de filme realizate de Transilvania?

Avem puţine informaţii despre tipul de colaborare care a caracterizat realizarea filmului din punctul de vedere al scrierii scenariului şi al regiei. Însă ştim mai multe despre proiecţii. Proiecţiile erau controlate exclusiv de Inspectoratul pentru Sănătate, după ce fabrica de film deţinută de Janovics a renunţat de tot la drepturile de autor după filmări. Medicii din localităţi aveau sarcina de a închiria cinematografele şi sălile de proiecţie.² Ei au stabilit şi diagrama locurilor: au invitat elitele locale la prima proiecţie, trebuind să îşi achiziţioneze bilet, dar putând să stea în primul rând. Populaţia, militarii, ţăranii, elevii puteau viziona filmul gratuit. Înainte de proiecţie, publicul a trebuit să participe la o prelegere medicală pe tema bolilor cu transmitere sexuală şi a prevenţiei acestora. Filmele erau subtitrate în limba română, maghiară şi germană în funcţie de compoziţia etnică a publicului.

„Prima şi cea mai importantă cerinţă este, deci, lupta crâncenă împotriva prostituţiei. Dacă se poate combate propagarea prostituţiei, este clar că şi cazurile de sifilis vor fi mai rare.”³ Scopul este, deci, „combaterea cât mai rapidă şi cât mai radicală a prostituţiei şi a sifilisului, care vrea să se infiltreze cu tentaculele sale mortale în carnea şi în sângele omenirii ca un „monstru înspăimântător al lumii” – a spus Levaditi la premieră.

La proiecţia din martie 1922, Lazar Popovici, inspectorul din Sibiu, a oferit, la rândul său, cheia de interpretare a filmului: se recomandă abstinenţă sexuală totală „tuturor, dar în special tinerilor care intră la pubertate”, a invitat la respectarea femeilor cinstite, „să nu privim la femei ca la obiectul satisfacerii poftelor noastre trupeşti, ci ca la colege şi la partenere de viaţă”, avertizând lumea să se abţină de la femeile alunecate pe pantă şi, în final, la evitarea lecturilor pornografice şi excitante (Conferinţă despre combaterea boalelor venerice (lumeşti) ţinută la 6 Martie 1922 ora 6 ½ p.m. în sala „Urania” şi împreună cu rularea filmului dramatic „Din grozăviile lumei”. Sănătatea publică 3. 14–17.)

Presa şi literatura medicală a vremii relatează uneori despre succesul filmului, despre proiecţiile cu sala plină, existând medici care au afirmat că această metodă a fost într-adevăr utilă în combaterea bolilor cu transmitere sexuală. (scurta relatare a doctorului Cucu despre proiecţia de la Arad: Sănătatea Publică 1922. 3. 13.old.)

„Sifilisul nu este o ruşine… şi se vindecă”

Fără să analizez în detaliu acţiunea filmului, aş aminti, în cele ce urmează, scenele care sunt în concordanţă cu contextul amintit mai sus şi care, conform concepţiei şi intenţiilor puterii, aveau ca scop modificarea gândirii despre sănătate şi moralitatea sănătoasă ce ducea la sănătatea naţiunii. Filmul începe cu figura medicului pentru ca spectatorilor să le fie clar de la bun început că acest bărbat este personajul cel mai important al acţiunii. Această scenă este prima care evidenţiază trăsăturile de caracter ale lui Georges Pradel: este un personaj prietenos, prietenul familiei (nu este o trăsătură care poate fi trecută cu vederea, întrucât încrederea în relaţia medic-pacient poate materializa mai bine precondiţia vindecării prin caracterul prietenos al personajului). Din a doua scenă, aflăm că Pradel este medicul curant al Shivei, o actriţă cu o viaţă sexuală promiscuă (îngrozitoarea prostituată secretă). Din mustrarea pe care medicul i-o adresează actriţei, reiese că Shiva are sifilis. Faptul că Shiva este prostituată reiese doar din context, respectiv din elementele asociate prostituatelor: machiajul strident şi decolteul adânc sugerează că „nu este o femeie cinstită”. În această scenă, medicul îi accentuează Shivei cel mai puternic (şi cel mai des întâlnit) slogan al campaniilor anti-sifilis: „ţi-am spus că sifilisul nu este o ruşine… şi se vindecă”. Mesajele care erau esenţiale din punctul de vedere al propagandei medicale nu au fost lăsate la latitudinea interpretării artistice şi nici asocierii pe care o putea face publicul, ci le-au accentuat cu mesaje scrise între cadre. Shiva reprezintă prostituata secretă, „teroarea” autorităţilor, care putea fi tratată în deplină confidenţialitate la cumpăna dintre secole şi în anii de după război dacă prostituata era dispusă să colaboreze cu medicul (Pradel sugerează acest lucru atunci când o ameninţă pe Shiva cu încălcarea confidenţialităţii dacă aceasta nu se supune tratamentelor medicale şi nu îşi rupă relaţia cu bărbatul căsătorit).

Cabinetul medical este spaţiul esenţial al filmului. Medicul i arată aici Shivei rezultatul testului Wassermann. Această scenă, modul în care medical îi arată sângele infectat şi diferenţa dintre acesta şi sângele neinfectat ar putea fi chiar metafora acestui film şi chiar mesajul metaforic al întregii acţiuni de combatere a bolilor cu transmitere sexuală. Această scenă este însoţită de următorul mesaj, cu valoare emblematică la rândul său: „Sifilisul nu se vindecă de la sine niciodată, chiar dacă omul se simte bine… Există leac pentru acesta: tratamentul medical periodic şi exact… Reveniţi mâine pentru a primi următoarea doză de injecţie” – îi spune medicul Shivei. Din următoarea scenă aflăm că Pradel nu este doar prietenul, ci şi curantul burghezului căsătorit, Pierre Sylvain, personajului principal al filmului, care avea o relaţie secretă cu Shiva.

Tot aici în cabinet se află şi microscopul, emblema noului rol al medicului, care dezvăluie tot ceea ce este invizibil, medicul devenind posesorul unor noi cunoştinţe speciale. Din analiza lui Sylvain, examinată la microscop, reiese, în curând, că şi el este infectat cu sifilis. Suspiciunea de boală devine o realitate, o certitudine în acest moment. Nu doar Sylvain, ci şi spectatorii pot vedea aici, chiar şi de două ori, înregistrarea reală, de documentar, al bacteriei spirochaeta pallida, „mărită la factor 1000”: prima dată prin ochii medicului şi a doua oară prin ochii pacientului.

Dar realitatea, cauza bolii nu poate fi doar văzută şi arătată, ci şi vindecată. Pacientul însuşi este responsabil pentru sănătatea familiei. Sylvain nu are voie să intre în contact cu familia sa dacă nu vrea ca boala să fie fatală şi trebuie să îşi consulte periodic medicul.

„Trebuie s-o faci!… dacă nu, uite ce îi aşteaptă. Haide… Îţi arăt sifilisul.” Această frază nu îi este adresată doar lui Sylvain, ci tuturor spectatorilor, iar următoarele cadre de documentar prezintă mai plastic distrugerile cauzate de sifilis. Sunt filmaţi pacienţi din spitale, bătrâni cu tenul cu cicatrici, băieţel fără nas, copii cu handicap. Apoi, un soldat orb îşi reaminteşte cum a contactat boala şi cum a vrut să se vindece singur, fără ajutor medical. Facem cunoştinţă aici cu o nouă figură a femeii purtătoare de sifilis şi anume, cu prostituata din bordel. După care urmează, în film, figura grotescă a unei alte persoane îngrozitoare, şi anume a vraciului. Bărbatul bolnav îi cere ajutorul unei „babe atotştiutoare”, care îl va duce la pierzanie pentru că leacul şarlatanei îl va orbi. „Ar fi trebuit să mă duc la spital” – a spus bărbatul orb, care accentuează principiul igienei medicale conform căruia nimic nu poate concura cu ştiinţa medicală.

Tensiunea creşte mai departe prin prezentarea salonului de autopsie şi a celulei nebunilor, care nu sunt, de această dată, atât de detaliate.

Efectele filmului de campanie

Mesajul filmului putea fi într-adevăr eficient pentru burghezii care frecventau des cinematograful⁴, iar acest lucru este dovedit de succesul filmelor de propagandă din Europa şi America. În primele două decenii ale secolului XX, în America, au fost realizate peste 1300 de filme despre medici, sănătate şi medicină. Organizaţiile medicale din Europa şi America erau conştiente la începutului secolului XX de atracţia pe care o reprezentau filmele şi de aceea recurgeau des la această metodă în diverse scopuri: educative, de adunare de fonduri etc. Mersul la cinematografele clujene a cunoscut apogeul la cumpăna dintre secole respectiv între cele două războaie. Studioul lui Janovics se ralia acestor tendinţe internaţionale, aflându-se în relaţii cu alte studiouri de film din Franța şi Danemarca; de exemplu, filmul Mânzul şarg (Sárga csikó) a fost realizat în 1913, împreună cu fabrica de film Pathé din Paris, ba mai mult, filmul lui Janovics despre sifilis a fost proiectat şi în Franţa în anul 1921, cu titlul Misère humaine (vezi: Thierry Lefebvre: Représentations cinématographiques de la syphilis entre les deux guerres: séropositivité, traitement et charlatanisme. Revue d’histoire de la pharmacie (XLII) 306, 1995, 267–278.).

Cu ocazia cercetărilor mele, mi-am pus adesea întrebarea ce fel de mesaj putea transmite un instrument complet nou, cum este filmul, în mediul social preponderent rural din România. Cu siguranţă, la înţelegerea filmului au contribuit şi explicaţiile medicale despre bolile cu transmitere sexuală de dinainte de proiecţie, atrăgând atenţia supra conceptelor cheie pe care se baza întreaga campanie: încredere în medici, evitarea leacurilor băbeşti, efectele nocive ale prostituţiei etc. Iar cu ajutorul filmului, povestea a devenit incontestabil mai verosimilă, putând deveni un instrument influenţator chiar şi în acest mediu. Ducând mai departe această idee, poate apărea întrebarea despre modul în care interpreta categoria de populaţie rurală evenimentele care se desfăşurau într-un mediu urban, burghez (viaţa cotidiană a familiilor burgheze, evenimente teatrale etc.), prima categorie fiind cea care reprezenta, de fapt, publicul-ţintă al campaniei? De ce nu a ales dramaturgul (regizorul?) un teren mai cunoscut pentru publicul larg, cu personaje mai familiare?

Chiar dacă aceste întrebări nu au răspuns deocamdată, poate fi evident că această creaţie a fost mai mult decât un simplu film de campanie pentru sănătate. Realismul lui Janovics, profesionalismul lui Fekete Mihály şi cunoştinţele sociale temeinice ale lui Gyalui au ridicat cel mai profesionist film de campanie pentru sănătate din vremea respectivă la rangul de artă. Dar desigur, acest aspect se va dezbate cu altă ocazie, în altă parte.